Rodica Obancea, Master Certified Coach (MCC, ACTC): Prețul succesului sau despre munca inteligentă

În anii de după Revoluție, am urmărit la TVR un film care se numea „Prețul succesului” – povestea ecranizată a unei femei care a construit o avere și a plătit cu prețul familiei sale. Având acces la puține filme la vremea respectivă, povestea a rămas. În prezent  sunt coach profesionist în mediul organizațional din România și observ cum povestea respectivă poate fi o paralelă cu mediul organizațional (antreprenorial și corporatist), legat de modul în care munca este trăită în organizații. Observ cum plătim un „preț al succesului” în organizații.

Sunt deja câțiva ani de când digitalizarea promite eficiență crescută, iar inteligența artificială augmentează această promisiune. Viteza este noua valoare care guvernează modul în care organizațiile funcționează, schimbările sunt accelerate, presiunea este mare, la fel și nivelul de oboseală, de uzură, dezinteres, responsabilitate scăzută trăită de oameni. Uzura se simte, datele o validează. Studiile recente (locale și globale) despre experiența muncii sunt greu de ignorat: 21% (global) și 35% (local) dintre angajați declară că sunt implicați în muncă, iar costul implicării scăzute se ridică, direct și indirect, la sume mari. Burnoutul a devenit normă, nu excepție: peste jumătate din forța de muncă experimentează epuizare, iar unii indicatori arată procente și mai ridicate. În același timp, multe companii înregistrează performanțe financiare solide, chiar și în perioade tulburi. Performanța este vitală pentru orice companie, însă este util să ne uităm și cu ce preț. Această coexistență ridică întrebări pe care văd util să le adresăm. Care este costul succesului economic? Este cumva succesul economic al organizațiilor construit, cel puțin parțial, prin eroziunea experienței umane a muncii? Cum putem regândi sistemele organizaționale astfel încât să fie performante în mod sustenabil? Privită sistemic, munca funcționează dintr-un model mental de extracție a resurselor – extragem competență, energie, atenție, creativitate, în unități de timp, în schimbul unor rezultate măsurabile pe termen scurt. Acest model mental este vechi însă, în prezent, este amplificat de tehnologie. Inteligența artificială, automatizarea, presiunea continuă pentru eficiență transformă munca într-un proces din ce în ce mai optimizat, dar și din ce în ce mai dezumanizat. Tehnologia face ca munca să fie eficientă, însă nu este sustenabilă dacă nu luăm și oamenii în considerare. Dacă am include în definiția succesului organizațional și experiența oamenilor? Când viteza este mare și baza nu este solidă (“solul” pe care construim este degradat), tot ce aducem deasupra – sisteme, procese, eficiență – devine fragil. Oamenii sunt baza, sunt “solul”. Este momentul să începem să chestionăm modul în care abordăm munca în echipe, în organizații și să creăm cadrul pentru muncă inteligentă. Să dăm sens schimbărilor și, din când în când, să încetinim ritmul pentru regenerare și performanță sustenabilă.  

Epuizarea ca simptom

Burnoutul, implicarea scăzută, lipsa de sens sunt atât trăiri individuale legate de muncă, cât și simptome sistemice. Oboseala, uzura, erodarea experienței muncii este o realitate – oameni care execută, livrează, dar nu gândesc, nu creează valoare, oameni prezenți fizic la muncă pe pilot automat, cu un nivel scăzut de responsabilitate, lideri performanți, dar deconectați sau suprasaturați de experiența reală a muncii. În contextul acesta, apare o fractură profundă între ceea ce măsurăm și ceea ce contează. Măsurăm indicatori de performanță, însă contează și modul în care indicatorii au fost atinși, cadrul în care oamenii gândesc împreună, contribuie și iau decizii de calitate. Munca inteligentă nu este despre a aduce mai multă tehnologie. Nu este despre a comprima mai multă activitate într-un timp mai scurt. Este despre a proiecta mai bine munca. Într-un cadru care creează condițiile pentru muncă inteligentă, liderul nu mai este doar rolul care decide și coordonează, ci cel care proiectează sistemul de lucru – creează condițiile în care oamenii gândesc, nu doar execută; oamenii contribuie la luarea și asumarea deciziilor, liderul nu doar cere rezultate; cadrul în care oamenii aleg să se implice, nu sunt doar resurse care pot fi mutate oriunde este nevoie. Cred că este util ca liderii să mute atenția de la control la design. De la „ce fac oamenii” la „care sunt condițiile în care oamenii pot performa”.

