Reportaj: Incursiune în țara lui Idi Amin - Uganda

Deși te aștepți să aterizezi în mijlocul unei savane înconjurat de lei sau hiene, primul contact este șocant. Aeroportul din Entebbe seamănă izbitor cu aeroportul Băneasa, folosit până nu de mult în România de companiile aeriene low-cost. Similaritățile se termină însă rapid în momentul în care ofițerii de la frontieră cer actele, iau amprentele, fac poze și ștampilează pașaportul.

“De unde vii?”, sunt întrebat scurt de un vameș până în 30 de ani, care ridică capul mirat când aude de România. “Trebuie să fie tare frig acolo la voi”, adaugă el, și se miră încă odată după ce îi spun că la București săptămâna trecută erau 38 de grade Celsius, în timp ce în Uganda termometrele nu depășesc 30 de grade.

Puțin din atmosfera liniștită din aeroportul internațional ugandez lasă loc acum amintirilor despre trecutul sângeros al țării. Uganda le-a avut pe toate, a fost colonizată, a trecut printr-un război civil, a cunoscut dictatori sângeroși, SIDA, malaria și terorismul. În anii ’70 Idi Amin, fost președinte al Ugandei și unul dintre cei mai sângeroși dictatori africani din istorie, nu s-a dat în lături aproape de la nimic. Dictatorul a fost acuzat în mediile internaționale de încălcări grosolane ale drepturilor omului, de represiuni politice, persecuții etnice, nepotism, corupție și chiar canibalism.

După opt ani în fotoliul de președinte a lăsat în urmă peste 200.000 de morți. Căderea lui Amin din 1979 a fost precedată de alți șase ani de lupte violente pentru putere câștigate în final de Yoweri Museveni, președinte care se află și în prezent la putere.În oglindă cu predecesorii săi Museveni are imaginea unui reformist care a pus în mișcare unul dintre cele mai agresive proiecte de luptă împotriva SIDA și a încadrat în ultimii 20 de ani economia pe o pantă ascendentă.

PIB-ul Ugandei a crescut anual în medie cu 6,8% în acest interval și a ajuns la sfârșitul anului trecut la 45 miliarde de dolari (aproximativ un sfert din PIB-ul României). Cu toate acestea, galopul economiei pare să nu țină pasul cu schimbările de la nivelul străzii. Populația a ajuns la cota de 34 de milioane după ce ugandezii s-au înmulțit cu câte un milion în fiecare din ultimii zece ani. Uganda continuă astfel să fie una dintre cele mai sărace economii – 40% din populație trăiește cu mai puțin de 1 dolar pe zi, potrivit datelor Băncii Mondiale.

Statistica prinde viață de la ieșirea din aeroport. Șoseaua de câțiva zeci de kilometri care face legătura cu capitala ugandeză este un adevărat furnicar.”Așa se conduce la noi. Nu este nimic ieșit din comun”, îmi spune John, unul dintre șoferii care au făcut un business din dusul și adusul turiștilor la aeroport, în timp ce șerpuiește prin păienjenișul de motorete. “Sunt boda-boda”, adaugă el scurt.

Străzile Ugandei sunt pline până la refuz de motoretele denumite “boda-boda” (abrevierea locală de la “border to border” – n. red.), un soi de taxiuri pe două roți, cu șoferi dispuși să te ducă dintr-o parte în celalaltă a orașului pentru câțiva dolari. Nimeni nu știe exact câte astfel de motorete mișună pe șoselele țării africane, însă un lucru este cert: sunt implicate în 20% din accidente. Prezența motoretelor-taxi oferă și o imagine de ansamblu asupra filosofiei de business a ugandezilor: rapid, ieftin, periculos, dar oportun.