Home Actualitate Restanțele grecilor la întreținere cresc...
Actualitate

Restanțele grecilor la întreținere cresc cu 4 milioane de euro pe zi

Populația și companiile din Grecia au dificultăți tot mai mari să își plătească facturile la electricitate, datoriile totale către compania de stat Public Power Corporation (PPC) fiind în valoare de 1,3 miliarde de euro, sumă care crește în medie cu 4 milioane de euro pe zi, relatează Kathimerini.

Restanțele grecilor la întreținere cresc cu 4 milioane de euro pe zi
Restanțele grecilor la întreținere cresc cu 4 milioane de euro pe zi · Foto: Business Magazin

Cele mai mari datorii, respectiv 600 de milioane de euro, sunt ale populației (65%) și firmelor mici, în timp ce sectorul public are restanțe de 190 de milioane de euro.

Arieratele companiilor totalizează circa 130 de milioane euro, iar compania minieră Larco are datorii de peste 135 de milioane de euro.

Pentru a facilita plata datoriilor de către consumatorii casnici, compania a introdus anul trecut un plan flexibil de plată, la care s-au înscris peste 700.000 de utilizatori. Atractivitatea planului a determinat compania de electricitate să permită înscrierile și prin telefon, întrucât angajații de la ghișee nu au făcut față numărului mare de cereri.

Prin acest plan, abonații pot plăti datoriile în 12 rate și un avans de 20%-50%. Cei din categoriile defavorizate, precum șomerii și persoanele cu venituri mici, pot plăti datoriile în până la 40 de rate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună