Roche România consideră inexplicabilă creșterea taxei clawback în primul trimestru al anului 2017
Compania Roche România își manifestă îngrijorarea cu privire la creșterea inexplicabilă a valorii taxei clawback în primul trimestru al anului 2017, comparativ cu ultimul trimestru al anului 2016, până la 19,86% din valoarea medicamentelor decontate de autorități în primele trei luni ale anului.
În această perioadă, piața totală a medicamentelor care se eliberează cu prescripție medicală în țara noastră a scăzut cu aproximativ 11%, conform datelor companiilor de studii de piață. În România, industria farmaceutică susține sistemul de sănătate, 1 din 5 pacienți primind tratament datorită taxei clawback. Pentru a asigura corectitudinea datelor cu privire la taxa clawback, Roche România solicită încă o dată autorităților competente să întreprindă toate diligențele necesare pentru a audita datele disponibile la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu sprijinul unei instituții independente.
“Avem în vedere orice demers legal care ar putea fi necesar pentru a verifica acuratețea datelor, inclusiv posibile discuții cu organele de anchetă competente. Dorim să ne asigurăm că datele pe baza cărora este calculată taxa clawback sunt corecte și comunicate transparent”, a declarat Martine Draullette, General Manager al Roche România.
Taxa clawback a fost introdusă în anul 2009, în contextul crizei economice, ca o măsură temporară pentru de a arăta solidaritate într-un moment dificil pentru economia României. Astfel, producătorii de medicamente acoperă deficitul de finanțare pentru consumul de medicamente. În situația actuală însă, având în vederea creșterea economică constantă a României, motivul menținerii acestei taxe a dispărut.
Roche Romania susține introducerea unor alte mecanisme care să asigure distribuirea echitabilă a responsabilităților privind modul în care este finanțat consumul real de medicamente în România, ceea ce ar asigura transparență și predictibilitate.Pe de altă parte, o condiție obligatorie pe care statul român ar trebui să o îndeplinească pentru a asigura accesul cetățenilor săi la tratamentele de care aceștia au nevoie, este creșterea bugetului pentru medicamente, înghețat din anul 2012. Pacienții din România trebuie să se bucure de aceleași drepturi ca cei din celelalte țări ale Uniunii Europene. Finanțarea sănătății trebuie privită ca o investiție, care va asigura pe termen lung creștere economică și o societate sănătoasă.