Munca inteligentă: de la extracție la regenerare

Unul dintre cele mai profunde dezechilibre din organizații este diferența dintre cum este definit leadershipul și cum este trăit. Pentru organizații, leadershipul este o poziție. Pentru oameni, leadershipul este o experiență. Această diferență explică de ce putem avea lideri bine pregătiți, dar echipe cu energie scăzută, inițiativă limitată și implicare fragilă. Este util să luăm în considerare că oamenii nu caută doar un rol sau un doar salariu (nu toți). Caută și un cadru în care pot performa fără să se protejeze constant de sistem. Fără să consume energie inutilă în a se adapta sistemului, cerințelor (uneori toanelor) liderilor. Caută claritate, coerență, autonomie, sens, apreciere.  Acestea nu sunt „beneficii”. Sunt condiții de muncă. Munca inteligentă nu este doar eficiență sau productivitate crescută. Eficiența nu este suficientă fără o mentalitate nouă cu care abordăm munca. Într-un context în care experiența muncii se degradează, munca inteligentă devine o alegere de design: continuăm logica de extracție sau construim sisteme regenerative?  În modelul mental în care oamenii sunt resurse și avem un “sistem extractiv”, oamenii se adaptează la cerințe – energia este consumată pentru a face față sistemului, performanța poate crește, dar costurile invizibile cresc și ele. În modelul mental în care oamenii sunt incluși, avem un sistem “regenerativ” – aceștia contribuie la designul muncii, energia este investită în crearea de valoare, performanța este sustenabilă, sensul este cocreat, este atenție la climatul și cultura organizațională reală. Din perspectiva mea, nu mai este suficient să optimizăm procese și să dezvoltăm competențe. Dacă sistemul rămâne construit pe logica de extracție, orice îmbunătățire va amplifica, de fapt, problema. În prezent, avem nevoie de lideri care să facă trecerea din zona controlului în zona designului de sisteme. Care sunt condițiile necesare pentru performanța dorită? Cum arată experiența muncii? Ce tip de relații cultivăm? Cât spațiu este util pentru contribuție reală din partea oamenilor? Întrebări pe care liderii care gândesc munca nu doar execută strategia. Liderii devin arhitecții „solului” din care crește performanța. Cred că prezentul și schimbările accelerate pe care le trăim ne invită să ne uităm cu luciditate la noi, la sistemele pe care le-am creat și le consolidăm, ne invită să adresăm întrebări nu doar individual, ci și colectiv.  Ce înseamnă să fim umani într-o lume în care tehnologia gândește tot mai mult pentru noi? Ce înseamnă valoare, dincolo de profit?  Cum lucrăm împreună fără să ne epuizăm reciproc? Răspunsurile nu vor veni din mai multă tehnologie. Vor veni din modul în care reconstruim relațiile, încrederea și sensul muncii. O întrebare pe agenda liderior de business, pe lângă „Cum creștem performanța?”, este și „Ce fel de muncă creăm?” O muncă bazată pe extracție sau una care creează energie, sens și valoare pe termen lung? Pentru că, în final, sustenabilitatea unei organizații nu va fi dată doar de rezultatele financiare, ci și de capacitatea ei de a nu-și consuma propriii oameni în procesul de a le obține. Munca inteligentă nu mai este despre a face mai mult. Este despre a crea condițiile în care munca însăși devine o sursă de valoare, nu doar pentru organizație, ci și pentru oameni. Iar aceasta nu este o temă de HR. Este o decizie de business.