Home Actualitate Programul de supraveghere NSA a suferit...
Actualitate

Programul de supraveghere NSA a suferit prima înfrângere într-un proces la Washington

Un judecător federal de la un tribunal civil din Washington s-a pronunțat luni, pentru prima dată, împotriva programului de supraveghere NSA, apreciind că o colectare a metadatelor despre conversațiile unei persoane constituie o "atingere adusă vieții private".

Programul de supraveghere NSA a suferit prima înfrângere într-un proces la Washington
Programul de supraveghere NSA a suferit prima înfrângere într-un proces la Washington · Foto: Business Magazin

 Într-o hotărâre preliminară extrem de dură, consultată de AFP, judecătorul Richard Leon cataloghează colectarea globală a metadatelor telefonice (numerele de telefon care participă la conversație, durata apelurilor, între altele) fără o autorizare prealabilă din partea justiției drept o “atingere adusă vieții private”.

“Este evident că un asemenea program afectează” valorile apărate de al Patrulea Amendament al Constituției Statelor Unite privind protecția vieții private, scrie judecătorul Leon.

El interzice “Guvernului să colecteze metadate telefonice de la (compania) Verizon ale lui Larry Klayman și Charles Strange”, reclamanții, în cadrul programului NSA.

Guvernul este obligat totodată să distrugă toate metadatele lui Klayman și ale lui Strange care au fost deja colectate.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună