Regina rochiilor de seară din România face 150.000 de euro pe an pe cont propriu

La 29 de ani, Carmen Dascălu vinde în fiecare zi câteva rochii realizate în propriul atelier și care sunt comandate de cliente pe net. De la momentul lansării comenzii și până la livrare trec maximum 48 de ore, iar tânăra antreprenoare se așteaptă pentru anul în curs la o cifră de afaceri de 150.000 de euro. Încasările din 2015 ar urma să ajungă însă la 500.000 de euro iar rochiile făcute în centrul vechi s-ar putea vinde și în Marea Britanie.

Într-o dimineață răcoroasă de toamnă, la o oră la care cafenelele din centrul vechi al Capitalei abia se pregătesc să-și primească clienții, Carmen Dascălu îmi povestește despre afacerea pe care o construiește în domeniul modei. „Optimizarea traficului“, „conversie“, „număr de clicuri“, „costul unul clic“ sunt termeni care apar cel mai des în discuție, și vorbește mai puțin despre tendințe, croieli și materiale. Nu acesta este însă cel mai surprinzător lucru din discuția cu tânăra antreprenoare, ci faptul că modelul ei de afacere este cumva contrar celor consacrate pe piață. De regulă, un producător, de orice tip, are un produs pe care încearcă să-l vândă, iar antreprenorii la început de drum nu apelează decât arareori la studii de piață și se bazează mai mult pe fler.

Carmen Dascălu, care pare mai degrabă o studentă decât o antreprenoare care poate argumenta clar cifrele despre care vorbește,  știe exact care este cererea și îi spune precis designerului ce fel de rochii de ocazie au căutare. „Pe Google, într-o singură lună, s-au înregistrat 30.000 de căutări pentru «rochie de seară lungă, neagră, cu spatele gol». Designerul propune și alte modele, mereu am discuții cu el și îi spun că încă nu a venit vremea pentru idei de acest fel.“ Adică pentru modele gândite, realizate și impuse de casele de modă. Acum, în atelierul de câteva zeci de metri pătrați de lângă biserica Sfântu Gheorghe din Capitală, Carmen Sandu lucrează între 10 și 12 ore pe zi împreună cu doi angajați și un designer pentru a onora comenzile. „Înainte de a mai angaja pe cineva trebuie să mă asigur că numărul de comenzi se menține suficient de mare pentru a justifica încă un salariu“, explică ea. Lista de planuri nu este scurtă, dar expune în termeni clari pașii, strâns legați de eficiență, volumul investițiilor, costuri și profit.

Ideea atelierului a existat dintotdeauna, povestește antreprenoarea. „Ultimele pagini din caiete aveau mereu schițe de rochii“, spune ea, deși a urmat cursurile Academiei de Studii Economice. Ambii părinți, contabili, n-au crezut că pasiunea sa pentru modă i-ar putea asigura un trai decent, așa că n-au susținut-o în această direcție. „În urmă cu cinci ani am făcut un calcul despre ce însemna investiția într-un atelier de producție-creație și au ieșit niște sume foarte mari.“ Concret, era vorba despre 20.000 de euro, pentru a porni, cu utilajele necesare, chiria spațiului și salariile a doi oameni pentru trei luni. Bani pe care nu-i avea. „Am decis să fac altceva pentru a face rost de bani și m-am angajat.“ În plus, în timpul unei excursii în China a intrat în magazine de confecții. „Am fost uimită de prețuri, diversitate, calitate, deși există ideea împământenită că produsele din China sunt proaste.“ A cumpărat dintr-un astfel de magazin 700 de rochii, cu 5.000 de euro împrumutați, le-a făcut poze și a conceput un catalog cu produsele și le-a dus în magazine (patru în București și alte zece în afara Capitalei), pentru a le vinde în regim de consignație. Stabilise la acea vreme prețul la 80 de lei (le cumpărase pentru circa 29 de lei), dar vânzătorii își puteau pune orice adaos doreau. Încasarea banilor nu era însă chiar floare la ureche. De pildă, a rămas cu o pagubă de 1.000 de euro pentru că nu a primit niciun leu pe rochiile vândute într-unul din magazinele din centrul comercial Unirea din București.

După ce a vândut jumătate dintre rochii, a plecat din nou în China, de această dată cu 7.000 de euro, pentru a lua și mai multe rochii, însă s-a gândit să schimbe tactica. „Am spus că trebuie să le vând direct și cea mai ieftină variantă părea la acel moment un magazin online. N-a fost, pentru că nu aveam niciun fel de cunoștințe despre online și platforme. Am făcut un magazin și nu se întâmpla nimic.“ A înțeles că trebuie să învețe, așa că a început să se documenteze și să meargă la conferințele de profil. „În două luni reușeam să câștig echivalentul salariului de-atunci, de 3.000 de lei.“ La un moment dat, povestește ea, a trebuit să-și dea demisia, „ca să nu mă dea ei afară; ambalam pachete pe sub birou, ca să livrez comenzile de pe site“. Apoi, vreme de câteva luni s-a ocupat exclusiv de magazinul online, carmencita.ro, demunit după propriul prenume și pentru că rochiile din primul import au avut nume de dansuri latine, spune tânăra care a făcut dans de performanță vreme de zece ani, iar acum pentru a se menține în formă aleargă. „A apărut apoi oportunitatea de a mă angaja într-o companie specializată în online și am vrut să învăț cât mai multe despre acest domeniu“; activitatea legată de propriul magazin online a continuat în paralel cu statutul de angajată.

Un pas important în creșterea vânzărilor a fost cel în care retailerii online din fashion, ca Elefant și Tina R, i-au propus să vândă și la ei pe site produsele pe care le importa, povestește Carmen Dascălu, care între timp își găsise un intermediar pe piața chineză și nu mai trebuia să meargă personal la cumpărături în cealaltă parte a globului. „Când am început să vând prin intermediul marilor retaileri online, în urmă cu doi ani, cifrele s-au schimbat radical.“ Concret, comenzile s-au triplat, ajungând la 30 de livrări pe zi. La acel moment, antreprenoarea nu mai putea controla foarte bine comenzile din China, „uneori era comandat același produs, de 100 de ori, în măsurile M și L, dar acest lucru nu poate fi știut dinainte“. Astfel încât a găsit furnizori locali, un depozit cu rochii aduse din Polonia, Spania și Italia, iar grație volumelor mari de comenzi pe parcursul ultimilor doi ani a câștigat 15.000 de euro, bani cu care a deschis de câteva luni atelierul.