Proprietatea intelectuală, un bun din ce în ce mai valoros

Termenul de proprietate intelectuală, explică Lars Wiechen, se referă următoarele categorii: mărci, brevete, drepturi de autor și secrete comerciale. „Cel mai valoros secret comercial este formula Coca-Cola; nu este protejată de niciun drept, este ținută secret într-un seif din Atlanta și există zvonuri cum că ar fi doar două persoane care au acces la formulă, iar acestea nu au voie să intre în contact, nu au voie nici să călătorească în același tren sau avion.“

În România, asigurarea protecției proprietății intelectuale se realizează, în principal, prin Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), în domeniul proprietății industriale, și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe.

În ziua de azi, brandul este una din cele mai importante active pe care le poate deține o companie, explică Wiechen. Dar lucrurile nu au stat întotdeauna așa. „Dacă ne gândim la anii ’80, de exemplu, dacă facem o analiză a bilanțurilor, putem vedea că valoarea companiilor era dată, în proporție de 70%, de activele corporale, adică terenuri, clădiri, echipamente, stocuri și așa mai departe. Între timp, lucrurile s-au schimbat: dacă am face acum o analiză financiară a bilanțurilor companiilor listate, vom vedea că cel puțin 70% din valoare reprezintă active necorporale (activele necorporale reprezintă acele active care nu se regăsesc sub o formă materială – n.red). Un exemplu: gândiți-vă la Apple, este cea mai valoroasă marcă la nivel mondial, având o valoare de aproximativ 250 de miliarde de dolari din care numai marca reprezintă 40% din valoarea companiei. E un raport impresionant“, spune Lars Wiechen.

În România sunt înregistrate anual între 10 și 12.000 de mărci la OSIM, mai mult decât în urmă cu zece ani, dar foarte puțin comparativ cu situația din alte țări europene. În Franța, de exemplu, sunt înregistrate sute de mii de mărci pe an, oricine are o idee asigurându-se mai întâi că are brandul protejat și abia apoi ocupându-se de dezvoltarea afacerii.

O problemă este faptul că nu avem o piață pentru activele necorporale, explică Wiechen. Există câțiva brokeri în Marea Britanie și Statele Unite, dar nu putem vorbi de o piață activă. „Trebuie creată și o piață, pentru că mărcile nu pot fi tranzacționate pe bursă. Trebuie să înțelegem că economia, în momentul de față, este bazată pe conceptele de cunoaștere și pe cel de digital. Cel mai mare retailer din lume, Alibaba, nu are niciun magazin fizic; la fel în cazul iTunes, este vorba doar de conținut digital. Un alt exemplu foarte bun e Uber, nu deține flotă, nu deține nici măcar un taxi și este totuși cea mai mare companie de transport.“

Un prim pas, spune Lars Wiechen, este creșterea notorietății capitalului intelectual: „Trebuie să începem cu antreprenorii, cu IMM-urile care încă nu știu foarte bine ce înseamnă un drept de proprietate intelectuală sau faptul că tot ceea ce creeză poate fi protejat printr-un brevet sau prin drepturi de autor. Iar apoi trebuie să creștem notorietatea și la finanțator, adică la bănci.“

În ce situații poate fi însă folosită proprietatea intelectuală pentru a garanta un împrumut bancar?

„Banca este în primul rând interesată de o garanție pe care să o poată executa în cazul în care compania nu mai poate respecta plățile. Băncile ezită să accepte activele necorporale ca garanții fiindcă nu există piață pentru acest tip de active, nu există companii de asigurări care să preia riscul asociat acestora, iar acceptarea capitalului intelectual ca garanție în oferirea de finanțare are un impact negativ asupra indicatorilor de performanță a băncii, spre exemplu asupra ratei de adecvare a capitalului. Am avut anul trecut două cazuri în care am evaluat active necorporale, mai exact mărci și software, pentru garantarea împrumutului la anumite bănci din România; și am observat o deschidere mai mare și din partea băncilor în a accepta această valoare rezultată din proprietatea intelectuală“, spune partenerul de la Deloitte România. „Nu este încă o practică obișnuită în România, pentru că aici suntem obișnuiți cu garanțiile imobiliare. Un teren, o clădire de birouri sau rezidențială, băncile angajează un evaluator, fac anumite ajustări și decid asupra valorii împrumutului. Suntem obișnuiți cu acest sistem, dar nu vedem că și un teren sau o clădire reprezintă tot un drept, și anume dreptul de a folosi bunul în cauză. La fel, brevetul este tot un drept asupra unui bun care nu este tangibil – aceasta este singura diferență.“

Există în România mărci extrem de valoroase, iar această valoare este de multe ori reprezentată de puterea de a recunoaște brandul în cauză. Un exemplu în acest sens este BCR, după cum explică Lars Wiechen: „M-am ocupat de alocarea prețului de achiziție pentru mai multe companii, printre care și BCR la momentul vânzării către Erste“, povestește partenerul Deloitte. „Atunci ne-am uitat la toate activele din bilanț, care erau la valoarea contabilă, și le-am reevaluat; la fel și cu datoriile. Ce am făcut în plus, pentru că nu existau în bilanțul BCR, a fost să identificăm activele necorporale. În cazul BCR, brandul a fost extrem de important: în majoritatea țărilor numele este Erste, la noi a rămas BCR tocmai pentru că era o marcă extrem de valoroasă.“

Din totalul lucrărilor Deloitte, evaluarea activelor necorporale reprezintă între 5 și 10%, atât la nivelul României cât și la nivelul Europei Centrale și de Est. „Deschiderea antreprenorilor din România este una medie, aș spune că ne situăm după Polonia și Cehia din acest punct de vedere“, notează Lars Wiechen. El mai spune că marile companii din România nu se folosesc, în majoritatea cazurilor, de puterea brandului.

Wiechen s-a stabilit în România de 10 ani, a învățat limba și s-a integrat în mediul de afaceri local, devenind un specialist de referință în evaluarea activelor și a afacerilor. De la sfârșitul anului 2014, Wiechen este partener pentru consultanță financiară la Deloitte România și coordonator al echipei specializate în proiecte de evaluare și modelare. De-a lungul carierei sale de 14 ani în companii de consultanță, atât în Germania cât și în România, a construit o expertiză amplă în evaluări de active și afaceri, studii de fezabilitate financiară, precum și contabilitate internațională, evaluarea litigiilor, due diligence financiar, fuziuni și achiziții, restructurări și consultanță financiară în gestionarea creditelor.