Home Cover story Rolul roșiilor românești în afacerile re...
Cover story

Rolul roșiilor românești în afacerile retailerului german Lidl

În vremuri de răscruce pentru micul fermier român, când legumele și fructele tradiționale se luptă cu produsele importate pentru supremația pe rafturile supermarketurilor, un soi de tomate autohtone a atras atenția unuia dintre marii retaileri din România. Care este rolul roșiilor Buzău1600 în strategia companiei germane Lidl în România?

Rolul roșiilor românești în afacerile retailerului german Lidl
Rolul roșiilor românești în afacerile retailerului german Lidl · Foto: Business Magazin

“Interesul crescut al producătorilor de a folosi în producție soiuri hibrid de legume și fructe, care s-au îndepărtat cu timpul de gustul autentic, dar și reducerea activității de cercetare din România au făcut ca nenumărate soiuri românești de legume și fructe să fie date uitării”, consideră Marco Giudici, director național de achiziții și marketing, membru în consiliul de conducere al Lidl România. În acest sens, încă de la intrarea pe piața locală Lidl a mizat pe dezvoltarea relațiilor cu producătorii români, potrivit reprezentanților companiei, iar acestea s-au concretizat în diverse proiecte de colaborare cu furnizori locali, precum și în stabilirea unor standarde de calitate pe care produsele lor trebuie să le îndeplinească.

Unul dintre cele mai recente proiecte de acest tip, ale cărui demersuri au început în urmă cu un an, este parteneriatul cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB), prin care compania își propune să își extindă aria de selecție a producătorilor locali, să comunice și să colaboreze cu ei. „Demersurile pentru acest parteneriat înseamnă mai mult decât un mod de a veni în ajutorul producătorilor.

De fapt, reprezintă un proiect real de susținere a economiei locale, de creștere sustenabilă a producției românești de legume și fructe, prin acțiuni care să garanteze o creștere a prezenței produselor autohtone la raft”, explică Marco Giudici. El ține să menționeze faptul că dezvoltarea sustenabilă reprezintă o componentă foarte importantă pentru retailer, iar abordarea acestui parteneriat urmărește oferirea unor oportunități de lungă durată pentru producători români, „chiar să devenim o platformă de lansare către export pentru ei, așa cum s-a întâmplat cu mulți alți furnizori locali ai Lidl”, spun reprezentanții companiei. În acest sens, colaborarea dintre retailer și producători se concentrează pe mai multe paliere – la nivel procedural prin sesiuni de asistență și consultanță, la nivel de business prin vizite de lucru și schimburi de experiențe, iar la nivel informațional, prin organizarea de conferințe pe diverse teme de interes. În plus, producătorii pot beneficia de o piață de desfacere: cele peste 200 de magazine Lidl din țară.

Pe de altă parte, prin intermediul parteneriatului cu USAMVB, Lidl investește în dezvoltarea și specializarea echipelor de lucru în domeniul horticulturii. „Pregătirea teoretică și practică este extrem de importantă pentru a asigura pe termen lung dezvoltarea de proiecte eficiente și de calitate. De aceea, asigurăm stagii de practică plătite pentru masteranzii, doctoranzii și absolvenții USAMVB, cu scopul de a forma specialiști bine pregătiți, competitivi în domeniul producției și comerțului de tip retail cu legume și fructe”, spune Marco Giudici. Mai mult, el afirmă și faptul că prin intermediul parteneriatului cu USAMVB retailerul a reușit să-și extindă echipa de achiziții a fructelor și legumelor cu specialiști în horticultură și biosecuritatea produselor alimentare. 

