Home Servicii financiare Profil de investitor. Investitor român p...
Servicii financiare

Profil de investitor. Investitor român pe bursă străină

Investitori mici și mari, profesioniști și debutanți deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiții și lecții învățate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toți” și a mări rândurile investitorilor…

Profil de investitor. Investitor român pe bursă străină
Profil de investitor. Investitor român pe bursă străină · Foto: Business Magazin

Investitori mici și mari, profesioniști și debutanți deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiții și lecții învățate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toți” și a mări rândurile investitorilor din piața locală. Toate sfaturile sunt adunate în seria de materiale „Profil de investitor” găzduită de BUSINESS Magazin.

Vlad Dicu a plecat din Sibiu să studieze fizică biomedicală în Amsterdam, dar azi este business analyst la o companie internațională și investitor pe piețele de capital globale. De ce alege SUA și China în detrimentul Europei și României, cum vede scăderea portofoliului în 2022 și 2023, la ce sectoare se uită și ce strategie are, în rândurile următoare.

Am început să investesc în timpul pandemiei, mai ales din curiozitate și din cauza timpului liber pe care îl aveam la dispoziție. Întrucât se întâmplau atât de multe evenimente pe burse și informațiile veneau din toate direcțiile, m-am gândit că acela era momentul perfect pentru a începe să investesc”, povestește Vlad Daniel Dicu, la bază inginer medical, dar în practică business analyst. Din Sibiu, orașul în care s-a născut, Vlad a ajuns în orașul european al bicicletelor, Amsterdam, pentru a studia la Universitatea Vrije. Are un master în tehnologie și fizică biomedicală, dar în prezent, la 26 de ani, este analist de afaceri la o companie internațională. „Deși activitatea mea are puține corelații cu piețele bursiere, experiențele mele de investitor, cunoștințele financiare și analiza obiectivă mă ajută cu siguranță, mai ales atunci când sunt implicat în deciziile strategice”, spune Vlad, adăugând că investițiile au început ca un hobby și s-au transformat încet-încet într-o pasiune. „Este o pasiune care uneori ocupă mai mult timp decât un loc de muncă cu normă întreagă. Din fericire, nu îmi răpește din energie, deoarece mă bucur din plin să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în lume și să văd cât de interconectat este totul”, continuă el. Vlad a mai fost activ pe piața bursieră în trecut, dar în septembrie 2020 a decis să se alăture comunității eToro, acolo unde mărturisește că a devenit investitorul de astăzi. În prezent există aproximativ 50 de persoane care îi copiază portofoliul cu peste 50.000 de dolari și 1.600 de persoane care-i urmăresc activitatea și articolele pe care le scrie. „Discut și dezbat zilnic cu alți investitori populari de pe platformă și cred cu adevărat că acesta este unul dintre principalele motive pentru care am reușit să învăț atât de multe într-o perioadă atât de scurtă de timp”, explică investitorul.

Am fost curios să aflu de ce un român preferă să-și pună economiile pe o bursă externă. Deși în creștere în ultimii ani, investițiile la Bursa de la București sunt încă la un nivel scăzut în comparație cu alte țări occidentale, iar acest fapt, spune Vlad, este cauzat în primul rând de lipsa educației financiare și a culturii financiare, care alimentează frica preconcepută că investițiile nu sunt accesibile tuturor. „În plus, cred că piața bursieră locală nu are o ofertă atât de atractivă, deoarece numărul de acțiuni este destul de limitat, iar volumele tranzacționate sunt scăzute, în comparație cu alte piețe internaționale. Acestea sunt, în opinia mea, principalele motive pentru care mulți investitori români se concentrează pe alte piețe. Cred că ar fi grozav dacă firmele românești care devin mari pe scena internațională, cum ar fi UiPath, ar căuta și ele o listare secundară la BVB. Acest lucru ar ajuta ca piața să devină mai atractivă”, consideră investitorul.

Pe eToro, Vlad a început cu o sumă inițială modestă. Investițiile erau încă un teritoriu necunoscut pentru el în acel moment. A adăugat fonduri periodic, pe măsură ce devenea din ce în ce mai entuziasmat de această nouă pasiune și din ce în ce mai încrezător în el. Prima lui investiție a fost NIO, producătorul chinez de vehicule electrice. „Cu timpul, am început să înțeleg potențialul investițiilor și faptul că, dacă sunt abordate corect, acestea pot fi o protecție împotriva inflației, o altă metodă de a obține un venit suplimentar și, de ce nu, o plasă de siguranță pentru pensie. Acestea sunt motivele pentru care investesc, dar și pentru că a devenit o pasiune”, spune el. Vlad se consideră un investitor pe termen lung, care urmează principiile investițiilor de valoare (value investment). Se caracterizează totodată ca fiind un investitor macro, deoarece își bazează deseori deciziile de investiții pe evoluțiile macroeconomice. „Mă consider un investitor top-down, care începe prin a examina potențialul pe termen lung al unui întreg sector. Apoi, îmi restrâng căutarea la un grup select de companii, bazându-mă în primul rând pe evaluarea lor relativă. După ce selecția este completă, mă concentrez pe situațiile lor financiare pentru a înțelege ce companie se aliniază cel mai bine cu restul portofoliului meu”, afirmă Vlad. Cum se aplică asta în cazul lui? Ei bine, să restrângem aria de căutare! Mai întâi, piața preferată.

Vlad Daniel Dicu, 26 de ani

PROFESIE: inginer medical

OCUPAȚIE: analist de afaceri

INVESTEȘTE: pe termen lung

Pentru Vlad, SUA și China, circa 80% din active. Apoi, sectorul cu potențial. În portofoliul lui, majoritar tehnologie, urmat de servicii financiare, telecomunicații și partea de obligațiuni. Urmează selecția activelor și evaluarea lor. Vlad se uită la companii cu un istoric dovedit, măsurat prin creșterea stabilă a veniturilor, a profitului și a fluxurilor de numerar în ultimii ani. „Mă interesează companiile cu bilanțuri și conturi de profit și pierdere sănătoase, care au marje de profit considerabile, care nu dețin prea multe datorii și ale căror fluxuri de numerar liber pot acoperi cu ușurință dividendele și, bineînțeles, companiile care se preconizează că vor continua să își crească afacerile și profitabilitatea”, explică el. Rezultatul analizei? La momentul de față, investitorul are 36 de dețineri – 73,8% în acțiuni, 23% în ETF-uri și 3,2% în indici – cu un grad de risc de 3 din 10. Aproximativ 46% din investițiile lui Vlad sunt în iShares 20Ă Year Treasury Bond ETF (9,05%), Qifu Technology (5,86%), Baidu (5,31%), JD.com (4,35%), Digital Turbine (4,17%), iShares MSCI Eurozone ETF (3,79%), ZIM Shipping Services (3,64%), Xinyi Solar Holdings (3,39%), Direxion Daily 20Ă Year Treasury Bull 3X Shares (3,35%) și Canadian Solar (3,13%). „Sectorul de tehnologie rămâne cel mai atractiv și mai interesant pentru mine ca investitor, reprezentând aproximativ 35% din portofoliu. Cu toate acestea, rămân totuși bine diversificat, cu investiții și în alte sectoare, cum ar fi cel financiar, cel al bunurilor de consum ciclice, cel al sănătății, cel industrial și cel al materialelor de bază, printre altele, fiecare reprezentând între 5% și 13% din valoarea portofoliului”, spune el.

O parte considerabilă este alocată pentru venituri fixe și anume ETF-uri care urmăresc performanța obligațiunilor americane. De asemenea, investește activ și în alte instrumente, cum ar fi obligațiunile sau mărfurile agricole, completează investitorul. Debutul pe platforma eToro i-a adus lui Vlad un randament de 34,6%, realizat în doar câteva luni din 2020. Anul 2021 a adus de asemenea un câștig de 30,1% la nivelul portofoliului, dar 2022 și 2023 nu au fost la fel de darnici – minus 14,1% anul trecut și minus 10,5% până acum în noiembrie. Chiar și așa, Vlad vede partea plină a paharului în randamentul anului 2022. „La prima vedere, nu arată prea bine, dar, în realitate, este o supraperformanță de 5% față de S&P 500 și de aproape 19% față de indicele NASDAQ100. Cel mai mare câștig, dacă nu mă înșel, a fost «pariul» meu pe grâu, care mi-a acoperit portofoliul împotriva incertitudinilor cauzate de războiul din Ucraina”, spune el. Fiecare criză din piețele bursiere este diferită de cele anterioare, astfel încât nu poate exista un „manual de instrucțiuni/supraviețuire” care să indice cum trebuie tratată fiecare perioadă. Totuși, Vlad consideră că există asemănări clare între crize, iar dacă un lucru este clar, este că natura umană rămâne aceeași.

