Regimul ordonanțelor militare față în față cu drepturile și libertățile fundamentale prevăzute în Constituție – o analiză de legalitate

În decursul celor aproape 30 de zile de stare de urgență, ordinea juridică și socială din România a trebuit să se conformeze efectelor unor noi instrumente juridice de legiferare, anume ordonanțele militare. Ce sunt aceste ordonanțe militare, ce forță juridică au și în ce măsură pot ele institui măsuri care să restrângă drepturi și libertăți fundamentale?

În primul rând, considerăm util de menționat faptul că utilizarea termenului „militar” în denumirea actului este mai degrabă o reminiscență a perioadei în care poliția era o structură militarizată a Statului (potrivit Legii nr. 40/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne), întrucât, astfel cum vom prezenta în cele ce urmează, emitentul acestuia act este Ministerul Afacerilor Interne, organ al administrației publice centrale care în prezent are un caracter hibrid, având în structura sa atât instituții civile, cât și instituții cu statut militar (de exemplu, Jandarmeria Română).

Deși drepturile și libertățile cetățenești sunt în mod neîndoielnic esențiale pentru societatea democratică, fiind garantate de Constituție, trebuie să sesizăm că însăși restrângerea exercițiului lor are loc printr-un mecanism constituțional.

Alexandra Voicu

În conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se urmărește un scop legitim, categorie în care, potrivit Constituției, intră și apărarea sănătății publice.

În plus, pentru a se încadra în limitele constituționale, restrângerea trebuie să fie necesară (adică în absența ei să nu poată fi realizat scopul legitim), proporțională (să existe un echilibru între măsura restrictivă și scopul legitim urmărit), adecvată (să fie în mod obiectiv capabilă să conducă la atingerea scopului legitim), nediscriminatorie și temporară pentru a nu se ajunge la chiar suprimarea dreptului sau a libertății.

Poate fi calificată ordonanța militară drept „lege” în sensul art. 53 din Constituție?

Trebuie menționat că, atât potrivit doctrinei, cât și jurisprudenței Curții Constituționale, termenul „lege” utilizat în cadrul art. 53 face trimitere atât la sensul său restrâns, de act normativ al Parlamentului, cât și la actele rezultate din delegarea legislativă (anume ordonanțele simple și de urgență).

În ceea ce privește natura juridică a ordonanțelor militare, aceasta rezultă din Ordonanța de Urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004. Astfel, articolele 20 și 23 din OUG 1/1999 prevăd abilitarea autorităților administrației publice centrale (mai precis a Ministerului Afacerilor Interne) de a emite ordonanțe militare pe durata stării de urgență instituită prin decret (în cazul concret, prin Decretul nr. 195/2020) pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG 1/1999 și ale decretului. Rezultă, deci, că ordonanțele militare sunt acte administrative cu caracter normativ, emise în scopul organizării executării OUG 1/1999 și a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național.

Prin urmare, ar rezulta că prin ordonanțe militare nu ar putea fi impusă într-o manieră legală limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, ele nefiind „legi” în sensul art. 53 din Constituție.

Cu toate acestea, toate ordonanțele militare emise până în prezent au prevăzut măsuri care limitează exercițiul unor drepturi și libertăți constituționale (libera circulație, inviolabilitatea domiciliului, libertatea economică etc.). Pot fi ele considerate nelegale pentru acest motiv?

Din punctul nostru de vedere răspunsul la aceasta întrebare este negativ, pentru următoarele motive:

– Restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale pe durata stării de urgență este permisă de OUG 1/1999. Astfel, art. 4 din ordonanță stabilește posibilitatea restrângerii unor drepturi și libertăți fundamentale pe durata stării de urgență cu respectarea art. 53 din Constituție, lăsând la latitudinea decretului de instituire a stării de urgență stabilirea în concret a drepturilor și libertăților fundamentale al căror exercițiu urmează a fi limitat pe durata stării de urgență (art. 14 din OUG 1/1999);

– Art. 20 și 23 din OUG 1/1999 abilitează autoritățile administrației publice centrale să emită ordonanțe militare în limitele stabilite prin decretul de instituire a stării de urgență. Astfel, ordonanța militară nu stabilește prin ea însăși reglementări legale de ordin primar, scopul ei fiind doar de a pune în aplicare prevederile din OUG 1/1999, dar și măsurile specifice situației de urgență prevăzute în decret. Măsurile care pot fi stabilite prin ordonanțele militare se regăsesc chiar în OUG 1/1999 (art. 20), acestea fiind:

– închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;

– limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore;

– raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;

– interzicerea circulației rutiere, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute.

Poate fi o ordonanță militară atacată în instanță?

Considerăm că legalitatea ordonanțelor militare este cenzurabilă de către instanțele de contencios administrativ, putând fi dispusă atât anularea (în tot sau numai în parte), cât și menținerea lor, fiind o consecință directă a caracterului de act administrativ al acestora.

Instanțele nu au însă și posibilitatea suspendării aplicabilității măsurilor instituite prin ordonanțe militare, legea exceptându-le în mod expres de la o astfel de măsură, astfel cum recent a confirmat și Curtea de Apel București într-un litigiu având ca obiect suspendarea unor prevederi din Ordonanța Militară nr. 3/2020 pe cale de ordonanță președințială.

În concluzie, ordonanțele militare sunt acte administrative cu caracter normativ din prisma emitentului și al conținutului acestora, care pot fi adoptate numai pe perioada stării de urgență instituită prin decretul prezidențial cu observarea limitelor stabilite în decret și în OUG 1/1999. Odată cu încetarea stării de urgență, ceea ce implică dispariția temeiului emiterii ordonanțelor militare, și efectele acestora vor înceta, ele având un caracter eminamente temporar (după cum am menționat, limitarea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale nu poate fi decât temporară, astfel încât să nu suprime însuși dreptul sau libertatea vizate).