Home Actualitate Producătorii de medicamente vor interzic...
Actualitate

Producătorii de medicamente vor interzicerea totală a cadourilor către medici. Cum comentați?

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente a elaborat un nou Cod de Etică în promovarea medicamentelor eliberate pe bază de rețetă, care reglementează relația dintre companiile producatoare și medici.

Producătorii de medicamente vor interzicerea totală a cadourilor către medici. Cum comentați?
Producătorii de medicamente vor interzicerea totală a cadourilor către medici. Cum comentați? · Foto: Business Magazin

Principalele modificări sunt:

Limitarea numărului de mostre care pot fi oferite cadrelor medicale (patru mostre de produs la cea mai mică concentrație și numai mostre din produse lansate pe piață în ultimii doi ani;

Interzicerea totală a cadourilor de orice natură. Ediția precedentă permitea oferirea de cadouri tradiționale cu prilejul unor ocazii speciale, în valoare de maxim 150 lei;

Interzicerea organizării sau sponsorizării de evenimente în afara țării, cu excepția vizitelor la laboratoare sau alte facilități științifice sau dacă majoritatea participanților sunt străini;

Interzicerea totală a organizării sau sponsorizării de evenimente la hoteluri de 5 stele, precum și in locuri renumite pentru facilitățile lor de divertisment, sportive sau pentru “extravaganța” lor.

“Codul are rolul de a elimina suspiciunile care planează incorect asupra întregii piețe din România”, a declarat Cristian Luțan, director executiv adjunct al ARPIM. Codul se aplică celor 28 de companii membre ale ARPIM – asociație care reprezintă circa 70% din piața farmaceutică românească – venind să detalieze cadrul legislativ național, deficitar.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună