Producătorul de autoturisme electrice Tesla, controlat de miliardarul Elon Musk, anunță un profit record pentru T4/2022 și cu perspective și mai bune pentru 2023. Investitorii, nicio reacție
Tesla Inc. a raportat un profit trimestrial record pentru ultimele trei luni ale anului 2022, în timp ce Wall Street așteaptă cu nerăbdare să clarifice planurile de creștere ale companiei, având în vedere aparenta slăbiciune a cererii. Producătorul de mașini…
Tesla Inc. a raportat un profit trimestrial record pentru ultimele trei luni ale anului 2022, în timp ce Wall Street așteaptă cu nerăbdare să clarifice planurile de creștere ale companiei, având în vedere aparenta slăbiciune a cererii. Producătorul de mașini electrice al lui Elon Musk a anunțat miercuri că a avut un profit în trimestrul al patrulea de aproape 3,7 miliarde de dolari, în creștere cu 59% față de anul precedent. Cifra, care a fost obținută chiar și în condițiile în care creșterea livrărilor de vehicule a încetinit, a fost mai mică decât cea de 3,8 miliarde de dolari așteptată de Wall Street.
Veniturile au urcat cu 37%, la 24,32 miliarde de dolari, de la 17,7 miliarde de dolari în urmă cu un an. Analiștii chestionați de FactSet se așteptau ca producătorul de vehicule electrice să raporteze un profit ajustat de 1,13 dolari, la venituri de 24,67 miliarde de dolari. Compania are 452 mld. dolari capitalizare iar în after market acțiunile aveau minus 0,5%.
În ceea ce privește perspectivele, Tesla a păstrat mai mult sau mai puțin intact același limbaj pe care l-a ținut în ultimele câteva trimestre, cu o diferență crucială.
Tesla a declarat că intenționează să își crească capacitatea de producție “cât mai rapid posibil”, aproximativ 50% creștere medie anuală pe un “orizont de mai mulți ani” în livrări. Pentru 2023, însă, se așteaptă să “rămână în fața” acestui obiectiv pe termen lung și să ajungă la 1,8 milioane de vehicule pe an. Tesla a încheiat cel mai prost an din istoria acțiunilor sale, pierzând aproximativ 675 de miliarde de dolari din evaluarea de piață în 2022 – același an în care CEO-ul Elon Musk a cumpărat Twitter.