Tânărul spune că 2023 ar fi putut fi cu siguranță mai bine. Dimensiunea portofoliului este aproape neschimbată de la începutul anului, „ceea ce este cu adevărat dezamăgitor, având în vedere creșterile indicilor americani”. El este convins că există limite la cât de mult pot crește piețele în contextul deteriorării mediului macroeconomic. „Doar pentru că evaluările sunt extrem de ridicate la un moment dat, nu înseamnă că vor rămâne acolo sau că vor continua să crească fără temei.” Astfel, după o revenire de aproximativ 20% a Nasdaq, piața americană a companiilor de tehnologie, investitorul a început să își acopere riscurile poziționându-se împotriva giganților din domeniul tehnologiei care au stat la baza revenirii. Acest lucru s-a dovedit a fi dăunător până acum. „Sunt un investitor pe termen lung, așa că, în mod natural, sunt foarte reticent în a vinde acțiunile deținute în prezent, deoarece încă mai cred în potențialul lor pe termen lung. Cu toate acestea, din cauza incertitudinilor și a deteriorării activității economice, cred că există mai multe riscuri decât beneficii în a adăuga și mai multe acțiuni în acest moment. Cred că cea mai bună opțiune pentru moment, având în vedere evoluțiile macroeconomice, rămân obligațiunile. Repet, cred că piața va suferi o corecție în orice moment, așa că mă protejez și prin shorting-ul indicilor americani”, îmi spunea Vlad în urmă cu câteva luni. După trei ani de investiții, Vlad a ajuns la concluzia că pentru a avea succes pe bursă, trebuie să ai dreptate mai des decât să greșești.

Recunoaște că unele dintre investiții nu au fost de succes, dar nu a suferit niciodată pierderi mari, în primul rând pentru că are un portofoliu bine diversificat și pentru că a fost atent să diminueze riscurile. „Într-adevăr, în prezent dețin unele poziții care sunt mult sub nivelurile la care le-am cumpărat, dar sunt convins încă de potențialul lor pe termen lung. Devine o pierdere doar atunci când vinzi. Cred că ar trebui să mă «îndoiesc» întotdeauna de ipotezele mele, pentru a nu fi orbit de propriile prejudecăți și pentru a mă strădui în mod permanent să analizez o chestiune din unghiuri diferite”, afirmă el. Cu toate acestea, Vlad nu a intenționat niciodată să părăsească ringul bursier. „Sincer, este singurul lucru care mă pasionează cu adevărat”, spune el. Este recunoscător pentru acești ultimi ani, deoarece simte că a crescut foarte mult ca investitor prin învățare. „Cred că cel mai important lucru de reținut este că piețele bursiere trebuie abordate cu atenție, iar investitorii nu ar trebui să își asume riscuri inutile așteptând randamente nerezonabile peste noapte. Am spus întotdeauna că investițiile sunt un maraton, nu un sprint și ar trebui tratate ca atare”, consideră el. Pentru Vlad, momentul perfect să înceapă să investească a părut să fie începutul pandemiei, dar în ultimii ani a realizat că nu există un moment potrivit, iar încercarea de a anticipa mișcările piețelor nu este o strategie viabilă. „Întotdeauna vor exista oscilații pe piețe, trebuie doar să navigați în mod eficient în aceste perioade, gestionând bine riscurile și profitând de oportunități atunci când mediul macroeconomic susține perioadele de creștere. De asemenea, este bine să vă amintiți că piața bursieră nu urmează un set strict de reguli și că, de fapt, este un mecanism foarte complex care se bazează pe multe variabile diferite”, transmite Vlad Dicu.    

DICȚIONARUL INVESTITORULUI

1. Listarea secundară (secondary listing sau cross listing) este termenul care exprimă admiterea la tranzacționare a unei companii pe o altă bursă de valori decât cea pe care este listată deja. Potrivit definiției listării primare, aceasta indică prima bursă pe care sunt listate acțiunile unei companii. Companiile aleg de obicei să se listeze pe o a doua piață pentru a accesa noi capitaluri. Listarea secundară nu este același lucru cu listarea duală.

2. Listarea duală a unei companii presupune că aceasta este tranzacționată pe două burse primare și trebuie să îndeplinească cerințele de raportare și costurile aferente listării pe ambele. Companiile fac listare duală atunci când bursele diferă foarte mult din punct de vedere geografic sau al cerințelor de raportare. Pe de altă parte, listarea secundară tinde să se refere la companiile care se listează pe burse mai mult asemănătoare decât diferite din acest punct de vedere.

3. Strategia top-down este aceea prin care analiza se concentrează pe factorii macroeconomici, cum ar fi PIB-ul, rata forței de muncă, impozitarea, ratele dobânzilor ș.a.m.d. înainte de factorii micro, precum sectoare sau companii specifice. Abordarea top-down (descendentă) este opusă celei bottom-up (acendentă), care acordă prioritate performanțelor și indicatorilor fundamentali ai companiilor înainte de a trece la factorii macro.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună