Regina Maria, în era 3.0
La aniversarea a 30 de ani, rețeaua Regina Maria are direcția definită până în 2030. Prin creștere organică și achiziții strategice, dimensiunea businessului ar urma să se dubleze, depășind 1 mld. de euro doar pe piața locală. Un obiectiv este…
La aniversarea a 30 de ani, rețeaua Regina Maria are direcția definită până în 2030. Prin creștere organică și achiziții strategice, dimensiunea businessului ar urma să se dubleze, depășind 1 mld. de euro doar pe piața locală. Un obiectiv este și extinderea într-o altă țară, până la finalul deceniului, spune Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria. El povestește care au fost momentele cheie ale dezvoltării afacerii, care este rolul tehnologiei, ce înseamnă Regina Maria 3.0 pentru pacienți, medici și sistemul de sănătate, dar și cum harta de mâine a sănătății europene începe să fie redesenată astăzi, în România.
„Avem de-a face cu o polarizare a serviciilor medicale în România: pe de-o parte, în orașele mari, urbane, centre universitare mari, cu tradiție, există servicii medicale din ce în ce mai diverse și din ce în ce mai bune pentru pacienți, alături de echipe medicale din ce în ce mai numeroase, față de acum 15 ani; pe de altă parte, ne confruntăm cu o deșertificare medicală semnificativă în alte orașe mici și zone rurale”, declară Fady Chreih. În acest context, provocarea se leagă de găsirea strategiilor prin care compania să răspundă acestei probleme și să acopere nevoile pacienților din întreaga țară. Centralizarea serviciilor medicale specifice în spitale mari și dezvoltarea de huburi regionale reprezintă o soluție. Este clar că sistemul medical în ansamblu va trebui să se reinventeze în perioada următoare, punctează executivul.
Pentru rețeaua Regina Maria, adaugă Fady Chreih, 2025 este un an cheie, marcat de aniversarea de 30 de ani și alăturarea, împreună cu MediGroup, la cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda – Mehiläinen Group, cu o istorie de peste 115 ani în domeniul medical și o prezență în expansiune la nivel internațional. Ceea ce înseamnă „intrarea într-o nouă etapă: Regina Maria 3.0”.
Compania a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri cumulată, în cadrul Regina Maria, în România, și MediGroup, în Serbia, de 2,7 miliarde de lei și un total de 13.600 de angajați și colaboratori, în cele două țări. Veniturile combinate ale celor două companii au depășit 550 de milioane de euro în 2024, iar rezultatele pentru 2025 arată continuarea trendului ascendent.
La fel ca 2024, și 2025 s-a conturat drept un an marcat de complexitate și provocări semnificative, în primul rând prin prisma contextului global. „Ne aflăm într-o etapă în care, din punct de vedere economic, asistăm la multiple puncte de inflexiune, cu impact transversal asupra multor sectoare de activitate, iar domeniul sănătății se situează, fără îndoială, în centrul acestor transformări”, conform CEO-ului Regina Maria.
Noi concepte de îngrijire și experiență a pacientului
De-a lungul istoriei sale, strategia Regina a fost una simplă, dar clară, potrivit lui Fady Chreih: reinvestirea constantă a profitului pentru construirea de noi capacități medicale, în tehnologizarea rețelei, în aducerea de echipamente de ultimă generație și în investiții strategice, „în așa fel încât nu doar să ne dezvoltăm ca organizație sănătoasă, care să răspundă nevoilor pacienților noștri, ci și să contribuim la dezvoltarea sistemului medical din România în ansamblu, ca parte complementară a acestuia”.
În total, rețeaua a investit, până în prezent, aproape 300 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii medicale moderne, în întreaga țară. Fondurile sunt 100% bani privați, profit reinvestit, care s-au întors în sistemul medical românesc, contribuind la dezvoltarea de spitale, clinici, laboratoare inteligente, adaptate secolului XXI, dotate cu tehnologii de ultimă oră. „Dacă ar fi să menționez doar câteva dintre cele mai recente, aș vorbi, de exemplu, despre cele 12 milioane de euro investite strict în roboți chirurgicali, cifră în creștere pe măsură ce continuăm să aducem astfel de tehnologii în rețea.” Astăzi, toate cele șase spitale ale rețelei sunt dotate cu roboți da Vinci, cu peste 2.000 de intervenții chirurgicale robotice desfășurându-se în rețea din 2018 – anul în care a fost introdus primul robot chirurgical din seria da Vinci în cadrul rețelei – și până în prezent.
