Home Actualitate Recolta Poliției în patru zile: 51 de ma...
Actualitate

Recolta Poliției în patru zile: 51 de mașini furate

Poliția Română a confiscat în perioada 10-13 septembrie 51 de vehicule furate, urmărite în bazele de date naționale și internaționale, în urma unei acțiuni desfășurate împreună cu Europol, Interpol, Tispol și Frontex, în cadrul unei inițiative de combatere a furturilor și a traficului internațional cu autovehicule reclamate furate.

Recolta Poliției în patru zile: 51 de mașini furate
Recolta Poliției în patru zile: 51 de mașini furate · Foto: Business Magazin

În cadrul operațiunii au fost organizate acțiuni în trafic, în special în locurile de comercializare a autovehiculelor second-hand. La nivel național au fost identificate 51 de vehicule urmărite în bazele de date naționale și internaționale (33 de autoturisme, 3 motociclete, 13 utilaje de construcție și 2 rulote).

Dintre acestea, 22 erau reclamate ca furate din Italia, 11 din Spania, 4 reclamate ca furate din România, 4 din Germania, 3 din Franța, 2 din Olanda și câte unul din Ungaria, Bulgaria, Iran și din Slovenia, iar un autovehicul avea seria de șasiu modificată. Autovehiculele identificate au fost indisponibilizate în vederea efectuării constatărilor tehnico-științifice.

Cercetările sunt continuate, în colaborare cu celelalte state, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R., pentru repatrierea acestora către părțile vătămate și pentru tragerea la răspundere a suspecților de furturi de autovehicule, precum și a celor care au traficat aceste autovehicule ori au înlesnit prin orice mijloace înmatricularea în circulație în România.

Nu în toate aceste cazuri autorii furturilor sunt români. De exemplu, la 12 septembrie, polițiștii IPJ Hunedoara au indisponibilizat un autoturism care avea aplicate plăcuțe de înmatriculare spaniole. Posesorul autoturismului a declarat că l-a cumpărat în august de la un cetățean spaniol, primind de la acesta și o serie de documente emise de autoritățile spaniole. În urma verificărilor efectuate în Sistemul Informațional Schengen, s-a stabilit că, în realitate autoturismul menționat figurează reclamat furat la data de 6 septembrie din Germania, iar plăcuțele de înmatriculare aparțin unui alt autoturism, înmatriculat în Spania pe numele cetățeanului spaniol.

Acțiunea internațională de combatere a traficului cu vehicule furate s-a desfășurat în urma propunerii președinției lituaniene a Uniunii Europene și la ea au luat parte toate cele 28 state membre UE. Pe parcursul operațiunii, la sediul Europol din Haga a funcționat Centrul de Operațiuni JPO LITCAR, unde fiecare stat participant a detașat polițiști specializați în traficul internațional cu autovehicule furate.

La nivel național, acțiunea a fost organizată și coordonată de Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul Unității Naționale Europol din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R. și a I.G.P.F., fiind angrenate structurile de investigații criminale, poliție rutieră, ordine publică, poliție transporturi și poliție de frontieră din MAI.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună