Reportaj din “zona zoster”: “Uitati-vă la mâinile mele! Muncim cu toții, eu mama, copilul. Îmi întreb copilul: puiule, ți-ai terminat temele? Că nu mai pot, hai și mă ajută!

De cum se lasă întunericul iar piața se golește de clienți, începe o altă forfotă. Zeci de mii de căpățâni de varză trec dintr-o mână în alta, din microbuze de transport, și se fac grămezi – grămezi în afara halei noi a Pieței Obor. Sute de tone de cartofi și de gogoșari, de ardei capia sau de morcov se adună cuminți și așteaptă dimineața când vor ajunge pe tarabe. Zeci de mașini cu numere de Sibiu, care aduc cea mai bună brânză de capră din țară și cea mai bună pastramă de oaie din România; cu numere de Prahova, de unde vine cea mai bună fasole albă; cu numere de Ilfov și Dâmbovița, de unde vin cartofii și varza, gogoșarii și verdețurile  – un uluitor corn al abundenței pe care nu-l întâlnești nicăieri altunde în România. Din toate colțurile Bucureștiului, în stațiile Obor se revarsă spre piață, zilnic, mii de sacoșe pe roți, mii de mașini inundă străzile, pentru că aici nu găsești doar cele mai bune roșii, sau cele mai bune murături, ci și cele mai bune măsline – nimic nu se poate compara cu un “mix sicilian” iuți, pe care nu-l găsești niciunde altundeva.

De joi, probabil cea mai mare piață de produse agro-alimentare din România, a căpătat un nume nou: “Zona zoster”

Așa a considerat premierul Orban să numească Piața Obor din București. Neavând, ca de obicei, proprietatea termenilor, premieirul crede că “zona zoster” este definința pentru ceva “harababură”: „Acolo chiar, la Bucur Obor au fost în controale de <n> ori, de fiecare dată nu cred că 20% dintre cei de acolo respectau regulile – portul măștii, distanța la statul la coadă. Pur și simplu nu se respectă, acolo parcă e o zonă zoster (termen ce definește, în fapt, o afecțiunie virală, care n-are nici în clin nici îm mânecă cu aglomerația – nota mea). Nu respectă regululie”, a susținut șeful guvernului, joi seară, la Digi 24.

„Ce reguli nu am respectat? Nu am respectat regulile pe care nimeni nu le le respectă. Zece televiziuni au trimis săptămâna trecută pe aici. Zece! Ca să ne arate cu degetul!”, spune o vânzătoare, pe masa căreia se întând la vânzare varză albă, varză roșie, fasole verde, sfeclă roșie, ardei gras, ceapă roșie.

„Dumneavoastră produceți toate astea”?
„Păi, cine altcineva?”
„Și ce faceți cu ele, dacă piața se închide?”
„Nu știu, le aruncăm!”
„Dar ați întrebat la administrația pieței, ce v-a spus?”
„Am întrebat. Nu ne-au spus nimic”.
Este vineri, iar forfota în piață este mai mare ca într-o zi de duminică. Sute de saci încărcați cu varză, cărați târîș sau în cârcă până la mașinile parcate în afara pieței; sacoșe doldora cu murături, în mâini ce se lungesc până în asfalt; cozi de 30 de metri în zona brânzeturilor comercializate de negustorii din Sibiu sau la magazinele cu „pui de Crevedia”.

„Oamenii dau buluc pentru că au aflat că <se închide>”, explică o florăreasă ce-și vinde florile la ieșirea din noua hală a pieței.

„Dvs produceți toate astea? De unde sunteți”?
„Din Valea Argeșului. Sunt toate ale noastre, da! Pai ce credeți?” – spune femeia aratăându-și palmele: „Uitați-vă la mânile mele!”
„Ce veți face dacă piața se închide?”
„Păi nu știm. Nu toate pot fi păstrate. Hai, morcovul îl mai ții în pământ…sfecla.. zici că mai păstrezi o ladă – două pentru mai târziu. Mai dai la unul, la altul. Dar roșiile se strică. Vânăta se strică…”
Femeia are în în jur de 35-40 de ani și un copil de școală. Muncește, spune ea, împreună cu toată familia: „Îmi întreb copilul: mamă, ti-ai terminat temele? Că nu mai pot, hai și mă ajută! Mamă, ai terminat cu ce faci?, hai de mă ajută! Taraba asta costă 80 de lei pe zi.”

Taraba are 2 metri lungime și probabil un metru și un pic lățime.

„Plătiți 80 de lei pe zi pentru atât?”
Da! Am plătit 24 de milioane luna trecută (2.400 de lei – n.mea.).
„Dar ăștia cu varză ce vor face, cui o s-o mai vândă?”
„Nu-i plângeți pe ei, sunt toți intermediari. Nu știu dacă sunt 10% în piața asta care vând produsele lor. Ba mai au și curajul să râdă de tine: <ce-s cu prețurile astea?> Cumpără de la țărani varza cu cinci bani kilogramul și o dau aici dublu”, spune femeia, cu voce din ce în ce mai joasă, cu grijă să nu fie auzită de vecini.
Munți de varză se întind în afara pieței. Sunt coborâți noaptea din utilitarele de transport și aliniate în căpițe. Kilogramul variază între un leu și 1,5 lei, la această vreme a recoltei de toamnă. Producătorul primește 4 – 5 bani pe kilogram, dar afacerile sunt afaceri: intermediarii au mașini, au vad, au timp, au angajați care pot sta ziua cât de lungă în piață. Producătorul nu are o așa infrastructură, așa că varza este încărcată direct din câmpurile Lungulețului și vândută cu un preț dublu sau triplu în piețele Bucureștiului. Nicio administrație nu a reușit să blocheze acest fenomen, asta și pentru că producătorii nu au bani, nu au timp, prin urmare nici răbdare să-și vândă singuri produsele. Apoi, la o taraba de 2 metri lungime, din interiorul pieței, cât trebuie să vinzi ca să poți plăti 2.400 de lei cât costă lunar mica tarabă? Totuși, dacă piețele se închid, cui mai vinde varza micul producător?

În fața unui munte de varză, alături de un <intermediar>:

Vreau să cumpăr, dar nu pot acum. Săptămâna viitoare mai suteți aici?”
„Cred că da! Ne-au spus că nu se închide”.
Însă premierul „zonei zoster” dă ca sigură închiderea pieței: „Există o rată destul de mare de răspândire în piețe, pentru că acolo e și contactul cu banul, dai banul, îți dă restul. Nu poți să cumperi cu card, trebuie să dai banul cash”.

Nu poți, dar cine a încurajat această practică?: „Încurajați economia autohtonă! Cumpărați românește!” – a fost lauda politicienilor în vreme ce televiziunile îi filmau în campanie, prin piețe, îndesând în sacoșe <roșii românești>, <castraveți românești> și inegalabila ceapă verde românească>.

Acum Piața Obor se închide. Curios este că mall-ul de vis-a-vis va rămââne deschis.