Repertoriul populismului
Pe site-ul Liberta e Giustizia (http://www.libertaegiustizia.it), Gustavo Zagrebelsky a lansat o rubrica deschisa internautilor, un Vocabular al Populismului, adica o analiza a acelor expresii ce intr-o vreme insemnau un lucru, sau nimic, dar in actualul climat politic sunt utilizate in cu totul alt sens.
Pentru a nu complica lucrurile, trec imediat la prima expresie
din vocabular, propusa tocmai de Zagrebelsky – “A baga mana in
buzunarul italienilor”.
Este desigur un lucru cunoscut ca unul dintre principalele apeluri
adresate “poporului sau” de catre al nostru presedinte al
consiliului, fondator al de-acum asa-numitului “populism mediatic”,
este constatarea ca a plati taxele este dureros (ceea ce este
adevarat) si ca cine ne pune sa le platim e rau (ceea ce nu este
real, intrucat orice stat serios recurge la contributia
cetatenilor); mai mult decat atat, primul-ministru a mai spus si
ca, daca taxele ne par excesive, este de inteles si scuzabil sa
comiti evaziune fiscala – si daca cineva considera ca nu ar fi zis
acest lucru (deoarece ar fi datoria lui morala si constitutionala
sa spuna contrariul), exista respectivele inregistrari televizate
(nu interceptarile).
|n paranteza fie spus, Berlusconi a si propus de mai multe ori
scaderea taxelor, dar din nefericire nu a facut-o niciodata.
Trebuie totusi sa-i recunoastem meritul de a nu le fi marit, mai
ales in momente precum acestea, preferand sa-i puna pe angajatii de
la stat sa faca sacrificii (adica pe cei care, potrivit sondajelor,
nu voteaza cu el) decat pe cei care castiga mai mult.
Si atunci cum poti face “lumea” sa gandeasca ca aceia care o pun sa
plateasca taxele (nu guvernul actual, desigur, pentru ca taxele au
fost inventate de altii, probabil de comunisti) comite un furt? A
folosi expresia “a baga mana in buzunarul italienilor”, dupa cum
spune Zagrebelsky, “implica ideea ca impozitele si taxele ar fi
niste hotii si furturi, iar guvernantii, cerand participarea la
cheltuielile publice, se comporta ca niste delincventi. Aceasta
expresie este negarea ideii de cetatenie, ce cuprinde drepturi si
datorii de solidaritate, conform legii. Ea de fapt se adreseaza in
mod demagogic italienilor si nu in mod democratic cetatenilor
(italieni)”.
Dupa propunerea lui Zagrebelsky, Sandra Bonsanti a comentat “A
impartasi memoria istorica”, iar Giuseppe Volpe “A fi reprezentati
in teritoriu” si “A supune ghilotinei mediatice”. Daca ma gandesc
bine, aceasta din urma, o expresie de care se abuzeaza extrem de
mult, n-ar suna tocmai injust daca ar fi aplicata celui care,
complet nevinovat, este dintr-o data prezentat de ziare, pentru a
creste tirajul, drept un monstru demn de a fi infierat pe prima
pagina, si sa ne gandim la durerosul caz Tortora(1). Dar cum este
ea utilizata astazi suna ca o sanctionare a cazurilor cand despre
un om politic pe buna dreptate se spune ca a comis abuzuri si ca
din acest motiv a devenit obiectul unei anchete a magistraturii.
Cum spune Volpe, “un om onest ia in ras orice insinuare sau
presupusa fapta rea pe care i-o atribuie media. Va recurge la caile
legale in mod individual, nu atat pentru a se apara pe sine insusi,
cat pentru a apara corectitudinea informatiei, pedepsind faptasul.
Dar omul integru ataca mincinosul, nu invoca botnita. Daca acest
lucru nu se intampla, sa fie oare si din cauza ca sunt prea putini
oameni onesti? Sau pentru ca sunt prea multi mincinosi?”.
Maria Grimaldi analizeaza de-acum clasicul “A cobori in arena” si
Elisabetta Rubini “Magistratura vrea sa rastoarne votul”, observand
ca, de la inceputurile berlusconismului, fraza este utilizata
pentru a cenzura deciziile judecatorilor atunci cand anchetele il
privesc pe premier, “ca si cum votul ar depasi si ar face superfluu
– ba chiar de-a dreptul de neauzit – rolul de control exercitat de
aparatul justitiei fata de toti cetatenii. De observat ca, prin
fraza in chestiune, Berlusconi nu-i critica pe judecatori pentru
faptul de a fi decis prost: cenzura se situeaza aprioric fata de
calitatea controlului judiciar si vizeaza sa contrapuna votul
popular – aproape o gratie divina – interferentei inoportune a
judecatorilor, prezentata ca nelegitima si de-a dreptul
subversiva”. Nu mai pot continua, din lipsa de spatiu. Mi-ar placea
sa analizez si “Presedintele consiliului de ministri nu are
putere”, propusa de Filippo di Robilant (ce vrea sa insemne in mod
vadit ca presedintele consiliului ar vrea sa-si insuseasca si
puteri ce nu-i sunt permise de Constitutie), si unele dintre
primele interventii ale cititorilor. Dupa cum mi-ar placea si sa ma
ocup de termeni ce la stanga si-au avut semnificatia literalmente
intoarsa pe dos, precum liberal, reformist, moderat etc. O voi face
cu alta ocazie.
NOTE
1. ENZO TORTORA (1928-1988), JURNALIST, OM DE TELEVIZIUNE SI
POLITICIAN ITALIAN, A FOST VICTIMA UNUI CAZ INCREDIBIL DE
PERSECUTIE JUDICIARA, CE NU S-A
INCHEIAT DECAT DE-ABIA DUPA MOARTEA ACESTUIA