Războaiele energiei: Gaze de șist sau din import? Energie verde sau convențională?

Cu trei ani în urmă, cel mai mare grup de utilități din Germania, E.ON a investit 400 de milioane de euro pentru a construi o centrală pe gaze nou-nouță. La finalul acestei luni, centrala s-ar putea închide pentru că pierde foarte mulți bani. De ce? Economia europeană slabă ține jos cererea de energie electrică, cărbunele ieftin și obligația de a cumpăra energia verde sapă la temelia centralelor pe gaze, potrivit Bloomberg.

“Până înainte de începerea crizei toată lumea credea că va crește consumul de gaze datorită investițiilor în producția de energie. Situația s-a schimbat destul de drastic, iar acum suntem în momentul în care multe companii de utilități închid centrale pe gaze nu pentru că sunt vechi, ci pentru că nu generează destui bani. La acestea se adaugă și eforturile pe care oricine le face pentru eficiența energetică”, explică Eric Stab, președintele director general al GDF SUEZ Energy România.

Pentru România situația este cu atât mai periculoasă pentru că sistemul are nevoie de investiții de circa 40 de miliarde de euro pentru a înlocui vechile termocentrale cu unități noi. Problema este că nimeni nu mai vrea să investească, timp în care ponderea energiei regenerabile crește și deci nevoia de echilibrare a sistemului este tot mai acută.

DOAR VERDELE SE POARTĂ

“În afară de sectorul energiilor regenerabile, nu încep alte proiecte. Este o situație la nivel european și o problemă de securitate energetică”, atrage atenția Luca D’Agnese, CEO-ul Enel România. În ultimii trei ani de zile România a atras investiții în proiecte eoliene de peste 3 miliarde de euro, prin care s-au pus în funcțiune 800 de turbine eoliene de aproape 2.000 de MW. Circa 80% din toate investițiile străine realizate în România în primele nouă luni ale anului trecut au venit din astfel de proiecte, boom-ul având în spate una dintre cele mai generoase scheme de sprijin din Europa. Numai anul acesta ar trebui să intre în conturile producătorilor de energie verde circa 550 de milioane de euro sub forma subvențiilor. Deja efectele se văd prin două tendințe diametral opuse. Pe de o parte, schema de sprijin duce la creșterea facturilor suportate de consumatori, dar pe de altă parte de anul acesta prețul de tranzacționare al energiei s-a redus vizibil. “Prețul mediu de tranzacționare pentru perioada 1 ianuarie-14 martie 2012 era de 60,9 euro pe MWh. Pentru aceeași perioadă de anul acesta prețul era de 37,94 euro pe MWh”, arată datele furnizate de reprezentanții bursei de energie OPCOM. Totodată, datele furnizate de Transelectrica arată că în ianuarie consumul de energie a scăzut cu 0,5%, dar în februarie picajul a fost de peste 11%, nivel care amintește de scăderile din 2009 cauzate de criza economică. În ianuarie-februarie, ponderea energiei eoliene ajunsese la 8% din total, energie care trebuie preluată cu prioritate, indiferent de situația consumului.

JOCUL CU APA ȘI CĂRBUNII
La acest context mai trebuie adăugate câteva informații. Cu excepția centralei pe gaze de la Brazi, controlată de Petrom, echilibrarea sistemului este făcută acum de termocentrale și de hidrocentrale. Ce înseamnă acest lucru? Costuri enorme pentru unitățile care merg pe cărbuni care trebuie să pornească și să se oprească după cum bate vântul, iar pentru Hidroelectrica înseamnă deversarea apelor din baraje pentru a face loc producției de energie regenerabilă. În mod normal, ar fi trebuit să existe unități mici și flexibile de reglaj, dar nu mai are cine să investească în ele dacă prețul energiei scade și consumul este și el în picaj. Exemplul nemților de la E.ON de la începutul textului este elocvent. Aparent însă, nici joaca cu termocentralele sau hidrocentralele nu mai este suficientă. “În luna ianuarie a acestui an au fost 13 zile în care, în timpul orelor de gol de noapte, s-a dispus limitarea producției în centralele eoliene dispecerizabile (de dimensiuni mari care intră sub controlul dispecerului energetic – n. red.), fără a se reduce însă sub valorile notificate (contractate). Și în februarie ne-am confruntat cu astfel de situații, în 16 zile fiind necesare limitări ale producției în centralele eoliene dispecerizabile. Dintre acestea doar în 2 zile (timp de 2 ore) a fost nevoie de reduceri sub valorile notificate (contractate)”, au explicat reprezentanții Transelectrica.

CÂTEVA SOLUȚII
Astfel, războiul între sectorul convențional de producere a energiei, care acum duce în spate echilibrarea sistemului cu costuri mari, și producția de energie verde, care este preluată cu prioritate în sistem, este pe față. Ce este de făcut? Carmencita Constantin, directorul departamentului de strategii energetice și de mediu din cadrul Institutului pentru Studii și Proiectări Energetice (ISPE), a spus recent că o parte din sprijinul pus la dispoziție de către statul român pentru investitorii în energia verde ar trebui să fie redirecționată către investiții în rețele de transport și în unități flexibile, capabile să echilibreze sistemul rapid, dacă tot se discută acum despre reducerea acestei “subvenții” pentru energia regenerabilă. Și nu este singura. La rândul său, Frank Hajdinjak, CEO-ul E.ON România, spune că este necesară introducerea unei scheme de sprijin și pentru energia convențională. “Sistemul energetic național va avea nevoie de investiții majore atât în ceea ce privește capacitatea de transport, cât și în privința construcției de capacități de generare de electricitate cu rol de echilibrare a sistemului (termocentrale de înaltă eficiență pe gaz sau cărbune ori hidrocentrale de acumulare prin pompare). Aceste investiții nu vor putea fi susținute exclusiv de către companiile de stat. Cel puțin nu în condițiile financiare și de performanță actuale ale companiilor energetice de stat. Prin urmare, este necesară adoptarea unui cadru legislativ și fiscal atractiv pentru investitori, care să ofere stabilitatea necesară recuperării investițiilor”, declară Vasile Iuga, country managing partner al PwC România. O altă idee ar fi realizarea unei piețe de capacități. Acest lucru înseamnă realizarea unor proiecte, mai ales pe gaze, care să intre rapid în funcțiune atunci când sistemul o cere și la fel să iasă din funcțiune la cerinț ele dispecerului energetic. Practic să lucreze numai când sistemul o cere, dar să fie recompensate pentru timpul în care nu funcționează, altfel nimeni nu va investi în ele.