Radu Carp, Ada Meseșan și Ioan Stanomir, propuși de PDL pentru Consiliul de Administrație al TVR
Conducerea PDL a stabilit propunerile de candidați pentru Consiliul de Administrație al TVR, aceștia fiind Radu Carp, Ada Meseșan și Ioan Stanomir, a anunțat luni prim-vicepreședintele partidului, Cezar Preda.
Preda a spus că PDL consideră că are dreptul la trei locuri în Consiliul de Administrație al TVR, arătând că, potrivit algoritmului din 2008, democrat-liberalii aveau un coeficient de 2,84.
“Inițial am avut trei locuri și sperăm să le obținem pe toate trei”, a adăugat Preda.
Actualul Consiliu de Administrație al Societății Române de Televiziune va fi desființat după ce Curtea Constituțională a admis, în 26 septembrie, sesizarea PDL în cazul hotărârii Parlamentului din 26 iunie de numire a noii conduceri a TVR, în care nu a fost desemnat niciun membru propus de PDL.
Partidul Democrat Liberal a contestat la Curtea Constituțională hotărârea Parlamentului privind noul Consiliu de Administrație al SRTV, în care nu a fost desemnat niciun membru propus de PDL, susținând că decizia “nu corespunde algoritmului politic”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro