Războiul contra pescărușilor
Asociați de obicei cu atmosfera plăcută a unui sejur la mare, pescărușii au început să se mute la orașe după cel de-al Doilea Război Mondial, atrași de cantitatea în creștere de gunoaie, printre care și resturi alimentare, rezultat al redresării economice a societății postbelice.
Deși simpatici, au ajuns atât de numeroși în localități din Marea Britanie, încât și-au atras numele de “șobolani cu aripi”, considerându-se că ar putea fi la fel de periculoși ca rozătoarele urbane. Pe de altă parte, în zonele tradiționale populate de aceste păsări, numărul lor este în scădere, astfel încât autoritățile încearcă să le descurajeze de a mai cuibări în orașe. Soluțiile de până acum, cum ar fi țepușe, păsări de plastic de forma unui vultur sau plase instalate pe acoperișuri, nu au dat însă rezultatul scontat.
În încercarea de a rezolva problema pescărușilor, autoritățile au nevoie de ajutor din partea oamenilor de știință, având în acest sens o propunere de proiect de cercetare de la Universitatea din Bristol, care ar putea fi lansat anul viitor. Acesta ar putea oferi un răspuns la problema pescărușilor, pe care experții îi consideră a avea o inteligență peste medie în regnul animal, fiind ca atare greu de păcălit. Studiul va dura trei ani și va costa circa 400.000 de lire sterline, implicând folosirea de instrumente de monitorizare prin satelit a pescărușilor.
Un studiu anterior asupra modelelor de comportament al păsărilor a fost refuzat de la finanțare anul trecut, în contextul reducerii cheltuielilor de către guvernul Cameron. Ministrul mediului, Richard Benyon, a anunțat însă acum că va studia proiectul de cercetare a celor de la Universitatea din Bristol, să vadă dacă aceștia pot furniza o soluție viabilă, scrie The Independent.