Relații incestuoase

Voi începe de această dată cu tabloul: „Las Meninas„ de Diego Velázquez, în românește „Doamnele de onoare„, sau „Familia lui Filip al IV-lea„, un tablou cunoscut, analizat și discutat, socotit drept una dintre cele mai importante creații ale artei occidentale. Unii vorbesc despre măiestrie și realism, dar eu aș privi altfel tabloul. Acesta adăpostește o intrigă destul de complicată, reflecții în oglindă ale regelui și reginei, curteni, domnișoare de onoare, Velázquez însuși undeva în fundal.

Dar, fără discuție, figura centrală este infanta Margarita Teresa, copilul favorit al lui Filip, pe care o numea „bucuria mea„. Și era un copil frumos și delicat, ivit printr-un miracol într-o familie a Habsburgilor care s-a aflat în fruntea unei bune bucăți din Europa secole de-a lungul.

În tot acest timp, pentru a-și putea păstra privilegiile și legăturile dinastice, membrii familiei s-au tot căsătorit între ei, iar copiii iviți au tot avut probleme – de la cunoscuta buză a Habsburgilor la problemele lui Carol al II-lea, fratele Margaritei: invalid, cu probleme mentale, incapabil să mestece, incapabil să vorbească până la patru ani, tratat ca un copil până la vârsta de zece ani, mic de statură, lipsit de educație și cu manifestări autiste.

Asta pentru că în două secole înainte de nașterea lui Carol, nouă din unsprezece mariaje din familia Habsburg au avut loc între persoane înrudite, iar din punct de vedere genetic mariajul din care s-a născut era similar unei relații între rude de gradul întâi.

Cum să nu fie mândru Filip de copila sa (care, în treacăt fie spus, a pierit la numai 21 de ani)? Cum să nu picteze Velázquez, un ins cult, pasionat de filozofie, religie și frumos, o intrigă complicată în Las Meninas, într-o asemenea colcăială regală, chiar împodobită cu gulere albe, fast, bijuterii, castele frumoase și haine elegante, asta pentru a sugera mult mai mult decât putea spune în imagini?

Mă întoc acum la PIB-ul neaoș. Creșterea pe care o etalează premierul Ponta, copilul frumos, este urmarea unei artificiu aritmetic, caracteristic de o bucată de vreme statisticilor românești: schimbi împărțitorul, schimbi deîmpărțitul, modifici regulile calculelor și obții rezultatul care ți se potrivește, cum ar spune reclama. Artificiul de care vorbesc este schimbarea anului de referință pentru calcularea PIB – fără o producție mai mare și fără un consum mai mare.

Nici nu putea fi altfel: politica românească, care cultivă un astfel de sistem, este, de mai bine de două decenii, gazda a tot soiul de mariaje incestuoase, pentru menținerea privilegiilor. Și de fiecare dată odraslele ivite din astfel de mariaje au avut defecte majore și rezultate contra naturii și doar artificiile de calcul, alături de conjuncturi mai mult sau mai puțin favorabile plus o societate relativ inertă, au ținut homunculii în viață.

Anul trecut, ca să iau numai o părticică din PIB, din cei 5.000 km de cale ferată care aveau nevoie de reparații capitale au fost executate lucrări doar pe 12,8 km, iar în 2011, din totalul de 4.500 km care necesitau lucrări au fost acoperiți doar 11 km. Frumoase cifre, nu? Dacă reparau anul trecut 20 de kilometri, cred că explodau cifrele de-a binelea.