Româncă din Canada: “Când hoția și corupția nu vor mai fi tratate ca virtuți, vom lua bilete spre România. Numai dus!”

„Odată cu noul meu statut de «femeie divorțată și cu un copil» a început adevărata mea luptă cu viața. După un lung șir de detașări-restructurări-schimbări de serviciu și de oraș, mergea din rău în mai rău. Și nu-mi doream decât să-mi pot crește copilul, să-i ofer un trai decent… Uneori chiar credeam că reușesc.

În Canada eu sînt de 2 ani, soțul de 15 ani. El se simte «acasă» acum. Eu mai am de lucru la capitolul ăsta. Îmi place Canada, natura ei și felul deschis al oamenilor de a te privi, de a te primi printre ei. Îmi plac funcționalitatea ei și puterea oamenilor de a știi să prețuiască fiecare clipă a vieții.

Aici e primul loc unde mi se pare că «imigrant» sună ca «Hei, prietene!». Și totuși, aici eu nu voi fi niciodată «acasă». Și în planurile noastre de viitor stă și o posibila întoarcere acasă, acolo, în România. Nu acum, dar la bătrînețe… Doi pensionari, pe prispa unei case maramureșene, între dealurile de la poalele Pietrosului… Un vis care poate rămâne mereu la stadiul de vis, dacă în România nu se schimbă nimic în bine.

Sincer, eu îmi pierd speranța, încet și dureros, cu fiecare zi, cu fiecare știre pe care o citesc de acolo, cu fiecare mârșăvie facută de cei care linșează țara și pe cei care mai cred în ea. Mă doare România ca o rană deschisă…

Ce ar trebui schimbat pentru a vrea să ne întoarcem acasă? Doamne, atât de multe încât mi-e mai ușor să spun «Totul!».

Mentalitatea. Atunci când românii vor înceta a se mai complace în așteptarea schimbării care trebuie să vină întotdeauna de la ceilalți, scuturându-se de răspundere cu de-acum tradiționalul «Eu nu pot schimba nimic singur. Asta e, ferească Dumnezeu de mai rău!»,

atunci când hoția și corupția vor fi tratate ca exact ceea ce sunt și nu ca virtuți, atunci când oamenii vor putea lucra pentru a trăi și nu invers (a trăi, nu a exista!), atunci când vor înceta să mai arunce pisica moartă dintr-o curte într-alta și își vor asuma responsabilitatea la modul serios, atunci când românii își vor reaminti că ei sunt, prin definiție și tradiție, omenoși, cinstiți, harnici, iubitori de aproapele lor și nu călcători peste cadavre ca aceea mână de lichele care otrăvesc cu duhoarea lor cam tot ce a mai rămas bun și frumos în țară…, atunci, exact atunci, nicio secundă mai târziu, eu și soțul ne vom cumpăra biletele spre România. Doar dus“.