Home Actualitate Reînnoirea certificatelor de către revol...
Actualitate

Reînnoirea certificatelor de către revoluționari, respinsă în Comisia juridică a Senatului

Ordonanța de urgență 95/2014 prin care Guvernul propune obligația ca revoluționarii să își reînnoiască certificatele a primit, marți, raport de respingere din partea Comisiei juridice a Senatului.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a 95/2014 pentru modificarea Legii recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertifit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 a primit votul unanim de respingere al senatorilor juriști.

Propunerea de respingere a fost făcută de președintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, și a fost susținută, la vot, de senatorii PSD.

Potrivit expunerii de motive, Guvernul propune modificarea legislației în vigoare pentru a exista prevederi clare, fără echivoc în acest domeniu.

În documentul menționat se arată că OUG a fost adoptată în vederea acordării recunoștinței numai față de persoanele care au avut un rol determinant la victoriei Revoluției, implicând reluarea plăților cu un efort bugetar redus față de cel existent și descurajarea abuzurilor.

Guvernul susține că Legea 341/2004 nu mai corespunde realităților social-politice actuale, iar aplicarea greșită sau abuzivă a acesteia a generat inechități și multiplicarea numărului beneficiarilor și a generat conflicte sociale și manifestații de stradă.

Executivul mai arată că legea aflată în vigoare nu prevede criterii pentru persoanele care au avut un rol determinant în Revoluție și că multiplicarea numărului o certificatelor îngreunează bugetul de stat și nu se justifică.

În cursul aceleiași ședințe, senatorii au respins, tot cu unanimitate de voturi, ordonanță care modifică Legea revoluționarilor, în sensul că îi repune în plată pe răniții fără grad de invaliditate și reținuții la Revoluția din 1989, ale căror indemnizații au fost sistate dintr-o eroare.

Senatorii juriști au întocmit un raport de respingere ordonanței nr. 1/2015 care modifică Legea recunoștinței pentru victoria revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987, în sensul reintroducerii în plată, începând cu luna ianuarie, a celor care dețin calitatea de “luptător rănit fără grad de invaliditate” și “luptător reținut”.

Plenul Senatului urmează să decidă, într-o ședință viitoare, prin vot, în privința celor două rapoarte de respingere, în calitate de prim for sesizat.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună