Reușește de data asta Mario Draghi să salveze zona euro?

BCE prevede o scădere a PIB în zona euro de 0,2-0,6% în 2012 și o evoluție între -0,4% și +1,4% la anul. BCE a majorat însă estimările de inflație, la 2,4-2,6% în acest an și 1,3-2,5% în 2013.

Achizițiile de obligațiuni vor fi făcute, ca și în 2011, de pe piața secundară și cu sterilizare aferentă, pentru a nu alimenta inflația, vor viza obligațiuni cu scadența între 1 și 3 ani sau care mai au până la scadență între 1 și 3 ani, dar acum vor fi condiționate strict de respectarea unor programe de austeritate cerute statelor emitente. Loc de dezamăgire pentru piețele financiare rămâne însă, întrucât BCE nu a anunțat și o nouă scădere a dobânzii de politică monetară de la 0,75% la 0,50% sau alte “măsuri non-standard”, adică alte operațiuni prin care creditorilor privați să le fie garantată, dacă se poate integral, plata împrumuturilor către state.

Criticile din partea piețelor financiare, reflectate îndeosebi în presa americană, au în vedere, în principal, trei teme. Pe de o parte, e vorba de faptul că BCE, la presiunile Bundesbank, insistă că țările îndatorate trebuie să respecte anumite condiții de austeritate fiscală, cedare a suveranității economice și înăsprire a supravegherii bancare înainte de a primi banii. Aceasta creează posibilitatea ca acele țări care refuză ori își încalcă angajamentele luate vor fi în continuare fără acces la fondurile de urgență ale zonei euro (ceea ce înseamnă că băncile sau fondurile de investiții care au împrumutat acele țări ar fi frustrate iarăși în dorința lor de a-și primi rapid și integral banii înapoi).

Pe de altă parte, e vorba de faptul că BCE va limita cumpărările la obligațiunile cu scadența de până la ani, ceea ce ar descuraja statele să emită obligațiuni cu scadență mai mare, înrăutățind astfel profilul lor de risc (se știe că datoriile unei țări trebuie să fie pe cât posibil echilibrate pe categorii de scadențe, evitând concentrarea pe datorii pe termen scurt).

În fine, o altă critică vizează faptul că BCE, grijulie cu soarta unei inflații deja așteptate să crească în zona euro, a insistat ca și programul cel nou de achiziții să aibă parte de sterilizare (operațiunile prin care banca retrage de pe piață integral sau parțial echivalentul banilor nou-intrați în circulație), refuzând deci să devină o simpă tiparniță, așa cum este Rezerva Federală a SUA.

Banca americană își poate permite să acționeze însă ca o simplă tiparniță, grație statutului privilegiat al dolarului, care a făcut ca operațiunile de relaxare monetară făcute din 2009 până acum în folosul economiei americane să fie plătite de restul lumii, prin export direct de inflație. BCE n-ar avea această șansă, iar efectele unei inflamări a inflației în zona euro vor fi nocive pentru locuitorii Europei, pentru UE, nu pentru restul lumii. De aceea Mario Draghi s-a ferit ca de foc să imite Rezerva Federală și a ignorat, cel puțin până acum, articolele mieroase din presa anglo-saxonă, care susțin că n-ar strica deloc în zona euro un pic de inflație care să scadă puterea de cumpărare a salariilor în Spania sau Italia, în numele unei pretinse egalizări a productivității între Nordul și Sudul zonei euro.