Revenirea se lasă așteptată: traficul aerian este cu 10% mai mic față de 2019
Creșterea cererii din acest an pentru zboruri nu a atins nivelul din 2019, astfel că traficul aerian de pe plan local are o scădere de 10% în perioada ianuarie – noiembrie, față de nivelul înregistrat în 2019, conform datelor Eurocontrol.
♦ Asociația Aeroporturilor din România arată o scădere de 11% pentru perioada ianuarie – octombrie, când au călătorit 15,7 milioane de pasageri, față de 17,7 milioane în 2019
Creșterea cererii din acest an pentru zboruri nu a atins nivelul din 2019, astfel că traficul aerian de pe plan local are o scădere de 10% în perioada ianuarie – noiembrie, față de nivelul înregistrat în 2019, conform datelor Eurocontrol.
În primăvara acestui an, companiile aeriene din Europa, care au activitate și pe plan local, au înregistrat o creștere considerabilă a cererii odată cu eliminarea restricțiilor din țările europene, ceea ce a prins industria aviatică nepregătită din punct de vedere al forței de muncă.
Datele de la Eurocontrol analizează numărul de mișcări ale aeronavelor și nu gradul de umplere, adică numărul total de pasageri care au călătorit în perioada menționată. Cu toate acestea, Asociația Aeroporturilor din România arată o scădere de 11% pentru perioada ianuarie – octombrie, când au călătorit 15,7 milioane de pasageri, față de 17,7 milioane în 2019.
Cele mai aglomerate aeroporturi de pe plan local rămân Otopeniul și Clujul, cu 9 mil. pasageri, respectiv aproape 2 mil. oameni care au tranzitat aeroportul din Cluj.
În 2019, circa 23 milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile locale, iar conform estimărilor ZF pe baza datelor publice, traficul aerian va trece în acest an de 20 milioane de pasageri, însă nu va atinge nivelul prepandemic.
Comparativ cu perioada ianuarie – octombrie 2021, numărul de pasageri de anul acesta a fost dublu.
Mai mult, anularea zborurilor de către Blue Air începând cu 6 septembrie a înseamnt anularea a sute de curse și sute de mii de pasageri au fost afectați. Odată cu căderea Blue Air, în piață au existat mai multe goluri, dar care, treptat, au fost umplute de către ceilalți operatori din piață precum Ryanair sau Wizz Air. în piața locală, cei mai mari operatori aerieni sunt cei din segmentul de low cost, care se luptă pentru câștigarea a cât mai mult din piață.
Reluarea zborurilor de către Blue Air rămâne în continuare sub semntul întrebării, cu toate că statul urmează să preia 75% din acțiunile companiei, ca urmare a executării garanției la împrumult pe care Blue Air l-a luat de la statul român, dar nu a putut să îl achite.