„Regina porumbului” – dar nu și pentru investitorii americani
În timp ce România a depășit Franța la producția de porumb, fiind pe primul loc în UE, americanii de la Corteva, cu operațiuni și în România, au ales Franța pentru o investiție de 20 milioane de euro euro. De ce nu au pariat pe „regina” porumbului în Europa?
Un vânt turbat poartă aroma ușor înțepătoare dar dulceagă a strugurilor proaspăt culeși în tot Estul Franței. Este toamnă în Alsacia, o regiune la doar o aruncătură de băț de granița cu Germania, iar temperaturile sunt la jumătate față de București. La doar 13-14 grade Celsius, porumbul de aici are frunzele puternic verzi și se înalță semeț, spre deosebire de cel din Câmpia Română, care în mare parte din cauza secetei este acoperit de un galben pal, semn că i-a venit timpul. Celui din Alsacia, încă nu.
La prima vedere, zona liniștită a satelor vechi din această provincie în care îndeletnicirea este agricultura pare înghețată în timp. În realitate însă, în spatele acestui peisaj de septembrie americanii s-au „infiltrat” și au adus cu ei și tehnologia cu care speră ca într-o zi să hrănească o lume întreagă.
Corteva Agriscience, companie care se ocupă cu producția semințelor și cu protecția plantelor, prin dezvoltarea de tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor, un gigant de 22 miliarde de dolari listat la New York, a investit 20 milioane de euro în Alsacia într-o fabrică care produce ambalaje pentru fungicide obținute prin fermentare.
„Avem o amprentă puternică în Franța și de aceea am ales să facem investiția aici. Mergem acolo unde este cerere, dar observăm că în ultima perioadă și în estul Europei, inclusiv în România, trendul este de creștere”, răspunde Susan Lewis, vicepreședinte senior și director de operațiuni la Corteva, la întrebarea Business MAGAZIN de ce tocmai Franța și când vom vedea investiții de acest tip și în România?.
Corteva Agriscience are o fabrică de semințe în România, în Afumați, cu vânzări estimate la circa 170 milioane de dolari în 2019, față de cele încheiate de 165 milioane de dolari în 2018, fiind una dintre puținele țări din estul Europei în care americanii au ales să investească. De altfel aceasta este una dintre cele mai mari fabrici de procesare a semințelor, fiind deschisă în 2002.
Pe de altă parte, Corteva este prezentă în Franța din 1982, iar în prezent are două unități administrative, patru fabrici, cinci centre de cercetare și circa 1.000 de angajați. Noua investiție va crea 50 de locuri de muncă.
În Alsacia, respectiv în Cernay și în centrul de producție adiacent din Uffholtz, la doar 3 kilometri, Corteva se concentrează pe sinteza, formularea și ambalarea de produse de protecția plantelor sub formă de pulberi, granule sau lichidă.
În timp ce la Cernay sunt produse fungicide și insecticide, la Uffholtz compania se concentrează pe producerea de erbicide.
În Alsacia, investiția americanilor va susține în principal producția gamei Inatreq, o nouă clasă de fungicide pentru cereale în care molecula activă este obținută din produse de origine naturală prin fermentare, care îi poate ajuta și pe fermierii români.
Astfel, decizia investiției în Hexagon se leagă de orientarea pe noua generație de agricultură, dar și pe faptul că baza de operațiuni din Franța are o istorie mai îndelungată față de cea din România.