Rapperi la licitație
Dacă rapperilor le place să plătească sume mari ca să cumpere opere de artă la licitație, de ce să nu le ceri ajutorul?
După ce Sean Combs (Puff Daddy/P Diddy) a plătit 21 de milioane de dolari pentru un tablou de Kerry James Marshall, iar rapperul și producătorul american Swizz Beatz (pe numele său adevărat Kasseem Dean) a fost văzut și el printre participanții la licitații, casa Sotheby’s s-a gândit să-i pună la treabă, scrie The Telegraph. Aceasta le-a încredințat sarcina de a selecta lucrările care să fie scoase la vânzare în data de 25 septembrie, Swizz Beatz propunând o serie de tablouri ale unor artiști africano-americani contemporani, printre care Sam Gilliam, Faith Ringgold, Lorna Simpson și Kerry James Marshall, de la acesta din urmă alegând un mic studiu pentru tabloul „Past Times” achiziționat de
P Diddy, estimat la 900.000-1.200.000 de dolari.