Războiul gazelor de șist: între profiturile de miliarde de euro și oamenii cu benzen în sânge

MEMORABILĂ ESTE EXPRIMAREA FOSTULUI ȘI ACTUALULUI MINISTRU AL ECONOMIEI, Varujan Vosganian, din 2006: „Anul 2007 este anul energiei”. Ei bine, nu prea a fost. Și nici ceilalți ani care au urmat, pentru că niciunul dintre marile proiecte anunțate nu s-a concretizat. Dar România are, în continuare, potențial. Acum, vedeta potențială este gazul de șist. Pe care însă premierul Victor Ponta spune că îl lasă unui „guvern mai înțelept” decât al lui să-l scoată din adâncuri și să-l ofere națiunii. Asta dacă nu cumva e doar pasărea răspunderii.

La începutul acestei luni am avut ocazia să merg în SUA, într-o deplasare al cărei scop a fost documentarea direct de la sursă în privința producției gazelor de șist. Am văzut și punctul de vedere al guvernului american și părerea organizațiilor care cer nu neapărat interzicerea exploatării acestor resurse, ci efectuarea ei într-un mod mai atent cu mediul și cu nevoile cetățenilor. Am stat de vorbă și cu oameni simpli, a căror viață este direct influențată de această industrie. Acest text nu are cum să-și propună să dea verdicte, ci doar să pună față în față beneficiile și efectele neplăcute ale acestei industrii care „este aici și va rămâne aici pentru decenii”.

Subiectul gazelor de șist este relativ nou pentru România, deși sunt specialiști care susțin că n-ar trebui să ne mirăm prea tare, întrucât Romgaz sau Petrom fac asta de mult timp. La fel ca în alte cazuri, România, sau cel puțin o mare parte a cetățenilor săi, a aflat de gazele de șist de la străini. Mai exact, de la compania americană Chevron, care anunța, în 2011, că este interesată de afaceri în România și Polonia în domeniul gazelor de șist.

Potrivit socotelilor de atunci ale americanilor de la Chevron, explorarea acestor resurse trebuia să înceapă în 2012. Perspectiva sau fie și numai posibilitatea ca România, odată descoperite rezerve de gaze de șist, să reducă sau chiar să elimine nevoia de a importa gaze naturale din Rusia, la prețuri nu tocmai prietenoase, a picat la țanc pentru un guvern care se pregătea deja pentru alegerile din 2012 și care nu stătea tocmai bine în sondaje. Mai ales că românii vibrează într-un mod special la orice are legătură nu neapărat cu gazele (foarte mulți nici măcar nu sunt racordați la conducte), ci cu Rusia. Potrivit Ziarului Financiar, factura energetică pe care România o achită rușilor de la Gazprom an de an se ridică la peste un miliard de dolari. În ultimii opt ani, firmele din România au plătit intermediarilor care aduc gazele rusești, WIEE și Imex Oil, peste zece miliarde de dolari.

CU MAXIMĂ RESPONSABILITATE. Ideea explorării și exploatării gazelor de șist a fost privită diferit de decidenții politici din România. Guvernul s-a arătat dispus să permită Chevron să facă prospecțiunile necesare pentru a găsi un răspuns la întrebarea dacă România are sau nu astfel de rezerve. În martie 2011, în prima sa referire publică la gazele de șist, președintele Traian Băsescu, la acea dată încă jucător activ pe toate fronturile, și-a exprimat în Parlament, în felul propriu, opinia depre subiect: „Se manifestă interese ca România să devină tot mai dependentă energetic„.

Scurt, impersonal și cu suficientă doză de mister, ca-n filmele de spionaj. „Eu vă cer să priviți cu maximă responsabilitate nevoia României de a-și crește consistent capacitatea de a produce energie atât nucleară, energie din Marea Neagră, cât și energie din gaze de șist, dacă într-adevăr avem resurse„, a spus atunci președintele. Desigur, ca la orice proiect de amploare, nu au lipsit disputele, cu culorile locale aferente. Acuzații, mitinguri, intervenții clericale. PSD, pe atunci în opoziție, a criticat ideea explorării și exploatării gazelor de șist. La schimb, premierul vremii, Mihai Răzvan Ungureanu, acuza guvernul PSD că a acordat concesiunea perimetrului din Bârlad fără consultare publică, în 2004. Chevron deține în România un perimetru de explorare/exploatare la Bârlad, cumpărat în toamna anului 2010 de la firma Regal Petroleum, cu 25 milioane dolari, fără taxe, și alte trei acorduri petroliere la malul mării, în Vama Veche, Adamclisi și Costinești, care au intrat în vigoare în martie anul trecut. Anexele aferente celor trei acorduri au fost clasificate.