Programul Rabla pentru administratii

Tesatorii credeau ca oricine incearca sa imite perfectiunea lui Alah, a lui Dumnezeu, a fiintei divine, oricare ar fi aceea, este un pacatos. De aceea se multumeau sa se apropie de perfectiune, sa creeze opere care sa tinda numai, dar sa nu egaleze echilibrul perfect al creatiei divine.
Ma rog, privind in jur ajungi lesne sa te indoiesti de “echilibrul creatiei divine” si ma gandeam, citind si scriind cele de mai sus, ca, din fericire, creatorii lumii romanesti, cei ce tot reformeaza, fac, desfac, creeaza si rapun, legifereaza si reglementeaza sunt feriti de orice cadere in pacat. Indiferent ce fac, desfac, creeaza si rapun, legifereaza si reglementeaza, lumea care iese este inevitabil, invariabil mai rea decat cea precedenta.

Nu stiu daca facatorii si reformatorii societatii romanesti cunosc modul de lucru al tesatorilor persani; sunt tentat sa cred ca nu. De aceea, ma gandesc, ei nici nu au limite in actiunile lor. Persanii se multumeau sa ciobeasca frumusetea muncii lor numai putin, intr-un colt al covorului, pentru a nu-si dezamagi nici clientii (clienti autentici, desigur, din cei ce-si pun ochelarii pe nas si exclama cercetator si admirativ privind vechile tesaturi) si pentru a nu-l supara nici pe cel divin, care ar primi astfel o critica stanjenitoare: “…Amice, stii ceva, ai facut niste fleti care nici macar o linie dreapta nu pot trasa!”.
Ai nostri, in schimb, cauta perfectiunea imperfectiunii, daca o fi posibil asa ceva. Cel mai comic mi se pare, de exemplu, anuntul elaborarii unui program anticriza in momentul in care destul de multi vorbesc despre sfarsitul crizei. Ma rog, putin plauzibil sfarsitul acesta, dar, totusi, posibil. Si atunci? Dar de ce nu un bilant al primului, o evaluare pe cifre, cu realizari, reduceri, eficientizari si efecte binefacatoare in economie?

Uite, sa luam programul Rabla, una dintre putinele masuri ce pot fi asociate unui program anticriza, masura care, zice lumea, functioneaza. Ba programul va fi chiar suplimentat in urma succesului din cele trei saptamani de aplicare: 32.000 de masini casate. Fiind lipsit de fetisul romanesc al masinilor, pe care le consider a avea mai multe roti decat ii sunt necesare unui om pentru a se deplasa, imi permit sa stramb din nas la rezultat si sa consider ca cele cateva milioane de euro destinate programului puteau fi cheltuite mai cu folos.

|n plus, a aparut in joc si smecheria romaneasca: multe masini casate, dar putine masini noi vandute, sub 2.000, o cincime din numarul minim de masini care ar fi putut fi cumparate. Desigur, biznismenii care cumparau tichete pe la poarta REMAT-urilor, dar si fostii proprietari nu vor sa faca nimic altceva decat afacerea vietii lor, de aceea unii dau putin iar ceilalti nu se lasa.
Afacerile vietii lor le vor face romanii in general, sunt sigur, dupa ce fondul national de investitii nasit de acelasi guvern si, inteleg, coloana vertebrala a noului progam anticriza, va aparea pe lume – vor aparea o sumedenie de locuri de munca, iar parteneriatul public – privat va reprezenta mai mult decat proiectata plata a TVA dupa incasarea facturilor in cazul contractelor firmelor cu institutiile statului.
Constat in ultima vreme, din ce in ce mai acut, doua caracteristici ale societatii romanesti – lipsa puterii de a anticipa si devierea discursului.

Lipsa puterii de anticipatie porneste de la soferul hipnotizat de dorinta de a mai avansa macar un centimetru fara sa se gandeasca ca poate bloca intersectia si se termina cu ministerele care propun masuri care ar trebui sa sporeasca veniturile la buget, dar care, in realitate, inchid companii si arunca oameni in somaj.
Devierea discursului, adica avem un subiect care rapid aluneca fie in derizoriu, fie este deturnat intr-o harmalaie generalizata. Adica vorbesti despre pericolele care ameninta Romania si despre posibilitatea de a ajunge in situatia statelor cu probleme grave – Grecia, de exemplu. Si imediat apare cineva care iti replica ca nu te pricepi, pentru ca grecii au mintit si au nu stiu ce deficite si cheltuieli grozave, in timp ce in Romania e cu totul altceva. Iar tu te gandesti ca fie ai o problema de comunicare, fie ceilalti au o problema de intelegere – pentru ca ti se pare ca abureala in discurs si raportari este la fel de prezenta in Romania pe cat a fost si in Grecia, ca avem acelasi nivel desantat al cheltuielilor si ca este numai o problema de timp – mai lung, mai scurt – pana cand ne vom pravali.

Nu conteaza daca nivelul datoriei e de 30 sau de 120% din PIB, conteaza ce faci cu banii si cum ajuti companiile si oamenii sa depaseasca problemele, iar aici mi se pare ca suntem pe acelasi plan cu grecii. Iar povestile de la televiziunea poporului nu ma conving ca Romania se afla pe drumul cel bun. Stiti ce ar fi cu adevarat grozav? Un program Rabla pentu administratii, valabil in toata Europa. Mi-as vinde cuponul imediat.