Carte de vizită
♦ Fady Chreih este CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria.
♦ Din 2018, este Chairman of the Board of Directors al MediGroup, liderul pieței de servicii medicale private din Serbia.
♦ În ultimii ani, Fady Chreih a devenit tot mai implicat în promovarea accesului echitabil la o educație de calitate, din 2016 fiind membru al board-ului Teach for Romania.
♦ Fady a urmat mai multe cursuri la Harvard, Stanford University, precum și INSEAD și London Business School.
CEO-ul Regina Maria mai menționează în rândul investițiilor recente și deschiderea Campusului Medical Pallady la finalul anului trecut, o investiție de 16 milioane de euro și cea mai mare infrastructură medicală privată din sectorul 3, în cadrul căreia a fost deschis în acest an și hubul oncologic, care integrează servicii de radioterapie și medicină nucleară sub același acoperiș. „La Regina Maria, investim strategic în calitate medicală, digitalizare, infrastructură pentru a susține dezvoltarea unor comunități sănătoase și a răspunde în permanență nevoilor pacienților din România”, declară Fady Chreih.
Astfel, rețeaua a ajuns să fie un ecosistem complex, fiind activă nu doar în România, ci și în Serbia, prin compania soră MediGroup, unul dintre principalii furnizori de servicii de pe piața serviciilor medicale private din Serbia, cu peste 100 de locații în această țară. În România, Regina Maria s-a extins – atât organic, cât și prin 51 de achiziții – la peste 400 de locații și clinici partenere în întreaga țară. Rețeaua reunește în prezent șase spitale, peste 200 de puncte de recoltare, peste 30 de centre de imagistică și 36 de laboratoare, trei centre FIV și 18 clinici dentare. În total, în România și Serbia, echipa este formată din 13.600 de angajați și colaboratori care răspund nevoilor pacienților.

Concordanță de obiective
În această primăvară, Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda, a cumpărat integral reteaua Regina Maria, alături de compania sârbă MediGroup, ambele aflate în portofoliul fondului de investiții Mid Europa. Care este însă povestea tranzacției? Fady Chreih spune că discuțiile au pornit firesc, existând o concordanță a obiectivelor. Strategia Mehiläinen vizează extinderea și creșterea la nivel internațional, compania operând deja în Suedia, Germania, Lituania și Estonia. În România și Serbia, piața de sănătate se dezvoltă rapid, iar expertiza puternică a Mehiläinen atât în domeniul sănătății, cât și în digitalizarea medicală aduce beneficii pacienților din ambele țări. „Alăturarea Regina Maria la portofoliul grupului Mehiläinen a fost singura opțiune potrivită de extindere pe piața din România. Dezvoltarea rețelei de-a lungul anilor, evoluția serviciilor și modelul de business sunt similare cu cele ale grupului finlandez și se aliniază obiectivelor de dezvoltare ale acestuia”, conform CEO-ului Regina Maria.
Tot el explică punctele de interes ale finlandezilor pentru rețeaua pe care o conduce: „Dezvoltarea rețelei de-a lungul anilor, sub strategia și viziunea echipei curente de management, reprezintă un motiv puternic datorită căruia grupul Mehiläinen ne-a identificat drept unul dintre furnizorii de servicii private de sănătate care înregistrează cea mai rapidă creștere și are cel mai înalt nivel de calitate medicală din Europa. Așadar, colaborarea dintre Mehiläinen Group și Regina Maria este bazată pe valori comune și o viziune integrantă, iar echipele de management curente, atât din România, cât și din Serbia, vor beneficia de un puternic sprijin din partea grupului, precum și de expertiza internațională a acestuia, continuând să consolideze rețelele de sănătate”. Nu vor exista schimbări în ceea ce privește managementul actual al companiei sau operațiunile curente. „Brandul nostru a fost crescut prin strategia și viziunea unei echipe puternice de business, devenind rapid lider în calitatea serviciilor medicale din România. Suntem un brand definit de excelența medicală și care demonstrează constant un angajament puternic pentru siguranța îngrijirii pacienților, iar acest lucru nu se va schimba”, declară Fady Chreih.

