Raspunsul unei cititoare la opinie publicată în Business Magazin: Despre responsabilitate și copii

Am citit zilele trecute un articol de-a dreptul elucubrant legat de posibila scădere a natalității în România, pusă pe seama independenței femeilor și a apariției zborurilor low-cost. Tot articolul aici, pentru cei interesați.

O pledoarie a unui bărbat, desigur, și nu oricine, ci directorul editorial al Ziarului Financiar, alarmat sau întristat, greu de spus, de dorința româncelor de a deveni tot mai independente, ceea ce ar duce la axarea lor pe dezvoltarea personală, urcarea pe scara socială, creșterea salarială, investiții în imagine și hobby-uri, și implicit călătorii… low-cost!

Așa cum am afirmat și pe pagina de FB a prietenului unde am citit articolul, dincolo de faptul că acesta este de un sincretism nejustificat și că autorul pornește de la un titlu care într-adevăr atrage, dar că în conținut face referire la multe alte lucruri, care n-au nici în clin, nici în mânecă cu teza susținută inițial, singura frază pe care aș extrage-o și asupra căreia aș sfătui autorul articolului să se aplece mai îndeaproape este următoarea: „Conform ultimelor date europene, în România fetele pleacă de acasă la 25 de ani, o vârstă în scădere, iar băieții la aproape 30 de ani, o vârstă în creștere.” Asta deja spune tot.

Cred sincer că domnul Cristian Hostiuc ar fi putut să-și rezume articolul la afirmația asta sau cel puțin să o aibă ca punct de plecare și abia apoi să tragă concluziile corecte asupra scăderii natalității, nu să caute scuze bărbaților, nu să încline balanța culpabilității în favoarea femeilor și nici vorbă să găsească niște cauze penibile în afara actanților principali, indiferent că e vorba de compania Ryanair sau orice altă deschidere și oportunitate de a călători.

L-aș întreba pe domnul Hostiuc la ce vârstă a plecat dumnealui de acasă? Nu i-am studiat biografia, așa că nu știu în ce situație se găsește, dar l-aș întreba câți ani a fost independent înainte să-și întemeieze o familie, pe care nu pot decât să presupun că o are deja, în caz fericit… Sau nu?

Iar dacă și-a întemeiat deja o familie, l-aș întreba câți copii are și după câți ani de relație sau căsnicie i-a avut? În ce măsură a fost decizia lui și în ce măsură a partenerei când și câți să aibă?

Pentru că, domnule Hostiuc, dați-mi voie să vă împărtășesc ceea ce văd în jurul meu: femei care își doresc copii, chiar dacă nu sunt căsătorite, dar care nu-i fac, doar fiindcă partenerii lor nu sunt de acord. Bărbați care tărăgănează lucrurile când vine vorba să-și asume răspunderea completă de a-și cere partenerele de soție, doar fiindcă sunt convinși că ele, odată ce schimbă starea civilă, le vor face imediat și copii. Prin urmare, ei sunt cei care preferă să se mai bucure de libertate și independență, nu ele.

Cupluri care deși sunt căsătorite sau în relații stabile de ani de zile nu fac copii, și nu mă refer aici la situațiile nefericite când nu pot avea copii, din varii motive, ci la cazurile în care nu își doresc copii. Deci e o chestiune de decizie de a nu-i avea, care de cele mai multe ori îi aparține, din păcate, tot bărbatului. Mai văd femei care totuși fac copii, cu parteneri pasageri, și-i cresc singure, deși ei nu-i recunosc. Și nu în ultimul rând, cel mai trist, văd femei care avortează, fiindcă nu sunt pregătite emoțional sau financiar să-și asume singure creșterea unui copil sau, și mai grav, fiindcă bărbații le sfătuiesc să facă asta..

Și ajungem la alt subiect sensibil. Aș merge puțin mai departe și mi-aș permite să-l întreb pe domnul Hostiuc sau pe orice alt bărbat de câte ori din toate dățile când a făcut sex/dragoste, spuneți-i cum vreți, a fost decizia lui sau a partenerei/partenerelor de a se proteja? Și de ce exact simțeați nevoia să vă protejați în situațiile respective, de boli venerice sau mai degrabă de un copil? Sper că simțiți și dumneavoastră nota oximoronică din sintagma „a se proteja de un copil”.

Adică de tot ce e mai inofensiv și mai lipsit de apărare. Mă opresc aici, ca să nu stârnesc alte polemici.

Să revin la articolul dumneavoastră, este perfect adevărat că vârsta la care apare primul copil e în creștere, dar acesta este un adevăr social la nivel global, nu doar în România, și nu cred că e neapărat un lucru rău, ci mai degrabă o dovadă de maturizare a cuplurilor înainte de a avea copii. Denotă nevoia lor de a avea o situație stabilă și a putea oferi un mediu mai favorabil creșterii copiilor, decât generațiile anterioare. E perfect adevărat și faptul că vârsta medie pentru când apare primul copil e mai mică în mediul rural și mai mare în cel urban, dar și acest lucru este valabil dintotdeauna și se datorează în primul rând nivelului de educație diferit, dar și faptului că la țară e aparent mai ușor de crescut un copil, dacă e să ne referim exclusiv la timpul alocat acestuia.

De obicei, la creșterea lui participă și părinții sau bunicii unuia dintre parteneri, ceea ce la oraș e mai dificil pentru un cuplu modern, cu ambii părinți angajați. E adevărat și că femeile sunt din ce în ce mai independente, au deja sau vor joburi și salarii mai bune, dar aici mă văd nevoită să vă contrazic.

Nu din cauza asta ele nu și-ar mai dori copii, ci dimpotrivă, tocmai pentru că își doresc copii, în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, își doresc mai întâi și o situație financiară mai bună. Pentru că bărbații nu mai sunt de mult cei care își asumă exclusiv întreținerea unei familii. Nu e rău că știți ce preocupări au tinerele fete, deși vă mărturisesc sincer că din lista magazinelor pe care le-ați enumerat, cel puțin unul din ele habar n-am ce produse vinde și nici nu mă interesează, dar vă asigur că marca hainelor pe care o poartă sau numărul statelor în care au călătorit sau urmează să o facă nu interferează în nici un fel cu dorința lor de a avea copii.

Dimpotrivă, în multe situații, femeile se canalizează pe dezvoltarea carierei, iar în puținul timp liber fac cumpărături sau călătoresc tocmai din frustrarea că nu au copii. Permiteți-mi să vă reamintesc, domnule Hostiuc, un alt adevăr general valabil: un copil se face în doi. Observ cu tristețe că nu ați pomenit niciodată ce fac bărbații în tot timpul în care femeile, pe care le considerați probabil puțin frivole, devin din ce în ce mai independente. Pe bărbați de ce-i excludeți din ecuație?