Rezultatele sportivilor români la Cupa Mondială de gimnastică de la Doha
Gimnasta Diana Bulimar a câștigat, vineri, medalia de bronz, iar Laura Jurcă s-a clasat pe poziția a patra, în finală la bârnă, la Cupa Mondială de la Doha.
Laura Jurcă a intrat a doua în finala de la bârnă, fiind notată cu 13,425, cu care s-a clasat pe locul patru, în timp ce Diana Bulimar, a șasea finalistă din concurs, a primit nota 14,025, cu care a cucerit medalia de bronz. Medalia de aur a revenit gimnastei vietnameze Thi Ha Thanh Phan (14,250), iar cea de argint sportivei elvețiene Giulia Steingruber (14,125).
Tot vineri, în finala masculină de la sărituri, Andrei Muntean s-a clasat pe locul 4 (14,262), iar Marius Berbecar pe 7 (13,925).
Joi, Andrei Muntean a cucerit medalia de bronz la inele (15,325), iar la feminin, în finală la paralele, Diana Bulimar a câștigat medalia de argint (13,600), iar Laura Jurcă s-a clasat pe poziția a patra (13,175).
Andrei Muntean – locul 4, Marian Berbecar – 7, în finală la sărituri, la Cupa Mondială de la Doha
Gimnastul Andrei Muntean s-a clasat, vineri, pe locul 4, iar Marius Berbecar pe locul 7, în finală la sărituri, la Cupa Mondială de la Doha.
În finala de la sărituri, Marius Berbecar a avut o medie de 13,925 la cele două execuții, cu care s-a clasat pe locul 7, în timp ce Andrei Muntean a obținut 14,262, ocupând poziția a patra.
Medalia de aur a probei a revenit sportivului armean Artur Davtyan (15,025).
Joi, Andrei Muntean a cucerit medalia de bronz la inele (15,325), iar la feminin, în finală la paralele, Diana Bulimar a câștigat medalia de argint (nota 13,600), iar Laura Jurca s-a clasat pe poziția a patra (13,175).
La cea de-a opta ediție a FIG World Challenge Cup, care se încheie vineri, în Aspire Zone din Doha, participă 123 de gimnaști și gimnaste din 33 de țări. Celelalte etape din 2015 ale circuitului vor avea loc după cum urmează: la Ljubljana (Slovenia, 3-5 aprilie), Sao Paolo (Brazilia, 1-3 mai), Varna (Bulgaria, 7-9 mai), Anadia (Portugalia, 21-24 mai) și Osijek (Croația, 17-20 septembrie).