Reprezentant Thomas Cook: Din cauza imaginii negative, România atrage străinii doar cu prețuri mici
Singura șansă a României să atragă turiști străini este, din cauza imaginii negative, să se poziționeze pe piață ca o destinație ieftină, pentru cei cu venituri mici și medii, a declarat agenției MEDIAFAX Gheorghe Mărginean, proprietarul Karpaten Turism, reprezentantul Thomas Cook în România.
“Noi avem șanse doar ca destinație ieftină, din cauza imaginii negative pe care o avem. În România vin turiști străini cu venituri medii și mici”, a spus Mărginean. El a adus anul trecut pe litoral, prin Thomas Cook Neckermann, peste 5.600 de turiști străini, dintre care 60% au fost germani, iar restul polonezi. În același timp, TUI nu a reușit să aducă mai mult de 1.000 de străini la Marea Neagră, iar rezultatele nesatisfăcătoare l-au făcut pe turoperatorul german să scoată litoralul românesc din cataloagele sale. Litoralul a apărut însă în această toamnă pe două pagini din catalogul Thomas Cook pentru piața germană, dar și în cel care va fi promovat în Polonia.