Proiect de lege votat de Parlament: Elevii vor studia obligatoriu educație financiară și educație juridică începând cu anul școlar viitor
Senatul României a adoptat, luni, un proiect de lege care propunea introducerea cursurilor de educație financiară și de educație juridică în programa școlară începând cu anul școlar viitor. Legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată de președintele…
Senatul României a adoptat, luni, un proiect de lege care propunea introducerea cursurilor de educație financiară și de educație juridică în programa școlară începând cu anul școlar viitor.
Legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicarea în Monitorul Oficial.
Potrivit Asociației Vedem Just, propunerea legislativă depusă la începutul anului în Parlament a vizat inițial doar introducerea educației antreprenoriale și financiare, iar Camera Deputaților l-a adoptat în această formă pe 7 septembrie 2021. În Comisia pentru învățământ, tineret și sport de la Senat s-a introdus un amendament cu privire la educația juridică.
Asociația mai subliniază că educația juridică se studiază în prezent ca opțional în curriculum la decizia școlii de 6.900 de elevi din 122 unități școlare situate în 33 de județe și este predată de către 138 de profesori instruiți de Vedem Just.