Programul Guvernului la capitolul CFR Marfă este greșit. Ponta cere, din Bulgaria, refacerea textului
Guvernul a preluat, eronat, din vechiul program de guvernare paragraful privind CFR Marfă, asumându-și astfel vânzarea doar a unui pachet minoritar de acțiuni, contrar deciziei CSAT și obligațiilor FMI, premierul Victor Ponta, atenționat de MEDIAFAX, cerând telefonic SGG modificarea în Parlament.
Premierul Victor Ponta, aflat la Ruse, în Bulgaria, i-a telefonat imediat secretarului general al Guvernului, după ce agenția MEDIAFAX a observat necocordanța și l-a întrebat cum explică situația, și i-a cerut să modifice textul din programul noului Guvern, care să prevadă că statul va vinde pachetul majoritar de acțiuni, și nu o participație minoritară, la CFR Marfă.
“Așa a apărut, minoritar ? Este o greșeală”, a spus Ponta, după care l-a sunat pe secretarul general al Guvernului și i-a cerut să modifice textul în Parlament, acolo unde programul a fost deja transmis în această formă.
Anterior, contactat de MEDIAFAX, ministrul Transporturilor, Dan Șova, nu a dorit să răspundă întrebării dacă este vorba de o greșeală rezultată prin simpla copiere, fără verificare, a textului din 2012.
Cititi mai multe pe www.meidafax.ro