România are cea mai mare pondere a persoanelor care renunță devreme la studii
România are cea mai mare pondere a persoanelor care renunță devreme la studii, după cum arată datele Eurostat, oficiul european de statistică. Astfel, anul trecut circa 15% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au ieșit timpuriu din sistemul de educație și formare.
Ponderea celor care au părăsit sistemul de educație timpuriu, un termen care se referă la cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani care abandonează timpuriu studiile, a scăzut constant în UE în ultimii 10 ani, de la 13% în 2011 la 10% în 2021, scrie Ziarul Financiar.
În 2021, statele membre care au raportat cele mai scăzute ponderi de abandon timpuriu al sistemului de educație și formare au fost Croația (2%), Slovenia, Grecia, Irlanda (toate 3%), Lituania și Țările de Jos (5%).
La polul opus, cele mai mari ponderi au fost înregistrate în România (15%), Spania, Italia (ambele 13%) și Bulgaria, Ungaria și Germania (12%).
Statele membre ale UE și-au stabilit obiectivul de a reduce ratele abandonului școlar timpuriu la sub 9% la nivelul Uniunii Europene până în anul 2030. Șaisprezece state membre au atins deja ținta pentru acest indicator: Belgia, Cehia, Irlanda, Grecia, Franța, Croația, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda și Suedia.
Comparativ cu anul 2011, aproape toate statele membre ale UE au raportat o pondere mai mică a persoanelor care au ieșit timpuriu din sistemul de educație și formare în 2021, cu excepția Luxemburgului, Slovaciei, Suediei, Cehiei, Ungariei, Bulgariei, Poloniei și Germaniei, care au raportat toate o creștere mică (sub 3 puncte procentuale).
Top cinci țări cu cea mai mare pondere a persoanelor care renunță devreme la studii
România
În 2021, circa 15% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au ieșit timpuriu din sistemul de educație și formare.
Spania
În Spania, circa 13% din persoanele din această categorie de vârstă au abandonat studiile devreme.
Italia
În Italia, ponderea cetățenilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani care au ieșit timpuriu din sistemul de educație și formare a fost identică cu cea din Spania, de 13%.
Bulgaria
În 2021, 12% dintre bulgarii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani renunțaseră la studii prea devreme.
Ungaria
Ponderea ungurilor din această categorie de vâsta care au renunțat la studii a fost la fel ca cea a bulgarilor, de circa 12%.