Raid israelian împotriva unei poziții a unei grupări palestiniene apropiate Damascului
Un raid israelian efectuat vineri dimineața a vizat o poziție a unei grupări palestiniene apropiate regimului sirian în sudul Libanului, după câteva ore de la lansarea a patru rachete către nordul Israelului, a anunțat agenția națională libaneză.
“Aviația inamică israeliană a lansat un raid (vineri) dimineața în Valea Naamé asupra unei poziții a Frontului Popular de Eliberare a Palestinei – Comandamentul General (FPLP-GC)”, a anunțat agenția referindu-se la o grupare condusă de către Ahmad Jibril, cunoscută că susține regimul sirian al președintelui sirian Bashar al-Assad.
Un purtător de cuvânt al FPLP-CG, Ramez Moustapha, a declarat pentru AFP că “spre ora (locală) 4.00 (4.00, ora României), aviația israeliană a lansat un obuz asupra Văii Naamé, fără să provoace victime sau pagube”.
Însă el a dezmințit pentru AFP orice legătură între gruparea sa și tirul de rachete lansat împotriva israelienilor cu o zi înainte.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro