Cum a reușit un tânăr absolvent de Matematică-Informatică să transforme pasiunea lui pentru mașinile vechi într-un mic business: Tudor Oprea readuce la viață mașina românilor și visează la un muzeu auto propriu
Prima mașină a lui Tudor Oprea, un tânăr absolvent de Matematică-Informatică și un mare pasionat de mașini, a fost o Dacia roșie, fabricată în 1997. A fost dragoste la prima vedere, iar imediat după noua lui achiziție, a decis să…
Prima mașină a lui Tudor Oprea, un tânăr absolvent de Matematică-Informatică și un mare pasionat de mașini, a fost o Dacia roșie, fabricată în 1997. A fost dragoste la prima vedere, iar imediat după noua lui achiziție, a decis să facă din pasiunea lui pentru mașinile vechi un mic proiect antreprenorial.
Așa a luat naștere Dacia Roșie, un proiect prin care el recondiționează mașini vechi cu emblema Dacia. Până acum, Tudor a readus la viață circa 50 de modele Dacia produse până la începutul anilor 2000.

„Este un proiect de suflet. Nu am plecat cu gândul de a dezvolta o afacere, ci de a face ceva ce în viitor va rămâne și va avea o valoare mai mare decât acum. Totul a început în februarie 2019. Eram cu cel mai bun prieten al meu din copilărie, iar tatăl lui m-a întrebat dacă nu cunosc pe cineva care ar vrea să cumpere o Dacie. Am văzut și eu acea mașină și m-am gândit că mi-ar plăcea să fie a mea. Aveam acei bani strânși, circa 500 de euro. A fost prima mea mașină, o Dacia roșie fabricată în 1997”, a povestit el.
Primul pas în dezvoltarea proiectului Dacia Roșie a fost construcția unui garaj, pe un teren aflat la marginea Bucureștiului pe care l-a cumpărat tatăl său. În acel garaj, își amintește el, încăpeau patru mașini, astfel că, pe măsură ce a mai cumpărat mașini, a fost nevoie de un al doilea spațiu.
Toate economiile sale și toți banii pe care i-a câștigat din orele de informatică, pe care le predă la o școală din București, au mers către acest proiect. În cele două garaje, Tudor Oprea a investit undeva la 10.000-15.000 de euro.
„Primul pas este să găsim mașina. De fiecare dată am căutat ca orice mașină pe care o luăm să fie cât mai specială prin povestea ei, a vechiului proprietar sau prin dotări. Am avut o Dacie sport, o Dacie 1301, care a fost mașina prim-ministrului României până în 1980”, povestește el.

Mașinile Dacia sunt luate atât de la colecționari, cât și de la primii proprietari sau de la persoane publice care au aflat despre proiectul Dacia Roșie prin intermediul rețelelor sociale. După ce mașina ajunge în garaj, îi este evaluată starea, iar în unele cazuri se ajunge chiar până la reconstrucția integrală.
În medie, afirmă Tudor Oprea, o restaurare poate ajunge la 10.000 de euro.
Garajul construit de el și tatăl său găzduiește astăzi modele emblematice, cum ar fi Dacia 1100, fabricată din ”68 până în ”72, Dacia 1300, fabricată între 1969 și până în 1984, dar și modele Dacia 1310, Dacia CN sau Dacia sport.

Mașinile care capătă o nouă viață cu ajutorul lui Tudor Oprea ajung la oameni prin evenimente de profil, dar și prin prezența lor la nunți, în baza unui contract de închiriere.
„Anul trecut am participat la peste 20 de evenimente în țară. Mai avem partea de închirieri, prin care mașinile ajung la nunți sau la diverse filmări.” Pentru o nuntă care are loc în București, menționează fondatorul, prețul închirierii unei mașini este cuprins între 500 de lei și 1.000 de lei.
În următorii ani, el își dorește să transforme proiectul Dacia Roșie într-un muzeu, care să găzduiască toate mașinile Dacia readuse la viață. Obiectivul său este ca acest proiect să reușească să se susțină singur prin intermediul muzeului și prin închirieri.