Reportaj: Minunea de piatră a lumii moderne - VIDEO

Văzute de sus, capitala Amman și împrejurimile se arată ca un tărâm roșiatic infinit, cu așezări risipite într-o întindere deșertică. Luată la pas însă, Iordania îți oferă și deșert, și mare, și piatră. Multă piatră. Poate cel mai reprezentantiv în acest sens este orașul Petra – un nume mai sugestiv de atât nu se poate. Săpat efectiv în stâncă, Petra este o evocare a civilizației antice a nabateenilor. Dar să o luăm cu începutul.

Din București în Amman, zborul cu avionul durează puțin peste două ore. Printre companiile aeriene care operează zboruri directe între București și Amman se numără operatorul aerian low cost Ryanair, care a lansat zboruri pe această rută în aprilie 2018, dar și Tarom.

Cetatea din Amman, care datează din secolul IX î.Hr., ilustrează cel mai bine suma civilizațiilor care au pășit pe pământ iordanian de-a lungul istoriei.
„Citadela cuprinde, prin ruinele diferitelor tipuri de construcții, cinci civilizații: amonită, greacă, romană, bizantină și musulmană”, spune Nasser Abu-Rezeq, ghid turistic iordanian. Amoniții au fost primul popor prezent pe aceste tărâmuri, în urmă cu mii de ani, în Epoca de Fier, Amman fiind principala lor așezare, după cum arată datele afișate chiar la intrarea în cetate.

Ulterior, au venit grecii, iar mai târziu romanii și bizantinii, care au rămas acolo până ce au fost eliminați de arabi. În timpul amoniților, orașul purta numele Rabbath Ammon, urmând ca, în timpul grecilor și al romanilor, să se numească Philadelphia, după regele Egiptului din perioada 283 î.Hr. – 246 î.Hr., Ptolemeu al II-lea Philadelphus. Abia în secolul al VII-lea d.Hr., orașul a fost denumit Amman de către musulmani. Toate aceste civilizații, încapsulate în câțiva metri pătrați, fac din Amman un muzeu în aer liber, menit să ilustreze toată moștenirea istorică pe care o poartă în spate. Azi, în capitala Iordaniei locuiesc atât musulmani, cât și creștini, iar locuitorii spun că nu există conflicte între cele două religii, motiv pentru care și țara este pașnică. Totuși, populația de aproximativ 10 milioane de locuitori este predominant musulmană, în proporție de 95%. Doar 4% sunt creștini și 1% alte religii.

„Amman este așezat pe șapte coli­ne, motiv pentru care în oraș nu prea există biciclete. E ușor să cobori dealurile cu ele, dar e mai dificil la urcat”, spune ghidul turistic. Și, într-adevăr, puține sunt bicicletele care se arată pe străzi, însă de mașini orașul nu duce lipsă. De altfel, la ceas de seară, chiar și în timpul săptămânii, Ammanul forfotește de aglomerație. Fie că sunt turiști sau localnici, oamenii fac din Amman o capitală a agitației, peste care plutesc, din loc în loc, arome de condimente – toate soiurile pe care vi le puteți imagina, dar și miresme de bețișoare parfumate, falafel și migdale prăjite.

Din loc în loc, în spații mici cu deschidere la stradă, sunt comercianți care vând suc de zahăr. Practic, cineva îndeasă o trestie de zahăr într-un aparat care o stoarce pentru a scoate și ultima picătură de licoare dulce. Dacă însă această băutură nu a fost suficient de dulce, mai există un desert despre care iordanienii spun că nu doar merită, ci trebuie încercat: kanafeh. Servit obligatoriu cald, preparatul este făcut din cataif și un tip special de brânză, fie de vaci, fie de capră. Siropul de zahăr este și el parte din rețetă, iar servirea se face dintr-o tavă rotundă imensă, din care vânzătorul taie „din ochi” porții pentru cumpărători, care, mai apoi, mănâncă desertul în picioare afară, alături de alți pofticioși, creând astfel o adevărată comunitate de papile gustative îndulcite la maximum.

Minunea de piatră a lumii moderne

La aproximativ trei ore de mers cu mașina din Amman spre sud, drumurile duc, trecând prin peisaje fie deșertice, fie împietrite la propriu, către Petra, perla coroanei Iordaniei și una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne. Petra este, de fapt, o întoarcere în timp, pe care e mai fascinant s-o vezi mai degrabă goală de turiști, locul fiind mai tot timpul înțesat de numărul mare de pași care calcă pe pietrele lucioase și pe alocuri alunecoase. Turiști din toată lumea vin în Petra, mulți și din România. De altfel, turismul este, pentru Iordania toată, o sursă importantă de venit, reprezentând 17% din Produsul Intern Brut (PIB) al țării, potrivit lui Nasser Abu-Rezeq. Spre comparație, în România, contribuția turismului la PIB a fost sub 3% în 2017. În același an, cei circa 4 milioane de turiști străini au adus venituri de circa 4,6 miliarde de dolari în Iordania, potrivit datelor Băncii Centrale a Iordaniei, citate de presa locală.