„Pentru a aduce românilor gustul de altă dată, prin parteneriatul cu USAMVB s-a conturat proiectul «Cultivat în România, specific românesc», dedicat readucerii la viață a unor soiuri tradiționale românești”, spune Marco Giudici. În cadrul acestuia, compania își propune realizarea unei serii de acțiuni de promovare și cultivare pe plan local a unor soiuri românești, adaptate din punct de vedere pedoclimatic (de sol și de climă – n.red.) la specificul național de producție. „Produsele românești, în general, sunt extrem de apreciate pentru gustul lor, iar o multitudine de soiuri tradiționale de legume și fructe sunt recunoscute și la nivel internațional pentru forma lor inedită și calitățile nutriționale”, adaugă Marco Giudici.

Așadar, ideea acestui proiect a urmat un curs firesc de implementare, prin intermediul cărora s-au identificat modurile prin care s-ar putea readuce pe piață soiuri românești de legume și fructe cultivate de fermieri locali. Primul dintre soiurile tradiționale românești ce vor exista pe rafturile magazinelor Lidl începând cu luna aceasta este roșia Buzău1600, soi renumit în anii ’80 pentru gustul și textura sa. „Ca o primă etapă a proiectului am ales soiul de roșii Buzău1600, în urma unei sesiuni de degustare și testare a mai multor soiuri autohtone de tomate. Acesta s-a făcut remarcat pentru că are gustul cel mai apropiat de preferințele consumatorilor”, povestește Marco Giudici. 

„O astfel de inițiativă a fost exact ceea ce noi așteptam. Până acum producția locală și mai ales soiurile locale au fost neglijate. Inițiativa de a revitaliza soiurile noastre tradiționale a fost o mare bucurie pentru noi și, totodată, oportunitatea de a lucra organizat, în condiții contractuale bine stabilite și, mai ales, la un nivel înalt de profesionalism”, spune Costel Vînătoru, cercetător specialist la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Legumicultură Buzău. Mai mult, el își arată speranța ca revitalizarea soiului de tomate Buzău1600 să fie doar începutul și să urmeze și alte soiuri de legume, recunoscute la nivel național și chiar internațional. Readucerea soiului de roșii Buzău1600 pe rafturile magazinelor Lidl a coincis și cu sezonalitatea culturilor, de aceea s-a hotărât marcarea acestei veri cu un produs autentic și versatil din punct de vedere culinar. În plus, soiul de roșii Buzău1600 plusează și prin istoria sa interesantă.

Soiul a fost creat la Stațiunea Legumicolă Buzău, în anul 1976, când orașul Buzău a sărbătorit 1600 de ani de atestare documentară, cu această ocazie fiindu-i atribuită denumirea de „Buzău1600”. Soiul de tomate Buzău1600 a fost introdus în lista oficială a soiurilor și hibrizilor în anul 1977, creat special pentru consumul proaspăt, însă apreciat și pentru consumul în stare imatură, precum gogonelele, având fructe cu o coajă subțire și culoare albicioasă. Versatilitatea sa a fost ușor de recunoscut, inclusiv la nivel internațional, exporturile pe acest soi, înainte de anul 1989, înregistrând și 15% din totalul producției.

După anul 1990, cererile de pe piață pentru hibrizi noi, care înregistrau productivitate și o rezistență la păstrare mai mare, au făcut ca soiul de roșii Buzău1600 să fie cultivat mai mult pentru uz casnic. „Însă gradul său ridicat de adaptabilitate pentru condițiile din România, precum și gustul roșiilor și raportul echilibrat de glucide și vitamina C pe care le putem regăsi în compoziția lor au făcut ca soiul Buzău1600 să rămână mereu un reper pentru producția de tomate”, ține să precizeze Marco Giudici. Soiul de roșii Buzău1600 a fost ales în urma unei degustări pe care Lidl a organizat-o cu sprijinul USAMVB și al stațiunii de cercetare Buzău, la care a participat un eșantion reprezentativ de consumatori. În urma degustării, din mai multe soiuri de roșii românești testate, Buzău1600 a fost considerat un reper al gustului autentic de tomate, având, de asemenea, un conținut bogat în nutrienți benefici pentru organism, precum vitamine, minerale, lycopen și carotinoizi, conform reprezentantului companiei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună