Home Afaceri Cum a reușit un tânăr plecat la 16 ani d...
Afaceri

Cum a reușit un tânăr plecat la 16 ani de acasă, dintr-o fermă micuță de la țară, să construiască un imperiu cu zeci de restaurante, cu stele Michelin? El a devenit unul dintre cei mai buni chefi din întreaga lume

Înainte să devină unul dintre cei mai influenți chefi ai lumii și omul din spatele unui imperiu cu zeci de restaurante și stele Michelin, Alain Ducasse a copilărit într-o fermă modestă din sud-vestul Franței. Acolo, printre grădini de legume, păduri…

Cum a reușit un tânăr plecat la 16 ani de acasă, dintr-o fermă micuță de la țară, să construiască un imperiu cu zeci de restaurante, cu stele Michelin? El a devenit unul dintre cei mai buni chefi din întreaga lume
Cum a reușit un tânăr plecat la 16 ani de acasă, dintr-o fermă micuță de la țară, să construiască un imperiu cu zeci de restaurante, cu stele Michelin? El a devenit unul dintre cei mai buni chefi din întreaga lume · Foto: Business Magazin

Înainte să devină unul dintre cei mai influenți chefi ai lumii și omul din spatele unui imperiu cu zeci de restaurante și stele Michelin, Alain Ducasse a copilărit într-o fermă modestă din sud-vestul Franței. Acolo, printre grădini de legume, păduri de stejari și mesele pregătite de bunica sa, și-a format relația cu gustul, natura și munca. Astăzi, filosofia sa culinară globală pornește tot din acea copilărie simplă.

De la chef la restaurator, antreprenor și adevărată forță globală în gastronomie, Alain Ducasse a creat și coordonat peste 60 de restaurante, a oferit consultanță pentru nenumărate alte proiecte, a administrat un întreg lanț hotelier și a lansat 42 de boutique-uri dedicate ciocolatei, cafelei, biscuiților și înghețatei”, scria publicația internațională Objective Foodie. Povestea lui începe însă departe de restaurantele de lux și mesele fine dining. Alain Ducasse s-a născut în 1956, la Orthez, în sud-vestul Franței, și a crescut în Castel-Sarrazin, într-o familie de fermieri din regiunea Landes, potrivit Monaco Tribune.

Copilăria sa a fost marcată de viața simplă de la fermă, iar aceste experiențe aveau să îi definească ulterior întreaga filosofie gastronomică. „Acolo, în fermă, s-au format primele mele gusturi și au fost plantate semințele vieții mele”, povestea Alain Ducasse într-un text publicat de House & Garden.

Își amintea de grădina de legume, de pădurea de stejari și de mesele de familie de duminică. Salata era culeasă direct din grădină înainte de prânz, iar roșiile, morcovii sau mazărea erau consumate aproape imediat după recoltare. „Înainte de gătit există natura”, spunea chef-ul într-un interviu pentru France Today. 

Bunica sa a avut un rol esențial în apropierea lui de gastronomie. Ea gătea folosind aproape exclusiv ceea ce producea ferma. „La 11:30, bunica mea întreba: «Ce mâncăm la prânz?» și mergea în grădină să culeagă legume”, povestea Alain Ducasse pentru House & Garden. Uneori adăuga puțină ceapă verde sau bacon, iar duminica pregătea una dintre păsările crescute în fermă.

Mirosurile din copilărie aveau să îi rămână întipărite definitiv. Camera lui era chiar deasupra bucătăriei, iar aromele se răspândeau în toată casa. „Mai mult decât gusturile copilăriei, mirosurile sunt cele care au rămas cu mine: pui fript, legume gătite lent, preparate care fierbeau ore întregi”, povestea el pentru aceeași publicație.

În ferma familiei a învățat și valoarea muncii. Bunicul său era tâmplar, iar pădurea de stejari din apropiere avea să devină o sursă importantă de inspirație pentru multe dintre restaurantele sale. „Stejarul este foarte important pentru mine. Toate restaurantele mele conțin elemente din stejar, ca omagiu pentru pădurile copilăriei și pentru bunicul meu”, spunea Ducasse. 

La 16 ani, Alain Ducasse a plecat de acasă și a început ucenicia într-un restaurant din sud-vestul Franței. Apoi a lucrat alături de mari chefi francezi. În 1987, Alain Ducasse avea doar 31 de ani și tocmai preluase conducerea bucătăriei restaurantului Le Louis XV – Alain Ducasse, din cadrul Hôtel de Paris Monte-Carlo. Momentul avea să schimbe definitiv gastronomia franceză modernă.

