Home Actualitate România a îndeplinit toate criteriile pe...
Actualitate

România a îndeplinit toate criteriile pentru eliberarea următoarei tranșe de la CE

România a îndeplinit toate criteriile și condițiile pentru eliberarea următoarei tranșe de la Comisia Europeană, a declarat, miercuri, Laurent Moulin, oficial al Comisiei Europene, la conferința comună cu FMI și Banca Mondială.

Astfel, a treia tranșă, de 1,15 miliarde euro, din împrumutul acordat de UE României va fi acordată în luna septembrie.

Prima tranșă de la UE, în valoare de 1,5 miliarde de euro, a fost acordată în luna iulie 2009, iar a doua, de un miliard de euro, în martie 2010.

O misiune comună a FMI și a Comisiei Europene s-a aflat în perioada 26 iulie – 4 august la București pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performanță stabilite pentru finele lunii iunie și în cadrul căreia se discută și despre un nou set de prognoze macroeconomice.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună