România de dincolo de Carpați arată altfel. Ce a făcut diferența între estul și vestul țării

De la începutul anilor ’90, un prim val de investiții străine în producția industrială a avut drept țintă județele din vestul țării, apropiate de graniță si deci ușor accesibile logistic: Timiș, Arad, Bihor. Pornind de aici, în anii ce au urmat, în partea de vest a țării au ajuns să se dezvolte platforme industriale puternice, provenind în mare măsură din investiții ale companiilor internaționale sau multinaționale, pe fondul proximității față de piața Europei Centrale și de Est și a Europei Occidentale.

Proximitatea a fost completată de forța de muncă bine pregătită, de noile tronsoane de autostradă inaugurate și de promisiunea că în 2016 se va putea circula pe A1 de la Sibiu la Nădlac. Toate acestea au făcut ca Transilvania să crească economic, în timp ce Muntenia, Oltenia și Moldova încă trebuie să se mulțumească cu o infrastructură mult sub standardele europene, dar și cu investitori ce plătesc salariul minim pe economie pentru a compensa costurile.

„Pe măsura maturizării economiei și implicit a dezvoltării infrastructurii de transport, concomitent cu deschiderea din punct de vedere politic a unor regiuni închise în anii ’90 investitorilor străini, așa cum a fost Clujul, producătorii industriali au început să se stabilească și în județele din centrul și sudul Transilvaniei“, explică Horațiu Cocheci, senior manager și liderul echipei de consultanță în resurse umane în cadrul PwC România.

După 1999 și privatizarea uzinei Dacia de la Mioveni (unde în prezent Renault derulează afaceri de 4,4 miliarde de euro), zona a devenit un magnet pentru producătorii de componente. La 150 km sud-est, la Craiova, Ford produce modelul B-Max, dar cu un impact regional mult mai mic comparativ cu Dacia.

„În ultimii 10 ani, din punctul de vedere al angajatului în căutare de salariu mai bun, situația s-a complicat suplimentar, diferențele salariale ajungând să nu mai fie date de o anumită locație geografică, ci de tipul producției derulate. În momentul actual, constatăm că județele care au reușit să atragă producție industrială avansată și centre de cercetare in inginerie sunt cele care raportează un nivel salarial mediu mai ridicat față de cele care s-au menținut la producția la bandă“, continuă Horațiu Cocheci.

Potrivit datelor studiului PwC de salarizare și beneficii PayWell, Clujul se distinge printre celelalte județe din Transilvania având un salariu mediu în sectorul producției industriale chiar mai ridicat decât cel din București, cu 10% mai ridicat decât cele din județele limitrofe (de exemplu Bihor), cât și cu aproape 40% mai mare decât cele din Arad și Timiș.

„O altă tendință remarcată la producătorii industriali este ca, în cadrul aceleași locații geografice, să existe diferențe sensibile între companiile furnizoare de produse componente și cele care pun la dispoziția consumatorului produsul final. Astfel, chiar dacă este vorba de același tip de munca „la bandă“, angajații aflați la capătul lanțului de producție vor fi în măsură să ceară, dar și să primească un salariu mediu mai ridicat în comparație cu concitadinii implicați in producția de componente“, a subliniat specialistul PwC România.

Acesta este contextul prin care România a atras investiția de 300 de milioane de euro de la Sebeș, unde Daimler produce prin divizia sa Star Transmission cutii de viteze de ultimă generație pentru cele mai scumpe limuzine Mercedes-Benz. Dar tot România a ratat în 2008 o investiție a companiei germane într-o uzină auto, câștigată de Ungaria. În timp ce o uzină de cutii de viteze poate atrage o producție în valoare de circa 1-2 miliarde de euro, una de mașini poate urca spre 4-5 miliarde de euro.

Potrivit expertului de la PwC, angajații consideră că pot surmonta diferențele salariale prin mobilitate crescută, atât geografic, cât și ca (re)specializare. Angajatorii însă consideră că îmbunătățirea infrastructurii de transport (cum ar fi o autostradă care să traverseze Carpații), îmbunătățirea climatului de afaceri general inclusiv prin reducerea birocrației, încurajarea investițiilor în zone considerate defavorizate economic, dar și simplificarea procesului de plată a taxelor sau reducerea costurilor fiscale cu forța de muncă prin reducerea contribuțiilor sociale ar permite mutarea costurilor companiei în plata unor angajați mai calificați și implicit mai performanți, capabili de a derula proiecte de cercetare și dezvoltare.