Potrivit mai multor publicații culinare și biografice dedicate lui Ducasse, inclusiv Objective Foodie și Forbes, el a reușit în doar câțiva ani să transforme restaurantul într-un simbol al haute cuisine-ului contemporan, mizând pe ingrediente mediteraneene, simplitate aparentă și o disciplină aproape obsesivă în execuție. În 1990, restaurantul primea deja trei stele Michelin, iar Ducasse devenea unul dintre cei mai tineri chefi din istorie care ajungeau la acest nivel. Tot în această perioadă începe să se contureze și filosofia care avea să îi definească întreaga carieră: bucătăria trebuie să vorbească despre terroir, despre produs și despre regiunea în care este creată. Spre deosebire de mulți dintre marii chefi francezi ai epocii, Ducasse evita excesul și spectaculosul inutil.

Anii ’90 au reprezentat însă nu doar o perioadă de consacrare gastronomică, ci și începutul transformării sale într-un adevărat om de business. Potrivit publicației Objective Foodie, Ducasse începe să deschidă restaurante în afara Franței și Monaco, extinzându-se în New York, Tokyo și Londra. În paralel, dezvoltă activități de consultanță pentru hoteluri de lux și începe să construiască ceea ce avea să devină grupul Ducasse Paris.

Un moment important vine în 1998, când deschide Alain Ducasse at the Essex House. Intrarea pe piața americană a fost văzută drept extrem de ambițioasă, mai ales într-o perioadă în care gastronomia franceză începea să fie contestată de noile curente culinare internaționale. Restaurantul a obținut rapid trei stele Michelin după lansarea ghidului în New York, consolidând reputația globală a lui Ducasse. În anii 2000, chef-ul francez începe să depășească granița clasică a restaurantelor fine dining și construiește un ecosistem complet în jurul numelui său.

Potrivit publicațiilor franceze dedicate industriei ospitalității, el investește în școli culinare; concepte casual dining; restaurante de hotel; magazine de ciocolată; cafenele; gelaterii; producție artizanală de biscuiți și cafea. În aceeași perioadă, Ducasse devine unul dintre primii mari chefi europeni care transformă gastronomia într-un brand internațional scalabil, apropiat mai degrabă de modelul unui conglomerat de lux decât de cel al unui simplu restaurant condus de un bucătar.

Potrivit Forbes și altor publicații de business, succesul său a venit și din capacitatea de a construi echipe și de a delega. Deși numele său apărea pe zeci de restaurante, Ducasse nu mai era doar omul din bucătărie, ci arhitectul unui sistem gastronomic global. În anii 2010 și 2020, strategia sa s-a mutat tot mai mult spre sustenabilitate și rafinarea conceptelor existente.

A redus accentul pe carne în multe meniuri, a promovat pescuitul responsabil și ingredientele locale și a vorbit frecvent despre necesitatea unei gastronomii „mai curate” și mai conectate la natură. În interviuri citate de presa internațională, Ducasse a susținut că luxul viitorului nu va mai însemna opulență, ci autenticitate și calitate a produsului. În prezent, imperiul său include restaurante în Europa, Asia și Orientul Mijlociu, activități de consultanță, educație culinară și retail gourmet.

Potrivit cronologiilor publicate de Objective Foodie, Alain Ducasse a coordonat de-a lungul timpului peste 60 de restaurante și a devenit unul dintre cei mai influenți oameni din gastronomia mondială, nu doar ca chef, ci ca antreprenor care a schimbat modul în care funcționează industria fine diningului. Chiar dacă numele său este asociat cu restaurante în Paris, Londra, Tokyo, New York, Doha sau Bangkok, cu școli culinare, manufacturi de ciocolată și concepte gastronomice globale, în centrul activităților sale rămâne respectul pentru produs, pentru natură și pentru gustul autentic.   

Trei lecții de business din povestea lui Alain Ducasse:

1. Cele mai puternice idei de business vin adesea din experiențe personale
Alain Ducasse și-a construit întreaga filosofie gastronomică pornind din copilăria petrecută la ferma familiei din sudul Franței. Gusturile simple, legumele culese direct din grădină, mesele de familie și respectul pentru natură au devenit baza unui imperiu gastronomic global. În loc să își ascundă originile modeste, le-a transformat în principalul său diferențiator.

2. Luxul viitorului este autenticitatea, nu excesul
În timp ce multe branduri premium mizau pe opulență, Ducasse a construit o filosofie bazată pe produs, natură și simplitate. A promovat ingredientele locale, sustenabilitatea și ideea că adevăratul lux înseamnă autenticitate și calitate.

3. Un antreprenor bun știe să construiască echipe și să delege
Succesul lui Ducasse nu a venit doar din talentul culinar, ci și din capacitatea de a crea sisteme și oameni care să ducă mai departe aceeași viziune. Chiar dacă numele său apărea pe zeci de restaurante, el nu mai era prezent zilnic în fiecare bucătărie, ci coordona strategic întregul ecosistem. Este diferența dintre un specialist foarte bun și un antreprenor care poate construi la scară globală.

Traducere și adaptare: Ioana Matei

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună