Referendum pentru destrămarea unui regat. Scoția va decide dacă se desparte de administrația de la Londra

Principalele subiecte de dezbatere sunt legate de viitorul lirei sterline și de modul cum independența Scoției ar putea afecta Regatul Unit, Uniunea Europeană sau zona euro.

Deși sondajele indică un vot împotriva independenței, există întotdeauna marja de eroare. Chiar mai mult de atât, în cazul în care votul se dovedește a fi negativ, dar rezultatul unul extrem de strâns, parlamentul va trebui să reacționeze la dorința de separare a unui număr semnificativ de scoțieni. Ultimele sondaje arată că peste 40% din scoțieni sunt proindependență, iar acest lucru înseamnă că dezbaterea privind separarea de regat nu se va încheia odată cu referendumul din septembrie, indiferent de rezultat.

Importanți oficiali britanici, printre care și prim-ministrul David Cameron, au insistat că statele ce fac parte din Regatul Unit trebuie să transmită un mesaj de solidaritate și apartenență către scoțieni. El a avertizat că dacă nu pot fi convinși să rămână în regat, cei din Scoția „se vor trezi într-o țară diferită”.

Reacția oficialilor din statele membre ale Regatului Unit al Marii Britanii sugerează grija acestora față de modul în care presa și societatea civilă tratează subiectul referendumului. Numărul relativ mic de știri și dezbateri din Anglia, Țara Galilor sau Irlanda de Nord arată o lipsă de interes care ar putea împinge un segment al alegătorilor spre un vot proindependență, astfel încât mai mulți lideri de opinie încearcă, în mod constant, să aducă subiectul în discuție și în celelalte state ce pot fi afectate direct de alegerea scoțienilor.

Într-o serie de interviuri acordate BBC, Cameron a punctat un lucru extrem de important: doar 4 milioane pot vota, însa rezultatul îi va afecta pe toți cei 63 de milioane ce fac parte din Regatul Unit.

Scoția vs. Europa
Relația Scoției cu Uniunea Europeană, în cazul unui vot proindependență, este încă neclară. Nu există date oficiale care să confirme că Scoția va moșteni cetățenia europeană obținută sub umbrela Regatului Unit în anul 1973, fiind extrem de plauzibil ca noul statut să însemne urmarea procedurii normale de accedere în UE, respectiv prin depunerea candidaturii. Alex Salmond, primul-ministru al Scoției, a lăsat de înțeles că apartenența la Regatul Unit nu are legătură cu statutul Scoției de stat membru, însă oficiali ai Uniunii Europene precum José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, tind să îl contrazică. Poziția Scoției va fi cel mai probabil determinată în urma unor negocieri de natură politică, ce vor aduce în prim-plan interesele celorlalte state membre.

Consecințele votului de pe 18 septembrie vor fi numeroase, indiferent de rezultatul acestuia. Dacă Scoția votează în favoarea separării, atunci va urma probabil o serie de schimbări majore precum adoptarea unei noi monede, ieșirea din Uniunea Europeană odată cu proclamarea independenței, precum și modificări în ceea ce privește problema istorică a rabatului britanic. Un nou stat înseamnă, automat, o nouă configurație geopolitică, iar interesele comerciale din zonă par a pune presiune pentru un vot împotriva independenței.

Din punct de vedere politic, în cazul separării urmările sunt evidente: guvernul scoțian condus de Alex Salmond va prelua și atribuțiile încă ținute pe Downing Street, numărul parlamentarilor din Westminster se va reduce, iar granițele vor fi întărite. În cazul în care populația decide să rămână alături de ceilalți membri ai regatului, votul strâns care se conturează va deschide totuși drumul către discuții referitoare la modul cum guvernul de la Londra se ocupă de problemele Scoției.

Dintre cei 650 de parlamentari care își desfășoară mandatul la Westminster, 59 sunt trimiși de Scoția. Dacă votul din septembrie va aduce ieșirea din Regatul Unit, atunci aceste locuri vor deveni disponibile începând cu martie 2016, data la care s-a stabilit declararea autonomiei. Problema este că această dată va veni la zece luni după alegerile generale din regat, fapt care a provocat întrebări legate de durata mandatului pentru parlamentarii scoțieni. Soluția propusă, și anume a unui mandat de zece luni, nu a fost primită foarte bine de restul britanicilor, care au propus ca aceste locuri să fie ori eliminate, ori redistribuite către Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord.