România care se scaldă în bani

De la bun început trebuie să ignorăm vacarmul politic care însoțește în această perioadă deciziile de politică economică. Desigur, guvernul PDL și-a declarat intenția de a restitui eșalonat salariile tăiate și pensiile taxate de CASS, dar acum, din opoziție, acuză USL fie de populism pentru că face ea aceste restituiri, fie de incompetență tocmai pentru că le face eșalonat. De partea cealaltă, USL a acuzat permanent PDL că subordonează țara dictatului FMI și că vinde bogățiile țării, dar acum, venită la guvernare, a renunțat la critici și continuă programul cu FMI, cu tot cu privatizările și constrângerile bugetare aferente.

În realitate, consensul de idei între foștii și actualii guvernanți, în frunte cu președintele țării, este remarcabil în această perioadă, din trei rațiuni clare: apropierea alegerilor, cadrul bugetar fixat de UE și FMI și necesitatea de a găsi niște pârghii noi de a stimula economia, atâta vreme cât nici investițiile străine, nici exporturile nu au pentru moment suficientă forță ca motoare esențiale de creștere. La acestea se adaugă pericolul de fugă a capitalurilor în contextul crizei din zona euro, reflectat direct în deprecierea leului. (Despre acest pericol, guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit săptămâna trecută, explicând că acum situația este exact inversă decât cea din primăvara trecută, când capitalurile speculative începuseră să revină în Europa de Est, iar BNR era preocupată să evite o eventuală apreciere prea mare a leului. Explicația n-a împiedicat, din nefericire, proliferarea teoriilor furioase ale conspirației, care îi atribuie BNR și lui Isărescu deprecierea leului, fie cu scopul ocult de a sabota guvernarea USL, fie dimpotrivă, cu scopul de a susține politica USL, încurajând o creștere economică inflaționistă doar pentru ca în scripte cifrele despre PIB și deficit să arate bine.)

Care ar fi motivele de îngrijorare de pe urma restituirilor și a “reîntregirilor”? Niciunul, ne asigură autoritățile. Majorarea salariilor din sectorul public cu 8% de la 1 iunie (restul “reîntregirii” urmând să aibă loc în exercițiul bugetar următor) nu modifică ținta de inflație, urmând să aibă un impact marginal, de 0,2-0,3% asupra inflației, estimează guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Dacă la salariile mărite se adaugă restituirea în etape a sumelor din pensiile de peste 740 de lei taxate de CASS, deficitul bugetar crește doar de la 1,9% la 2,2% din PIB (numerar), ceea ce asigură încadrarea în plafonul “european” de 3% din PIB, afirmă șeful misiunii FMI, Jeffrey Franks. La rândul său, președintele Traian Băsescu a insistat că mărirea de salarii “nu produce niciun fel de deficit structural crescut la fondul de sănătate și la fondul de pensii, ci dimpotrivă, reduce deficitul la fondul de pensii, ca urmare a aplicării CAS la o sumă mai mare pentru fiecare salariat bugetar”. Ministrul de finanțe Florin Georgescu a asigurat că programul de privatizări asumat cu FMI va continua și că în acest an nu se va mai schimba nimic în politica fiscală, nu va crește și nu va scădea niciun impozit sau taxă.

Atât temeiul, cât și efectele benefice scontate ale eliberării de bani în plus de la buget pentru consum rămân discutabile. Raportul BNR asupra inflației în primul trimestru, publicat săptămâna trecută, precizează limpede că “este posibil ca temperarea creșterii anuale a câștigurilor salariale să fi avut un efect limitativ asupra cererii de consum, însă, din perspectiva costurilor unitare cu forța de muncă, evoluția a fost insuficientă pentru restabilirea corelației cu productivitatea muncii” (în traducere, faptul că salariile au crescut mai încet poate să fi frânat cererea de consum, însă productivitatea a rămas tot în urma costului cu forța de muncă). Cât despre efecte, chiar cu o creștere a salariilor cu 15-16% în vară (adică așa cum prevedea de curând președintele Băsescu), impactul potențial ar fi fost limitat, cel mai probabil, la o creștere de 0,4% a consumului și de 0,3% a PIB, conform calculelor prezentate de Dan Bucșa, economistul-șef al UniCredit Țiriac Bank. Atunci de ce toți guvernanții insistă atât de mult asupra acestei măsuri?

“Efectul psihologic va fi de creștere a încrederii populației, stimulând comerțul cu amănuntul. Rămâne de văzut dacă această creștere a optimismului va ajuta construcțiile de locuințe să compenseze încetinirea probabilă a lucrărilor de infrastructură”, comentează Dan Bucșa. Adică ar fi vorba de ceea ce ministrul Florin Georgescu definea drept o viziune care “nu e socialistă, comunistă sau populistă, ci propune un echilibru, un ‘trade-off’ între eficiență și echitate care să fie viabil pentru toată lumea”, pentru că “atunci când drepturile individului la o viață decentă sunt afectate, e afectată și baza democrației”. De aceea, explica Georgescu, înseși organismele financiare internaționale, inclusiv FMI, “promovează coeziunea socială și o creștere economică incluzivă, pentru că altfel ați văzut ce se întâmplă, oamenii umplu străzile”. Ministrul făcea aluzie de fapt la o carte din 1975 a economistului american Arthur Okun care spunea că presiunea pieței poate duce la excluziune socială pentru grupurile care nu-și mai pot asigura din muncă un standard minim de viață, ceea ce pune problema unui compromis între eficiență și echitate, între principiile economice ale capitalismului și principiile politice ale democrației.

Or, într-o astfel de viziune, chiar un plus de venituri simbolic sau o repartizare mai echitabilă a austerității (de genul impozitului progresiv în locul cotei unice, despre care la noi inclusiv Consiliul Fiscal a conchis că și-a epuizat deja virtuțile de stimulare a fiscalizării economiei gri) pot scădea tensiunile sociale și pot ridica moralul unor cetățeni descurajați să mai consume și demotivați să muncească. Iar cu aceasta ne întoarcem la consensul de care spuneam mai sus, patronat de FMI și de Comisia Europeană de la Bruxelles, de unde comisarul Olli Rehn prezice că România va avea anul acesta o creștere de 1,4% (sub estimarea de 1,6% din februarie), “susținută în principal de cererea internă”. Acest consens nu numai că nu va fi afectat în perioada de până la alegeri, dar are chiar șanse să se consolideze (încă o dată, în ciuda războaielor verbale între actorii politici), pe măsură ce la nivelul UE câștigă teren abordarea axată pe măsuri de stimulare a creșterii, în loc de măsuri de amplificare a austerității. Este vorba de un pariu, de un experiment uriaș, al cărui rezultat o să-l vedem. Dar, în tot cazul, e bine să știm de unde vine și cum stau lucrurile.