Făcut în întregime din rocă de culoare roșiatică, Petra este un oraș antic, săpat de civilizația nabateană, în urmă cu mai bine de 2.000 de ani. Locul era folosit și ca spațiu de realizare a tranzacțiilor cu mătase sau condimente între China, India și Arabia Saudită pe de o parte, și Egipt, Siria, Grecia și Roma, de cealaltă parte, devenind astfel cel mai important centru comercial al peninsulei arabe.

Petra a fost capitala nabateenilor până în anul 106 d.Hr., când a intrat în componența Imperiului Roman, în timpul împăratului Traian, în aceeași perioadă în care avea loc și al doilea război daco-roman. Nabateenii au continuat să se extindă și să locuiască în Petra, care a fost abandonată în secolul al XIV-lea și redescoperită abia în 1812, de un explorator elvețian, Johan Ludwig Burckhardt.

Cea mai spectaculoasă sculptură din Petra este Trezoreria, o clădire săpată integral în piatră, la fel ca toate celelalte clădiri atipice din orașul antic. Locul apare în scena finală a filmului „Indiana Jones și ultima cruciadă”. Mai există însă și alte construcții cel puțin la fel de spectaculoase, precum mănăstirea, teatrul, mormintele sau locuințele săpate în piatră ale nabateenilor.

Prin Petra te-ai putea plimba parcă la nesfârșit, fără să te plictisești, ca într-un labirint, deși totul în jur e doar piatră și, pe alocuri, peisajul e pigmentat de beduini însoțiți de catâri, cai ori cămile. Din loc în loc, stau copii arși de soare, veniți la „vânătoare” de turiști, singura lor marfă de vânzare fiind – ați ghicit! – pietrele culese de pe drumurile Petrei. Toți ghizii le recomandă însă turiștilor să nu-i încurajeze pe cei mici prin cumpărături, ci să-i trimită la școală, acolo unde părinții, de multe ori, nu-i lasă să meargă.

„Dacă îi întrebați, vor spune că nu au școli. De fapt, au trei școli în Petra la care pot merge”, spune Nasser Abu-Rezeq.

Nu doar copiii sunt însă comercianți de ocazie în Petra, ci și adulții, dintre care unii au și învățat câteva cuvinte românești, cu care se laudă când au ocazia.
„Avem o mulțime de turiști români aici”, spune Salah Alamarat, un comerciant din Petra, care vinde smirnă, tămâie și alte suveniruri pe alese.

Dincolo de universul de piatră însă, Petra poate fi și o experiență culinară delicioasă. Atelierele de gătit Petra Kitchen din localitatea Wadi Musa – dezvoltată în jurul sitului Petra – îi inițiază pe doritori în lumea gastronomică iordaniană, astfel că, la finalul a două-trei ore de gătit, puteți să constatați că din mâinile voastre – și ale celorlalți bucătari amatori – au ieșit supe de linte, salate tradiționale precum fatoosh ori tabbouleh, zucchini umpluți în sos de roșii sau în iaurt… Și lista poate fi cât de lungă vreți voi. Iar aromele, cât de intense vor bucătarii să fie.

Agricultură din piatră seacă

O călătorie în Iordania nu e completă fără Marea Moartă, așa că, mergând spre nord de această dată, dacă pornim din Petra, se ajunge ușor la una dintre cele mai sărate ape din lume și corpul de apă cel mai jos de pe Pământ, având oglinda apei la aproximativ 420 de metri sub nivelul mării. Gradul ridicat de salinitate face ca apa să semene mai mult cu un ulei decât cu orice altă apă de mare. Iar limpezimea ei face Marea Moartă chiar și mai spectaculoasă, pe lângă faptul că, indiferent că știi sau nu să înoți, poți pluti în voie pe luciul apei. Pericolul este însă ca, la un moment, marea să sece, ținând cont că nivelul apei scade în fiecare an cu aproximativ un metru, iar procesul accelerează.

În drumul spre mare, de o parte și de alta a drumului, stau comercianți ambulanți de fructe și legume, care amintesc de obiceiul autohton de a vinde diverse produse rezultate din recolta proprie șoferilor care trec prin fața curții. Deși terenul este arid, iar relieful e făcut preponderent din piatră, iordanienii au găsit metode prin care să întreprindă activități agricole, chiar dacă la o scară mai redusă decât în alte părți ale lumii. În locurile unde nici acești comercianți ambulanți nu animă călătoria cu mașina, totul este pustiu. Deșertul se întinde cât vezi cu ochii și doar din loc în loc se întrezăresc în depărtare corturi ale nomazilor, oameni rupți de lume pentru care roșeața nisipului și a pietrelor este singura certitudine.

Până la Marea Moartă însă, se poate face un popas la râul Iordan, care, pe o distanță de 180 de kilometri, este granița naturală dintre Iordania și Israel. În locul considerat cel în care a avut loc botezul lui Hristos de către Ioan Botezătorul, există o limită care ilustrează exact separația dintre cele două state. Locul poartă numele Betania (Bethany). Iordania este și țara cu un deșert asemănător reliefului de pe planeta Marte, Wadi Rum, unde s-au filmat numeroase filme de-a lungul timpului, printre care și „Marțianul” (2015). Deșertul este cunoscut și pentru că acolo se pot face zboruri cu balonul cu aer cald sau sand ski, o activitate similară schiului, însă pe nisip. Roșu, la fel ca restul țării.