Producția industrială a scăzut în primele șapte luni ale anului cu 1,3%, din cauza reducerilor din industria prelucrătoare și industria extractivă
Producția industrială a scăzut în primele șapte luni ale anului cu 1,3%, ca serie brută, din cauza reducerilor din industria prelucrătoare (-1,6%) și industria extractivă (-0,7%), arată datele INS. În același interval, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze,…
Producția industrială a scăzut în primele șapte luni ale anului cu 1,3%, ca serie brută, din cauza reducerilor din industria prelucrătoare (-1,6%) și industria extractivă (-0,7%), arată datele INS.
În același interval, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut cu 0,3%.
Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, industria s-ar redus cu 0,7%, ca efect al scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-0,8%) și industria extractivă (-0,7%). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut cu 0,9%.
Față de luna iulie 2024, producția industrială a fost mai mare cu 2,7%, ca serie brută, datorită creșterilor din industria prelucrătoare (+3,4%) și industria extractivă (+1,2%). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a scăzut cu 2,0%.
Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a fost mai mare față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 2,3%, susținută de industria prelucrătoare (+3,1%) și industria extractivă (+1,0%). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a scăzut cu 2,3%.
Față de iunie 2025, în iulie industria a crescut cu 3,8% ca serie brută și a scăzut ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 0,3%.
