Răzvan Botea, ZF: Dacă nu tăiem excepții fiscale, nu creștem taxe, nu scădem cheltuieli, atunci de unde să scadă deficitul bugetar?

Când piețele financiare simt miros de sânge, nu ezită să atace. Și, în definitiv este normal. Sunt banii lor. Când cineva care are un loc stabil de muncă de ani buni, cu un salariu decent și îți cere bani împrumut, știi că va avea capacitatea să ți-i înapoieze. Când îți cere bani împrumut un om care nu a mai avut un loc de muncă de doi ani la care să stea mai mult de trei luni, dacă îi dai bani împrumut, cel mai probabil poți să îi consideri donați.

Or, bugetul României arată în acest moment ca al unui pauper asistat social de Uniunea Europeană, dar care nici nu se știe exact dacă va reuși să ia banii europeni.

Deficitul bugetar, datoria publică, nu este a statului român. Este datoria noastră, a tuturor care trăim și muncim în România, dar și a copiilor și nepoților noștri. Nu o rambursează nici Marcel Ciolacu, nici guvernul care va veni după alegerile din 2024, ci tot noi, care plătim taxe și impozite aici.

Guvernul trebuie să găsească urgent bani, fie din creșterea veniturilor, fie din scăderea cheltuielilor, astfel încât să mai astupe din gaura bugetară. Variantele nu sunt foarte multe: tăieri de cheltuieli, creșterea colectării, majorarea taxelor, eliminarea nișelor fiscale și creșterea PIB (astfel încât, chiar dacă deficitul în lei rămâne la fel, raportat la PIB scade). Creșterea PIB nu poate fi promisă, la fel ca majorarea colectării, așa că rămân celelalte variante. Nu este clar pe unde va scoate guvernul cămașa, dar cert este că trebuie să găsească o modalitate.

Finanțele țării sunt într-o situație care începe să arate a dezastru. La cinci luni din an, gaura, în total (din subestimarea cheltuielilor și supraestimarea veniturilor) depășește 30 mld. lei. Spre comparație, tot deficitul bugetar pentru 2023 ar fi trebuit să fie, conform proiecției de la început de an, de 70 mld. lei. Iată că la cinci luni, deja discutăm, în termeni practici, de un deficit de 105 mld. lei pe tot anul. Astfel, dacă gaura nu se mai adâncește, dar nici nu scade, deficitul va însemna 6,6% din PIB, în loc de 4,4%, cât trebuia să fie. Sigur că realitatea la final de an va arăta altfel, dar remarca este făcută doar pentru a da o dimensiune situației actuale. 

De ce este nevoie de scăderea deficitului bugetar? În primul rând, nu pentru că România este în procedură de deficit excesiv, ci pentru că piețele financiare, adică cei care împrumută statul român, se uită la acest angajament, adică la capacitatea României de rambursa banii pe care ei îi împrumută. Or, când cheltuielile tale cresc mult mai repede decât veniturile, capacitatea de a plăti datoriile scade.

În tot acest context, deficitul public trebuie scăzut, sau măcar adus sub un oarecare control. Cum faci asta, însă, dacă nu vrei și oricum nu poți să scazi cheltuieli serioase, cum sunt salariile și pensiile, nu poți crește colectarea peste noapte și nici nu vrei să elimini nișele fiscale? Lași totul la voia creșterii PIB, astfel încât deficitul să fie mai mic raportat la un PIB mai mare? În definitiv, așa cum a scris Iulian Anghel, editorul politic al ZF, când plătești datoria nu plătești procente din PIB, plătești lei, euro sau dolari. Și creșterea nu este sigură oricum. Iată că economia, PIB, frânează și nu se știe când va apăsa din nou accelerația.

Creșterile de taxe cu impact serios ies din ecuație, pentru că o majorarea care să aibă efect puternic și pe termen scurt este creșterea de TVA. Pe lângă impactul electoral devastator pe care l-ar avea o astfel de măsură, este foarte complicat să crești azi prețurile și mai mult decât cresc ele singure deja. Tăieri de salarii, pensii, ies din discuție din aceleași rațiuni. Dimpotrivă, se vorbește și se întâmplă tocmai invers, adică majorări de venituri.

Rămân mult discutatele facilități fiscale. Marcel Ciolacu, premierul României, a vorbit de excepții fiscale de 74 mld. lei pe an. Marcel Boloș, ministrul finanțelor din partea PNL, în aceeași barcă, dar în același timp de partea cealaltă a baricadei, a spus de asemenea că vede ca o posibilă soluție eliminarea acestor nișe fiscale. Iată însă că, în ultimele zile, declarațiile politice au luat altă turnură și Marcel Ciolacu a spus că anul acesta nu mai elimină facilitățile fiscale.

Sigur, într-o situație ideală, nimeni nu ar trebui să „plătească” aceste facturi. Mai devreme sau mai târziu, scadența oricum vine și cu cât măsurile sunt luate mai din timp, cu atât va fi mai puțin dureros șocul. Scopul este consolidarea fiscală, cum îi spun analiștii financiari scăderii deficitului public. Dar consolidarea fiscală nu poate cădea din cer.  Dacă nici nu tăiem facilități fiscale, nu creștem taxe, nu scădem cheltuieli, atunci de unde să scadă deficitul bugetar?