Putin a început să împartă companii occidentale confiscate câtre apropriați. Kadîrov și oamenii săi se aleg cu Danone. Berea rămâne în cercul lui Putin
Vladimir Putin a ordonat confiscarea operațiunilor din Rusia ale Danone și Carlsberg. Marți, guvernul l-a numit pe Yakub Zakriev, ministrul agriculturii din Cecenia, la conducerea afacerilor Danone și l-a instalat pe Taimuraz Bolloev, un prieten de lungă durată al lui…
Vladimir Putin a ordonat confiscarea operațiunilor din Rusia ale Danone și Carlsberg.
Marți, guvernul l-a numit pe Yakub Zakriev, ministrul agriculturii din Cecenia, la conducerea afacerilor Danone și l-a instalat pe Taimuraz Bolloev, un prieten de lungă durată al lui Putin, în funcția de director al filialei Baltika a Carlsberg.
Zakriev, în vârstă de 34 de ani, este un aliat apropiat al liderului cecen Ramzan Kadîrov, în timp ce Bolloev ar fi un apropiat al miliardarilor Yuri și Mikhail Kovalchuk.
Frații Kovalchuk, care se numără printre cei mai apropiați confidenți ai lui Putin. Ambii frați se află sub sancțiuni occidentale, la fel ca și Kadîrov și majoritatea anturajului său.
Exproprierile, anunțate duminică și urmate de transferul operațiunilor Danone două zile mai târziu, sunt un preludiu pentru alte distribuiri de active străine către loiali regimului, au declarat analiști și persoane din interior pentru FT, adăugând că intenția Kremlinului este de a provoca daune în Occident și de a-i recompensa pe susținătorii lui Putin cu prada.
“Este o nouă redistribuire a bogăției” către cercul lui Putin, a declarat un oligarh rus care îl cunoaște pe președinte de zeci de ani.
Mișcarea Kremlinului asupra celor două grupuri arată că “niciun activ occidental nu mai este în siguranță în Rusia”, a declarat Alexandra Prokopenko, cercetător nerezident la Carnegie Russia Eurasia Center și fost oficial al băncii centrale.
Moscova este acum capabilă să “ia activele de la străini și să le dea oamenilor favorabili regimului… . Acesta este un semnal că totul este permis”, a adăugat ea.