Planurile noii etape
Rețeaua de sănătate Regina Maria are o direcție foarte clară pentru următorii ani, definită până în 2030. „Ne uităm atât la creșterea organică, cât și la achiziții strategice, pentru a ne consolida poziția. În următorii cinci ani, ne propunem să dublăm dimensiunea businessului din România și să depășim pragul de 1 miliard de euro doar pe piața locală”, afirmă executivul. În paralel, adaugă el, sunt explorate domenii și piețe noi, cu obiectivul extinderii afacerii și într-o altă țară până la finalul acestui deceniu. „Aceasta este, de fapt, parte din etapa pe care o numim Regina Maria 3.0: un pas prin care ne asumăm nu doar să păstrăm angajamentele de până acum, ci să ridicăm standardul și să deschidem noi orizonturi de dezvoltare: le oferim în continuare pacienților noștri cea mai bună îngrijire și calitatea medicală la standarde internaționale, dar devenim mai digitalizați, mai buni în tot ceea ce facem”, spune Fady Chreih.
Conform lui, planul companiei este pe deplin confirmat și susținut de Mehiläinen Group, care are o strategie solidă de expansiune internațională și operează deja în piețe dezvoltate precum Suedia, Germania, Lituania și Estonia. România și Serbia sunt piețe cu o dinamică extraordinară în zona de sănătate, iar expertiza Mehiläinen, mai ales în digitalizare și inovație medicală, completează experiența Regina Maria. „Din acest motiv, integrarea Regina Maria în portofoliul grupului nu a fost doar o alegere naturală, ci singura potrivită pentru o etapă de creștere accelerată pe piața locală.”
În această etapă din istoria companiei, începe o perioadă de dezvoltare în care obiectivul Regina Maria este să redefinească harta sănătății private în Europa. „Pentru pacienții din România și Serbia, acest lucru înseamnă acces la cea mai bună experiență medicală, iar pentru medici – cel mai performant și modern cadru de lucru. Doar un exemplu: am fost prima rețea de sănătate din România care a obținut acreditări internaționale de la Surgical Review Corporation și suntem, astăzi, furnizorul de servicii medicale cu cele mai multe acreditări internaționale pentru Centre de Excelență, nu doar din România, ci și din Europa”, subliniază Fady Chreih. Tot el punctează că dintre cele 22 de Centre de Excelență acreditate SRC existente în România, 16 se află în cadrul rețelei, în spitale și centre ale rețelei din București (Ponderas Academic Hospital și Spitalul Euroclinic), Timișoara (Spitalul Premiere) și Constanța (Gastromond).

Infrastructură medicală digitală în țara dosarului cu șină
Pentru că tehnologia contează tot mai mult, „digitallyfirst” este o direcție clară în etapa Regina Maria 3.0. „Am fost întotdeauna un early-adopter al tehnologiilor digitale și, dacă ne referim strict la fluxurile de lucru interne, acest lucru ne-a oferit avantaje importante, precum un timp mai scurt de răspuns, alături de o comunicare mai eficientă și mai rapidă în interiorul companiei, cu sisteme care au automatizat sarcinile repetitive și transferul de informații. Digitalizarea, pentru noi, reprezintă astăzi unul dintre pilonii strategici de dezvoltare – nu mai poți face medicină la cele mai înalte standarde fără a integra AI și noile tehnologii”, afirmă CEO-ul Regina Maria.
Compania pe care o conduce, spune el, este lider în digitalizarea medicală din România și a construit infrastructură medicală digitală în „țara dosarului cu șină”. „Digitalizarea este un pilon strategic pentru Regina Maria, iar strategia noastră este foarte simplă: nu poți fi lider în sănătate dacă nu folosești constant cele mai bune tehnologii disponibile. Din acest motiv, direcționăm în fiecare an milioane de euro în digitalizare, atât pentru a consolida soluțiile pe care le avem deja, cât și pentru a lansa proiecte noi, care să ridice nivelul întregii experiențe medicale. Pentru noi, tehnologia nu e un accesoriu, ci un motor de performanță”, spune Fady Chreih.
Pe de altă parte, inovația de proces este la fel de importantă. Regina Maria a reinventat modul în care pacienții accesează serviciile medicale și interacționează cu medicii, de la aplicația de mobil cu peste 1,7 milioane de conturi și dosarul medical complet digital, până la Clinica Virtuală sau sistemul transparent de recenzii Notele Medicilor. Toate aceste soluții au transformat pacientul Regina Maria într-un partener activ, implicat în propria sănătate, și au ridicat standardele pe care întreaga piață trebuie să le urmeze. „Asta înseamnă, de fapt, să construiești un sistem medical puternic și sustenabil.
Efectul direct al digitalizării este că pacientul Regina Maria are astăzi acces rapid și integrat la îngrijirea de care are nevoie și, în același timp, deține controlul asupra propriei sănătăți. Digitalizarea nu doar că ridică nivelul de calitate la standarde occidentale, dar ne permite să scalăm serviciile și să formăm pacienți mai informați, mai implicați și mai responsabili în deciziile legate de sănătatea lor”, punctează executivul.

Schimbări – în trecut, prezent și viitor
Comportamentele se schimbă mai repede decât în alți ani, pe măsură ce pacienții devin din ce în ce mai conștienți legat de sănătatea proprie. Medicina nu este obișnuită cu schimbări bruște, astfel că, pentru medici, în special, va fi o provocare să se adapteze. Însă sunt încrezător că vor reuși, evaluează Fady Chreih.
Pacientul român de astăzi este mult mai asumat și implicat în propria sănătate, mai activ atunci când interacționează cu personalul medical și cu mult mai multe așteptări în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale
pe care le primește. „Sunt convins că, cel puțin în cazul pacienților noștri, această schimbare a fost influențată direct de două inovații pe care le-am făcut în piață: abonamentele medicale și un sistem transparent prin care pacienții pot oferi recenzii medicilor”, spune CEO-ul Regina Maria.
În 1996, compania a lansat primul abonament medical din România, un pas care părea mic atunci, dar care s-a dovedit uriaș în timp. A fost o inovație care a schimbat modul în care companiile privesc sănătatea angajaților și, mai important, modul în care fiecare abonat își înțelege și își asumă propria sănătate. Abonamentele medicale au devenit, astăzi, un instrument esențial de prevenție, încurajând românii să aibă grijă de ei înșiși ca actori activi în procesul de sănătate. Fady Chreih anticipează că „peste 10 ani, ne vom muta de la abonamente generale la pachete hiperpersonalizate, adică servicii specifice fiecărui abonat, la nivel individual, care vor oferi acces la servicii care nu au fost dezvoltate încă”.
În același spirit, acum mai bine de un deceniu compania a lansat un sistem de feedback unic pe piața serviciilor medicale din România, prin care pacienții pot evalua în mod transparent medicii după fiecare consultație. „Este o modalitate prin care le-am dat voce pacienților și i-am încurajat să joace un rol mai activ în relația cu propria sănătate. Faptul că am depășit recent pragul de 1 milion de recenzii, cu o medie remarcabilă de 9,63, confirmă că transparența și calitatea merg mână în mână și definesc modul în care construim încrederea.”
Cât privește viitorul imediat, CEO-ul Regina Maria își menține optimismul. „Chiar dacă traversăm un context economic, politic și social complicat, sunt convins că sectorul medical are în față o evoluție favorabilă. Pentru 2025, de exemplu, estimăm o creștere de aproximativ 5% a pieței, bazată pe stabilitatea jucătorilor principali. În acest cadru, ne păstram rolul de actor cheie în domeniul medical: creștem organic, într-un ritm mult mai rapid decât piața, și am atins o maturitate operațională care ne face nu doar mai agili, ci și conectați permanent la nevoile pacienților noștri”, conchide Fady Chreih.
De vorbă cu Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria
Ce înseamnă 30 de ani de business în sănătate?
În cei aproape 30 de ani de existență, ne-am asumat rolul unui lider în domeniul medical: setăm așteptări, impunem tendințe și modelăm evoluția întregului sector medical. Am adus în România concepte care au schimbat fundamental modul în care oamenii se raportează la sănătate: abonamentele medicale au transformat prevenția și i-au făcut pe români mai conștienți și mai activi în grija față de propria sănătate; sistemul de recenzii Notele Medicilor a adus transparență în relația medic–pacient; standardele internaționale de calitate au redefinit modul în care înțelegem excelența medicală; iar digitalizarea a rescris regulile, oferind pacienților acces mai rapid la servicii și informații și medicilor un flux de lucru mai eficient. Toate acestea sunt reperele unei istorii care se scrie în continuare, nu doar pentru Regina Maria, ci pentru întreg sistemul medical din România.
Când construiți strategia de dezvoltare, care sunt elementele cheie pe care le luați în considerare?
Pacientul este pe primul loc – totul pleacă de aici. Tot ceea ce facem, de la investiții în infrastructură și tehnologie la formarea echipelor medicale, pornește de la nevoia reală de a oferi cea mai bună îngrijire, la standarde internaționale. Pentru noi, pacienții nu sunt doar beneficiari ai serviciilor, ci parteneri în acest proces.
Dacă ar fi să rezum modul în care Regina Maria funcționează de ani de zile, aș puncta trei elemente cheie: evoluție constantă, standarde înalte de calitate și impact real pentru pacienții din România. Strategia noastră are întotdeauna la bază aceste principii, ele sunt reperele care ne ghidează atunci când luăm decizii și construim viitorul companiei.
Ce impact vă așteptați să producă noile măsuri din domeniul sănătății?
Există încă multe incertitudini legate de forma finală a pachetelor legislative. Ceea ce rămâne însă clar este că sistemul de sănătate are nevoie de reformă și de soluții sustenabile. Din această perspectivă, Regina Maria rămâne un partener deschis la dialog, cu aceeași misiune pe care o avem de peste 30 de ani: să contribuim la o îngrijire medicală mai bună pentru pacienții din România.
Am lansat, în acest an, alături de ASE România, două studii prin care ne-am propus să privim în profunzime fluxurile financiare și cheltuielile sistemului medical românesc și să lansăm o dezbatere deschisă, pornind de la transparență. Concluziile acestora ne-au confirmat ceea ce știam deja: că este nevoie de predictibilitate, de deschidere și de o dezbatere onestă despre finanțarea sistemului medical și despre rolul pe care îl au atât furnizorii publici, cât și cei privați în asigurarea accesului la servicii medicale de calitate. Banii trebuie să urmeze dorința și nevoile pacientului.
Un exercițiu de imaginație: cum va arăta Regina Maria peste 30 de ani? Cum se va schimba meseria de doctor în acest interval?
Am două certitudini. Prima: că rolul medicilor va rămâne la fel de important, indiferent de cât de mult vor fi integrate noile tehnologii, precum inteligența artificială, în medicină. A doua: cred cu tărie că și peste 30 de ani, Regina Maria va continua să aibă un rol esențial în definirea sănătății, nu doar în România, ci și în regiune. Viziunea noastră este să inovăm constant, păstrând grija față de pacienți ca principiu fundamental. Prin pilonii strategici pe care îi urmărim, contribuim la construirea unor comunități mai sănătoase, în care oamenii sunt activ implicați în prevenție și în propriul proces de vindecare.
Demografia ne arată foarte clar cum va arăta nevoia medicală în viitor: populația îmbătrânește rapid, iar acest lucru schimbă prioritățile sistemului de sănătate. În România, ca și la nivel global, acest lucru înseamnă că vom fi chemați să răspundem unor provocări tot mai complexe, prin servicii adaptate acestei realități. În același timp, ne uităm atent la inovațiile din medicină, de la terapii bazate pe editare genetică până la implanturi neuronale, și, pe măsură ce își vor dovedi eficacitatea și vor fi sigure, vom fi primii din domeniu care le vor integra în serviciile oferite, pentru ca pacienții români să aibă acces, ca și până acum, la cele mai noi metode de tratament și diagnostic.
Viitorul sănătății este digital. Pentru noi digitalizarea a fost și rămâne un pilon strategic. De mulți ani suntem liderii digitalizării medicale în România și ne dorim să menținem această poziție, dar și să o consolidăm, mergând către un model în care „digitally first” devine noul standard. Împreună cu Mehiläinen Group, ducem digitalizarea la următorul nivel – un nivel în care tehnologia nu doar eficientizează procese, ci aduce beneficii directe pacienților și medicilor deopotrivă.
