Reportaj: Despre curajul necesar în vacanțe

ADRIANA SOHODOLEANU (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ȘI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )

SUNT ÎN PORT, CU ZECI DE PESCĂRUȘI ZBURÂNDU-NE DEASUPRA CAPETELOR, în fața a zeci de portocale stoarse de suc și vlagă, întinse indecent ca zeci de coji spiralate pe marginea unei tarabe.

Turiștii se plimbă cu fața zâmbind în soare, privirea înghițind leneșă valurile ce se sparg de zidurile crenelate ale orașului marocan Mogador. Bărcile sosesc în port mai rar acum, când soarele e sus pe cer, dar varsă toate fără preget mii de pești și pisici de mare la poalele vânzătorilor și a pisicilor de uscat, cuminți, precaute, pofticioase. Vânzătorii de la tarabele-restaurant agasează turiștii, promițând meniuri eat-till-you-drop pentru câțiva dirhami – apă și cafea incluse, la fel și puiul prăjit pentru copilul care nu mănâncă pește. Un tânăr cu o tavă de prăjiturele uscate tradiționale dă ture largi, abordând vesel în cheie dublă un public căruia îi știe gustul și viciul – prăjitura neagră conține kif, iarba magică a marocanilor. Mă apropii de taraba cu portocale întinse la soare și îmi comand un suc – straight, fără grepfruit sau lămâie. Îl primesc fără pai, într-un pahar de sticlă, aflat după mii și zeci de mii de folosințe. Am un moment de ezitare – paharul a văzut și alte buze sezonul acesta, desigur; despre relația lui cu apa și detergentul nu sunt convinsă.

APROPII PAHARUL DE BUZE ȘI SORB DE LA DISTANȚĂ, sperând să creez un pod lichid între buza mea și cea a paharului și să îmi astâmpăr astfel setea. Nu vrea. Atunci, în gest suprem de dezicere, rupere și negare a eului de acasă, pun paharul la buze și beau. Este cel mai bun suc de portocală băut vreodată.

Povestesc episodul cu un scop. Aceasta nu este decât încă una dintre abaterile care în țară sunt de neconceput, alăturându-se multelor mâncăruri, băuturi sau produse indigene servite în locuri sau condiții să le spunem „exotice„. Știți la ce mă refer. Poate vi se întâmplă și vouă, caz în care vă includ cu drag în grupul călătorilor. Poate doar îi observați pe alții încercând lucruri noi, acceptând imersiunea completă într-o cultură și civilizație care pun uneori la grea încercare cutumele de acasă.

Pentru călători, vacanța e ca și cum ai merge la cineva acasă – te descalți la ușă, mănânci ceea ce ți se dă, fumezi pe balcon și mergi la culcare doar când îți permite gazda. S-ar putea să nu-ți placă, dar măcar știi care sunt regulile casei, ai văzut cum trăiesc alții, ai făcut schimb de experiență.

SUNT ȘI OAMENI CARE ÎN DEPLASARE SUNT CA ACASĂ; ȘI-AU ADUS PERIUȚA DE DINȚI, pijamaua și dieta, comandând ham & cheese și cola în loc de bouillabaisse, fresh de mango sau banane prăjite. Să-i numim turiști; oameni cu ghidul în brațe și sufletul rămas acasă.

Sunt multe provocări într-o vacanță. Și nu toate înțelepte. Câteodată, micile aboliri temporare a ceea ce suntem sau facem în mod normal ajută. Deschid orizonturi, creează povești de viață, oferă bucurie, plăcere, adrenalină sau cer un Triferment. La fel de adevărat este că ele promit aventuri și amintiri.

Oricum ar fi, când vă pregătiți geamantanul pentru următoarea vacanță, faceți uitate câteva reguli. Vă veți regăsi astfel curajul și veți veni înapoi cu amintiri mai bogate.

Am trăit o experiență din același registru în Egipt. Toți cei care vizitaseră țara înaintea mea mi-au recomandat cu tărie să aleg hotelul mai cu seamă în funcție de numărul de stele. Ceea ce am și făcut. La Cairo, în schimb, unde am stat vreme de trei zile, am trăit o experiență unică, cel puțin până acum. Vesela din restaurante era doar parțial spălată, iar argumentul personalului a fost că mașina de spălat nu face față. OK, pot înțelege acest lucru, dar n-a fost chip ca ei să înțeleagă că nici noi nu puteam mânca din farfurii murdare.

Venind dintr-o țară în care securitatea alimentară este la rang înalt – trebuie să recunoaștem – tot în Egipt am constatat cu surprindere că măcelarii nu doar că tranșau carnea direct pe trotuar, dar adeseori mușteriii o alegeau chiar pe cea de pe asfalt. Nici pomeneală de galantare, frigidere cu lămpi UV sau măcar de vreo masă.  (Ioana Mihai)