Home Lideri Răzvan Marcu, MARCOM: „Mentorul meu este...
Lideri

Răzvan Marcu, MARCOM: „Mentorul meu este tatăl meu”

Prefer să lucrez... dimineața devreme. Așa am timp pentru planificarea activității zilnice, am 1-2 ore de liniște și mă pot concentra pe subiectele importante din acea zi. Lucrul de care sunt cel mai mândru este... că întotdeauna am reușit să…

Răzvan Marcu, MARCOM: „Mentorul meu este tatăl meu”
Răzvan Marcu, MARCOM: „Mentorul meu este tatăl meu” · Foto: Business Magazin

Prefer să lucrez… dimineața devreme. Așa am timp pentru planificarea activității zilnice, am 1-2 ore de liniște și mă pot concentra pe subiectele importante din acea zi.

Lucrul de care sunt cel mai mândru este… că întotdeauna am reușit să avem succes când am introdus în România cele mai inovative tehnologii: monitorizare prin satelit, echipamente hibride sau semiautonome.

Mentorul meu este… tatăl meu și șeful nostru. A avut o viziune incredibilă, pornind businessul în 1992, când nu mulți o făceau. A dus compania pe primele locuri în domeniu și ne ghidează în continuare, având la bază aceleași valori: corectitudine, înțelegere, încredere și motivare.

Când eram copil, visam să fiu… sportiv de performanță. Pentru că performanța era costisitoare, am decis că școala și munca îmi vor decide viitorul. Învăț cu drag orice sport nou dar prefer să excelez în profesia aleasă.

Calitatea principală pe care o caut la un coleg este… inițiativa. Apreciez mai mult un coleg care vine cu o propunere (de preferință bună), decât un coleg care așteaptă soluția de la managerul lui.

O mare parte din timpul meu liber este alocat… călătoriilor în România, dezvoltând, alături de soția mea, proiectul Romanian Romance, care are ca scop promovarea celor mai frumoase locuri de la noi. Totodată, mă relaxez jucând golf, sport care a reușit să mă atragă în ultimii 12 ani.

Vârstă: 39 de ani

Funcție: director de marketing

Companie: MARCOM RMC’94

Cifră de afaceri (2020): 39 mil. euro

Numărul colegilor din echipa sa: 15

Experiență: a fost Brand Manager Marcom

Domeniile pe care se concentrează în prezent: sales & marketing

Profilul lui Răzvan Marcu a apărut în anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, EDIȚIA 2021. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună