Prognoza specială pentru București: Ploaie, depuneri de polei, lapoviță și ninsoare
Vremea va fi în continuare rece în Capitală în următoarele două zile, cu viteze ale vântului la rafală de până la 60 de kilometri pe oră. Potrivit prognozei speciale publicată de Administrația Naționalăde Meteorologie (ANM), va ploua și temporar se va semnala polei.
Joi, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze la rafală în general de 55-60 km/h, va ploua (în jur de 3…5 l/mp) și temporar se va semnala polei. În noaptea de joi spre vineri, vântul va diminua în intensitate, cu rafale în jur de 35-45 km și se vor semnala precipitații (6…10 l/mp) sub formă de ploaie și depuneri de polei, cu tendință de transformare în lapoviță sau ninsoare îndeosebi spre dimineață.
Temperatura maximă va fi în jur de -1 grad, iar cea minimă va fi de -3…-2 grade.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro