Reductio ad Băsescum
Aniversarea sau comemorarea, după caz, a suspendării in 2012 a președintelui Traian Băsescu a avut ca rezultat îndepărtarea perspectivei de fuziune a PNL cu PDL, partide pe care atât Traian Băsescu, cât și Elena Udrea au încercat pe tot parcursul săptămânii să le culpabilizeze fie pentru că au dat o lovitură de stat în 2012 și nici acum nu-și pun cenușă în cap (cazul PNL), fie pentru că au fost a…
Evident, intervenția lui Băsescu & Udrea a avut darul să enerveze și să radicalizeze ambele partide, care fie l-au acuzat pe președinte de ingratitudine față de sprijinul acordat cu ocazia suspendării (cazul PDL), fie și-au reafirmat poziția din 2012 ostilă președintelui (cazul PNL), rezultatul fiind că speranța cea mai mare și pariul cel mai dificil al celor două partide, acela de a se întâlni pe un teren neutru în raport cu Traian Băsescu (cum spunea Klaus Iohannis – “unificarea dreptei acum nu se face nici cu Băsescu, nu se face nici împotriva lui Băsescu, ci fără Băsescu”) au fost zădărnicite, cel puțin pentru moment.
Locul pariurilor și al dezbaterilor despre cum se va face unificarea, dacă va fi alianță sau fuziune, ce nume ar avea noua formațiune, cine vor fi prezidențiabilii etc., a fost astfel luat din nou de ciondănelile pe vechea și unică temă a politicii românești din ultimii 10 ani: a fi sau a nu fi băsist, unde prin “băsist” se înțelege, în funcție de cine folosește termenul, tot ceva extrem și puternic ideologizat: fie un om care luptă cu comuniștii (de la PSD și toate celelalte partide în afară de PMP), fie un om care susține dictatura (lui Traian Băsescu).
Tot în această fatală reducere la băsism/antibăsism s-au înecat și zbaterile unor Mihai-Răzvan Ungureanu, Teodor Baconschi sau Adrian Papahagi, care au încercat să o critice pe Elena Udrea pentru dogmatismul pro-Băsescu, respectiv pentru politica de promovare a oamenilor în PMP, doar pentru a fi însă rapid apostrofați atât de Băsescu, cât și de Udrea că “se pun cu o femeie” fiindcă nu au curajul să-l înfrunte pe primul bărbat al țării.