Recorduri istorice la burse, euro isi revine spectaculos
Pietele financiare au consemnat luni cresteri impresionante, ca efect al planului de 750 de miliarde de euro anuntat de statele europene, in acord cu FMI, destinat sustinerii monedei unice si statelor cu probleme fiscale din zona euro.
Euro a ajuns inapoi peste pragul de 1,30 dolari/euro pentru prima data in ultima saptamana, la 1,31 (de la 1,25 saptamana trecuta). Indicele Euro Stoxx 50 al celor mai bine cotat actiuni din zona euro a crescut cu 9,2%, iar indicele FTSE 100 al bursei din Londra a urcat cu 4,7%. La Frankfurt, indicele DAX a castigat 4,7%, CAC-40 al bursei din Paris a crescut cu nu mai putin de 8,5%, bursa din Madrid cu 12,8%, iar cea din Atena cu peste 9%.
Si pietele emergente s-au conformat tendintei: la Bucuresti, indicele BET a avut cea mai mare crestere intr-o singura zi, incheind pe plus cu 11,1%, BUX al bursei din Budapesta a urcat cu 10%, cel mai mult din ultimele 13 luni, iar costurile creditelor pentru asigurarea de neplata (CDS) pentru Polonia, Cehia si Rusia au scazut cu 50 de puncte de baza, respectiv cu 59 si cu 32. Zlotul polonez a avut cea mai mare apreciere intr-o singura zi din aprilie 2009 pana acum, iar forintul a castigat 2,5% fata de euro, cel mai mult in ultimele 13 luni. Si leul s-a apreciat, castigand 2,33 bani fata de vineri, la 4,1641 lei/euro.
Cel mai rapid au crescut actiunile bancilor europene, fostele perdante ale sfarsitului saptamanii trecute. Societe Generale a urcat cu 24%, Credit Agricole cu 20% (ambele banci sunt printre creditorii importanti ai Greciei), iar Deutsche Bank (cea care a luat initiativa de a implica bancile in efortul de salvare a Greciei) a castigat 12%. Chiar costurile de indatorare a Greciei pe zece ani s-au redus, cu nu mai putin de 5,9%, ajungand la 6,5%.
Deschiderea tranzactiilor pe pietele americane a adus si aici cresteri, cu indicele Dow Jones castigand 3,8%, S&P 500 4,1% si Nasdaq 4,45%.
“Eu nu comentez niciodata in timp real asupra evolutiilor de pe piata. Se pare ca observatorii au inteles ca a fost important ceea ce am facut”, a declarat Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, la conferinta de presa de luni.
Trichet s-a referit astfel la efectul pe piata al planului-mamut de 500 de miliarde de euro (plus un total estimat de pana la 250 de la FMI) aprobat duminica de ministrii de finante ai zonei euro, dar si la decizia mult asteptata a BCE de a cumpara de pe piata secundara obligatiuni suverane – in conditiile sterilizarii ulterioare a lichiditatii prin alte operatiuni monetare, spre a nu fi acuzata ca arunca pe piata bani cu efect inflationist.
Comentand operatiunile de cumparare de obligatiuni, despre care a subliniat ca au fost decise in totala independenta de catre BCE, fara amestec din partea factorilor politici de la Bruxelles ori din conducerea vreunui stat al zonei euro, Trichet s-a rezumat sa declare: “Consiliul guvernatorilor va decide amploarea interventiilor. Vom face ceea ce este necesar – este o operatiune in cadrul eurosistemului care a inceput in aceasta dimineata”.
Presedintele BCE s-a aratat optimist in privinta redresarii Europei dupa criza, precizand ca “o serie de date au fost mai bune decat se estima” si ca “in special in lumea emergenta, datele actuale sunt mai bune decat asteptarile”. N-a exclus riscul unei crize in forma de W, cu revenirea turbulentelor financiare si cu o scumpire a materiilor prime, dar “riscul este din ce in ce mai putin important”, in opinia lui.
In ultimele saptamani, inainte de lansarea planului de salvare convenit duminica de liderii eurozonei, costurile datoriei au crescut continuu pentru Grecia, Spania, Portugalia, Italia, iar moneda euro a continuat sa piarda din valoare, ajungand la mai putin de 1,30 dolari/euro, pana acolo incat au aparut si s-au inmultit speculatiile ca ar putea ajunge in cele din urma la paritate cu dolarul. Actiunile bancilor europene, considerate primele victime ale unei extinderi a crizei grecesti in zona euro, au pierdut pana la 9% in tranzactiile de vineri, fiind afectate de valul de vanzari de pe pietele din Europa, SUA si Asia. La un moment dat a aparut chiar speculatia ca Banca Centrala Europeana ar pregati o facilitate de credit de 600 de miliarde de euro, pentru credite pe un an cu 1% dobanda, spre a sustine finantarea a peste 1.000 de banci.
Thomas Mayer, economistul-sef al Bundesbank, si Daniel Gros, directorul Centrului pentru Studii Politice Europene de la Bruxelles, au publicat la 7 mai o analiza conform careia, “din fericire, datoria publica a celor trei tari amenintate de atacuri speculative – Grecia, Portugalia, Spania – inseamna doar 14% din toata datoria publica a zonei euro”. Desi expunerea totala a bancilor din zona euro in cele trei tari este mare in cifre absolute, respectiv 400 de miliarde de euro, chiar o pierdere de jumatate din aceasta suma este posibil de gestionat, apreciaza cei doi economisti, “intrucat ar reprezenta doar circa 10% din capitalul agregat si rezervele bancilor din zona euro”.